Luca şi nuca

A fost odată un băieţel care se numea Luca. Într-o zi de vară, Luca a adunat de pe jos o mulţime de lucruri de sub un copac care locuia nu departe de casa lui. Lucrurile erau rotunde şi aveau o coajă groasă şi verde. A luat o piatră şi a sfărâmat coaja verde, apoi pe cea lemnoasă a unei... nuci. A mâncat miezul. Lui Luca i-a plăcut foarte mult nuca. A dus nucile acasă şi i-a dat şi mamei. Tot mâncând nuci li s-a făcut sete. Luca a luat o coajă de nucă, i-a lipit o toartă din lut şi a făcut o cană. A turnat apă în cană şi a băut. A făcut o cană pentru mama şi o cană pentru tata.

Afară era un bazin din ciment plin cu apă. Luca a luat o coajă şi a pus-o pe apă. Plutea în derivă. Luca a scos coaja, i-a fixat un catarg şi i-a construit cârmă. A angajat şase furnici marinari care să ridice pânzele, să manevreze ancora şi să spele puntea. Când pânzele au fost ridicate, a urcat căpitanul Luca, impunător în uniforma lui albă, cu binoclul la piept. Marinarii erau pricepuţi dar foarte neastâmpăraţi. Mai tot timpul lunecau peste bord şi se auzea strigătul "Om la apă!" astfel că trebuiau să arunce deseori ancora să oprească. Marea era puţin agitată dar barometrul arăta vreme bună. Corabia transporta animale din grădinile zoologice în ţinuturile natale. Cinci lei, patru pantere şi zece gorile aveau să se întoarcă în savanele Africii pentru a-şi relua viaţa în libertate. Pe drumul spre Africa, însemnat pe hartă cu săgeţi roşii, Luca a descoperit într-o insulă pe care a făcut popas, o comoară ascunsă de piraţi cu sute de ani în urmă. Cu aurul acela căpitanul Luca a construit o flotă din douăzeci de corăbii, cu echipaje compuse din marinari subţirei dar capabili să ridice poveri uriaşe. Acum toate animalele din toate grădinile zoologice ale lumii se vor întoarce acasă. Ajuns pe continentul negru, căpitanul Luca a dus binoclul la ochi şi a văzut o turmă de cămile care nu aveau cocoaşe. S-a apropiat de ele şi a aşezat câte două coji de nucă pe spatele fiecăreia iar cojile s-au transformat în cocoaşe. Apoi Luca a întâlnit nişte cămile care aveau o singură cocoaşă.
- Tată, a strigat el, de acolo din Africa, peste deşert, mare şi dealuri până acasă, cămilele astea nu au cumva nevoie de încă o cocoaşă?
- Nu, a zis tata, uitându-se la cămile peste dealuri, mare şi deşert până în Africa, aceştia sunt dromaderi.
- Bine, a zis Luca, atunci îi las aşa. Dar crezi că o cămilă s-ar supăra dacă ar avea trei cocoaşe?
- Hm, nu cred, a spus tata, dar ar fi bine s-o întrebi.
- Ce zici, cămilă dragă, a zis căpitanul Luca unei cămile, care se oprise din păscut şi se hlizea la el, te-ai supăra dacă ai avea trei cocoaşe?
- De ce să am trei cocoaşe, doar eu?
- Să fii cămila mea şi să te pot recunoaşte...

Cămila şi-a dezvelit iar dinţii de sub buzele groase şi a zis că nu s-ar supăra dar că ar trebui s-o cumpere întâi de la stăpânul ei, Beduinul. Luca a cumpărat-o de la stăpânul ei, Beduinul şi i-a mai pus o cocoaşă dintr-o coajă de nucă, apoi a luat-o cu el. Luca ar fi vrut să umble prin savană să vadă cum se comportă leii proaspăt eliberaţi. Dar a primit pe telefon un mesaj că mama lui tocmai i-a adus pe lume o surioară. Luca a lăsat corăbiile în grija echipajelor şi s-a întors din Africa alergând pe cămila lui cu trei cocoaşe, pe care a legat-o de uşă.

Luca a spart nuca. A luat o coajă, a umplut-o cu puf şi a atârnat-o cu sfori de tavan. Şi-a luat surioara şi a aşezat-o în leagăn. Surioara a adormit repede. Cât a dormit ea, Luca a făcut o păpuşă pictată pe o nucă mare mare, o păpuşă pictată pe o nucă mare, o păpuşă pictată pe o nucă mică şi o păpuşă pictată pe o nucă mică mică şi le-a aşezat una în alta. Surioara lui s-a trezit şi s-a jucat cu păpuşile.

S-a făcut noapte. Luca... iar a spart o nucă. Tata a strigat la el, obosit:
- Luca, mai lasă nuca! dar Luca vroia acum să vadă luna de aproape. A luat un balon, l-a umflat şi l-a agăţat de coaja unei nuci. A urcat în balon iar acesta s-a înălţat repede. În curând a ieşit în spaţiul cosmic. Pământul se vedea sub el ca o nucă de un albastru strălucitor, din cele pe care Luca le colora pentru bradul de Crăciun. Luca ar fi vrut acum să coboare, dar cum? Balonul era uşor şi urca tot mai sus. El a strigat-o pe mama iar mama l-a auzit. S-a urcat repede într-un balon ca al lui şi a ajuns lângă el. Luca a strigat-o pe surioara lui iar aceasta a umflat repede un balon, l-a legat de leagăn şi a urcat către Luca. Le-a strigat pe cele patru păpuşi ale surioarei şi au venit şi ele, plutind sub patru baloane. Tot astfel a urcat tata, apoi echipajele celor douăzeci de corăbii, fiecare echipaj legând câte un balon de câte o corabie, aşa cum se găsea, încărcată cu animale. Acolo sus s-au urcat cu toţii în balonul lui Luca.

Balonul lui Luca, încărcat acum cu mama, tata, surioara în leagăn, păpuşile, corăbiile cu marinari, pantere, lei şi gorile a coborât pe pământ ajungând în dreptul copacului. Mai trebuia o greutate. Luca a rupt o nucă şi atunci balonul a atins pământul din faţa casei, spre bucuria cămilei cu trei cocoaşe.

A doua zi Luca... a spart iarăşi nuca... şi sparge şi acum... Mânuţele i s-au înnegrit curăţând nuci, faţa i-a devenit şi ea negricioasă, numai ochii îi sclipesc şi dinţii cu care tot îmbucă, nucă după nucă. Spuneţi-i vă rog lui Luca, ce mai poate face cu nuca!