Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Diversiuni şi aluviuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

"Iar ca sentiment, un cântar..."


Iulia Arsintescu

23.01.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
motto:

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..."
Boris Vian


Femeia din faţa mea zâmbea cu toată gura şi dădea semne că se va năpusti să mă îmbrăţişeze. Era cârnă, pistruiată, roşcată şi, deşi nu părea mai bătrână decât mine, purta un minunat coc de bucle, demn de nunţile din anii şaptezeci.

- Ce bine-mi pare că te vad, dragoste! Îşi frecă obrajii călduţi de faţa mea şi ţocăi în aer, apoi chicoti cochet, inutil, complice: Vai, tuuu, te-am umplut de ruuuuuj...

Cârlionţii îi desenau lângă urechi două semne mari de întrebare – unul corect şi unul răsturnat, ca în grafia spaniolă. N-o cunoscusem în viaţa mea, puteam să jur. N-aş fi uitat pe cineva atât de drăgăstos.

Ziua se arătase plină de semne bizare încă de dimineaţă. Găsisem inbox e-mailului plin ochi cu propunerile de neînţeles ale organizaţiei numite "# 1 Male Organ Enlargement Association". Motanul meu, altminteri cuminte, îşi cuibărise toate cele şapte kilograme pe sertarul de hârtii al imprimantei cele noi, îndoindu-l. Iar vecinul meu, uşă-n uşă, îmi dezvăluise că Sanda Marin a fost bărbat – şi eram ultima din bloc care aflam!

Seria continuă, neagră, şi seara. Şoferul de taxi habar n-avea unde putea fi "Clubul Primilor Oameni de Afaceri" în zona aceea şi ne debarcă, acru, la prima bombă de cartier cu firmă luminoasă. "Aici!", spuse, şi noi îl crezurăm om cinstit şi coborârăm. TU ŞI EU CLUB PRIVAT, MEMBERS ONLI scria roşu şi negru pe firma. Nu putea fi ce căutam! Taxiul dispăru suspect de repede, ca într-un roman cu Sam Spade. Până la numărul înscris pe invitaţie, pantofii mi se umplură zdravăn de zăpadă.

Intrarea "primilor oameni de afaceri" se făcea printr-un gang lung şi întortocheat, îmbrăcat din podea până-n tavan cu gresie întunecată. Părea maţul eviscerat al unui fumător uriaş, împătimit după ţigări dreptunghiulare. Cârciuma de la subsol era şi ea, fatalitate, placată tot cu gresie - grena şi verde-abur. O cântăreaţă de două ori cît Monserrat Caballe ocupa vestibulul. Avea voce de bas şi emitea profunde şi vibrate "leru-i ler". Nici gând să poţi s-o deranjezi cât inspira!

Oaspeţii se adunaseră în jurul farfuriilor şi înfulecau de zor. Miezul nopţii nu era departe, dar bărbaţii păreau tocmai picaţi de la birou. Doamnele, în schimb, spre surpriza mea, purtau rochii de seară, unele lungi până în pământ. Nu cunoşteam pe nimeni, dar nu m-ar fi mirat să se numească toţi Gogu, Clementina şi Ortansa... Platourile calde fuseseră luate cu asalt de un grup de tineri în costume negre, care întingeau spornic pâine în sos. Unul dintre ei se şterse într-un târziu la gură şi ne întrebă, politicos şi rece, pe cine căutăm. Veniserăm degeaba, cel care ne chemase la recepţie nu mai era acolo. De fapt, şeful de sală nici nu părea convins că ne-ar fi invitat cineva - dovada rămăsese în buzunar, la garderobă. Ne inspectă din creştet până-n tălpi, ne evaluă profesional preţul hainelor şi parcă se mai îmblânzi puţin. Apoi ne strecură în faţă o sticlă cu vin şi ne pofti, complice, să ne dezmorţim înainte de plecare. Deşi vinul era mediocru – primii oameni de afaceri fie nu se pricepeau, fie se zgârciseră la buget - simţeam în sfârşit cum mă cuprinde buna dispoziţie!

Atunci apăruse femeia pistruiată care se aruncase de gâtul meu.

- Mi-am făcut liposucţie – zise ea tare, cît să se audă preţ de multe marmite. Era mândră, investise curajos în ea însăşi ca într-o societate comercială, iar acum se uita la mine ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles că urma sa cumpăr şi eu acţiuni într-o asemenea afacere de succes.
Nouă mii de dolari m-a costat!

Făcu ochii roată. Nevestele srl-urilor cu vad priviră cu invidie spre şoldurile de pe care dispăruseră aripioarele în timp ce srl-istele mai mărunte, subţirelele, roşiră vinovate că ele nu aveau în plan un efort financiar asemănător.

- Eram grăsană, ştii tu, iar acum, uită-te la mine! Se învârti, lăsându-mă să-i admir în voie costumul colant, dintr-un nailon care ar fi trădat orice şunculiţă. Termină pirueta cu spatele la mine şi se îndepărtă la fel de neaşteptat precum venise.

M-am uitat nedumerită la H. Mesteca bezele, să nu cumva să fie nevoit să zâmbească. Aş fi vrut să-l întreb dacă o cunoaşte el, dar chiar atunci instalaţia de sunet făcu faianţa să urle de clopoţei şi apăru Moş Crăciun: o doamnă respectabilă, căruntă, cu mantie şi cu tichie roşie. Barbă nu avea – mai erau două săptămâni până la adevăratul Crăciun, pesemne că urma să-i crească - iar sacul i-l purta, respectuos, şeful de sală. Trecu marţial(ă) printre noi şi, fără un cuvânt, ne împărţi agende personalizate, pixuri şi cărţi de vizită: "Cabinet de liposucţii – doamne şi domni". Dispăru apoi cu clopoţei cu tot, iar chelnerii aduseră purcei de lapte cu măr în gură şi tort. Din colţul în care o împinsese viaţa, dubla Monserrat începu o colindă melancolică de Ştefan Hruşcă.

- Eşti sigur că n-am confundat Sapienţei cu Pacienţei? l-am întrebat pe H. pe când ne strecuram discret afară. Era sigur. Aşa cum scria şi pe invitaţie, fuseserăm la petrecerea Clubului Primilor Oameni de Afaceri. Nu ştiam ce vrea să zică "primii", dar despre afacerile lor tocmai învăţasem ceva: treceau prin stomac, ca şi dragostea.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer