Scriitori români. Chipuri şi Taine

Portrete. Scriitori români contemporani. Furt de suflete, alb-negru, cu aparatul de fotografiat. O muncă de zece luni pentru o expoziţie.

Sunt oameni iubiţi de ceilalţi pentru ce scriu, pentru cum scriu. Numele lor stau pe coperţile cărţilor şi, uneori, sună la fel de familiar ca numele prietenilor. Numele acestea au chipuri, iar chipurile au taine. În drumul meu printre scriitori, am trecut dincolo de priviri şi de gesturi, am căutat punctul acela unic în care o expresie a feţei sau o poziţie a trupului dezvăluie literatura.

O expoziţie neobişnuită, în care, dincolo de generaţii şi genuri literare, forţa imaginii caută forţa cuvântului.

De fiecare dată când am citit o carte bună, am fost tentat să aflu mai multe despre viaţa autorului, despre felul lui de a fi şi despre cum arată. Am căutat fotografii. S-a întâmplat să fie vorba despre autori din ţări îndepărtate sau despre scriitori ce nu mai sunt în viaţă. În cazul autorilor români contemporani, nu am fost mulţumit de ceea ce am găsit în materie de fotografie, şi de mai ales ce nu am găsit. Consider că este o mare legătură între stilul de scris, între viziunea şi imaginaţia şi expresia fizică a unui scriitor. Acest lucru a fost motorul pentru proiectul meu şi sper să aduc o contribuţie la imaginea literaturii române de astăzi.

Prima dată când au fost făcute publice fotografiile s-a întâmplat la început de martie 2011, când au fost atârnate de pereţii sălii mari a Institutului Cultural Român din Bucureşti. Portrete de scriitori români contemporani. Adunarea lor laolaltă a fost un eveniment destul de rar. Prin proiectul acesta am încercat să trec peste graniţele personale şi peste cele literare, peste simpatii, antipatii şi idei preconcepute.

Proiectul continuă, pentru o perioada nedefinită, mai sunt încă mulţi autori cu care nu am reuşit să mă întâlnesc încă, dar cu care se va întâmpla lucrul acesta cu siguranţă.

Este pentru prima oară în România când se încearcă un astfel de proiect. Au mai fost lucrările domnului Ion Cucu, mărturii în imagini ale multor scriitori din secolul trecut, dar care nu s-au concretizat într-un tot unitar. Vreau să aduc împreună scriitori din toate generaţiile şi toate direcţiile. Sper în felul acesta să dezvălui măcar puţin din imaginea secretă a literaturii române.

Am încercat să găsesc echilibrul delicat între un portret bun, o piesa de artă şi o fotografie personală cu un om. N-a fost uşor deloc şi nu mă aştept să fie nici de acum încolo.

Proiectul a prins viaţă şi personalitate proprie şi, de mai multe ori, s-a întâmplat să mă conducă el pe mine. Când se întâmplă asta ştiu că sunt pe calea cea bună.

O dată cu expoziţia se încheie prima fază a proiectului, urmând să descopăr secretele altor scriitori şi de acum încolo.