Erezie in nobody's land

Se înnopta în cetate,
Femeile aprindeau lumînări pentru bărbaţii lor rătăciţi
Bătrînii se spovedeau pietrelor,
Cetele de proscrişi executau salturi mortale
Copii trăgeau clopotele în joacă trăgeau cu praştia în vitralii
Eu îmi scoteam din buzunar sandwiciul cu pămînt
Şi-l înfulecam pe nerăsuflate

Cineva arunca în mine cu oase, mă plesnea peste faţă cu ierburi uscate

M-am aşezat pe trepte la intrarea în templu, am oprit trecătorii
I-am întrebat încotro e apusul şi mi-au arătat un morman de ruine,
I-am întrebat unde e nordul şi mi-au arătat drumuri înzăpezite
I-am întrebat unde e sudul şi mi-au arătat corăbiile scufundate
I-am întrebat unde e răsăritul şi mi-au rîs în nas

N-am îndrăznit să întreb pe nimeni de tine.
Aerul mirosea a cazarmă, florile miroseau a blestem
Dormeam pe trepte la intrarea în templu şi visam

Un vis în care se făcea că dau foc cerului

Nici măcar nu ştiam încotro să te caut nici măcar nu ştiam cine eşti
Încercam să-ţi ghicesc numărul tatuat peste inimă

Îţi vedeam braţele înnegrite de soare, faţa învineţită de vînt
Privirile brăzdate de fulgere, îţi auzeam vocea bolborosind vorbe magice
Într-un lagăr de muncă de la miazănoapte

Focul îţi desena umbra prin cavernele mele,
Săpai tunele în somn în căutarea mea
Nici măcar nu-ţi puteam vedea chipul,
Îţi auzeam doar freamătul trupului
Zvîrcolindu-se pe ciment în celula numărul 2037
Zgomotul ghetelor călcînd apăsat prin praful şi pulberea anilor
Undeva într-o puşcarie de la miazăzi

Îţi ascultam răsuflarea, ţipătul mut,
Dorinţa ta îmi lăsa urme însîngerate pe piele
În jurul tău se împerecheau şerpii în grup,
Rătăceai printr-o pădure fără ieşire
Undeva pe-un continent de la soare apune

Şi trebuia să te găsesc cu orice preţ
Ca să vedem măcar o dată îmbrăţişaţi Răsăritul
Să luăm măcar ultima cină împreună,
Să ne împărţim cea de pe urmă îmbucătură de pămînt,
Şi s-o înfulecăm pe nerăsuflate acolo pe treptele templului

Înainte să adormim de tot şi să visăm fiecare în legea lui

Un vis în care dăm foc cerului.