Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

La bulgari


Anca Şerban

11.07.2011
1001 călătorii, mai 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Balcic, cuibul liniştit de pe malul mării
 
Pentru că nu am citit Pânza de păianjen a Cellei Serghi, am plecat spre Balcic fără nicio viziune romantică asupra fostului teritoriu românesc, înarmată doar cu bucuria de a vedea încă o dată marea, probabil pentru ultima oară în anul respectiv. Ca în orice călătorie (temerară) prin peninsula balcanică, este musai să pleci la drum înarmat până-n dinţi cu foarte multă răbdare şi înţelegere pentru stilul românesc (şi nu numai) de a face turism pe aceste meleaguri - autocarele se mai blochează în mijlocul Bulgariei, în plin câmp, din motive rămase neelucidate, se mai alimentează şi câte o oră întreagă prin Giurgiu, ca să menţionez doar două (mici) aspecte. Una peste alta, după ce am schimbat 3 (trei) autocare şi citit multe pagini din Dickens, The Pickwick Papers, am ajuns la a noastră destinaţie, adică Balcic, aşezare de pe malul Mării Negre ce se mândreşte cu castelul reginei Maria, lipsa aproape completă a plajei şi o faleză minunată mărginită de stânci albicioase.

 
Marea s-a întrecut pe sine şi a avut o minunată nuanţă gri, acoperită de un cer albastru brodat cu nori albi pufoşi. Localitatea e toată concentrată în jurul castelului şi a grădinii acestuia, deci nu vă chinuiţi cu întrebări existenţiale de genul "unde o fi centrul oraşului?" pentru că acesta lipseşte cu desăvârşire. Pentru prima dată în viaţa mea am stat într-o camera cu vedere la mare (una din cele 8 de care dispunea hotelul, prin urmare ne-am simţit foarte privilegiate, eu şi cu prietena mea, că putem privi linia orizontului direct de pe balcon). De la hotelul Bisser faci maxim 5 minute până la intrarea în castel, asta dacă o iei în direcţia care trebuie, că noi o luaserăm iniţial spre şosea. Biletul pentru intrarea în castel costă 10 leva şi include şi o vizită în grădina botanică pe care noi, din păcate, am ratat-o din neatenţie - nu vă aşteptaţi ca în Bulgaria să vi se ofere informaţiile pe tavă; în general nimeni nu îţi spune nimic şi dacă nu întrebi / ceri, s-ar putea să ai tot felul de surprize care de care mai plăcute. De exemplu să comanzi exact felul de mâncare care nu îţi place, pentru că descrierea din meniu (sau lipsa acesteia) te induce în eroare.

 
Dar, lăsând la o parte aceste lucruri mai puţin importante, grădina şi castelul sunt foarte frumoase, în special grădina, foarte mare şi având multe flori ce se întind până aproape de malul mării. Vizita îţi ia câteva ore şi, dacă ţi se face foame, există o cafenea şi un restaurant unde te poţi opri pentru o pauza de masă, cu toate că nu îl recomand. Din păcate, la capitolul "restaurante" Balcic-ul stă prost înspre foarte prost - dacă există şi excepţii, acestea nu ne-au ieşit nouă în cale. Deoarece sunt foarte mulţi turişti români în Balcic, există posibilitatea de a schimba lei în leva, dar şi de a face plăţi în lei la magazine / restaurante, la un curs nu foarte avantajos pentru cumpărător. Deşi nu sunt adepta revizitării unor obiective turistice / oraşe (spre deosebire de domnul din autocar care se mândrea cu faptul că îşi face toate concediile în aceeaşi staţiune şi în acelaşi hotel, de la an la an), mi-ar plăcea să revin la Balcic, tot în extrasezon, poate în hotelul Regina Maria, construit la doi paşi de castel şi la un pas de mare.


Велико Търново / Veliko Tarnovo, pe arşiţă
 
Veliko Tarnovo e un fel de Lipscani cocoţat pe coaste de munte, atracţia principală fiind un castel de piatră ce are în mijloc o biserică dotată cu lift. Orăşelul se laudă că-i medieval - dacă medieval înseamnă somnolent, atunci aşa este: pentru cineva care a văzut cum se poate face turism în alte locuri, Veliko Tarnovo se poate dovedi dezamăgitor cu aerul său provincial, lipsa de facilităţi sau magazine atractive, cu hoteluri de 4 stele care au, de fapt, între 2 / 3 steluţe drămuite bine. Altfel, oraşul e destul de interesant, cu casele sale construite în pantă, străzile înguste şi priveliştile frumoase cu munţii din jur. Dar cel mai tare mi-a plăcut mâncarea, cu cele peste 50 de feluri de salate, başca dulciurile, la preţuri mai mici decât cele din Bucureşti. E de înţeles atunci de ce mulţi români preferă să îşi petreacă weekend-ul la bulgari, dacă mai ţinem cont şi de faptul că drumul Bucureşti-Veliko Tarnovo se face cam în vreo 3 ore, maxim. Mie, totuşi, mi-a plăcut mai mult Sighişoara.
 
Arbanassi - back in time
 
Obiceiuri şi tradiţii de Sfânta Maria în Arbanassi, Bulgaria: în curtea mănăstirii o parte din chilii stau să se prăbuşească; câteva mioare moţăie în curte la umbra vagă a unei porţi, pe când altele, mai puţin norocoase, au fost ucise de curând iar pieile jupuite sunt întinse în curte la uscat. Coadă lungă şi răbdătoare pentru miruire. Într-un subsol dintr-o dependinţă se împarte ciorbă - varianta la farfurie sau la borcan (pentru acasă) - iar oamenii s-au întins la un prânz mănăstiresc în curtea însorită. Am avut un sentiment pregnant al ortodoxiei cu obiceiurile ei vetuste, cu biserici înecate în semiumbră şi oameni săraci care îşi caută o fărâmă de alinare la Dumnezeu. Ca şi cum m-am întors în timp, nu pentru că satul are case din piatră ca pe la 1500-1700 cu care atrage turiştii, ci pentru că locuitorii săi au rămas acolo, în trecut, uitaţi de restul lumii şi trăind într-un amestec de obscurantism şi credinţă, cruzime şi frumuseţe.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer