O sută cincizeci de mii la peluze

*****
Prezentare autor

M-am născut pe 20 noiembrie 1970, vizavi de Moscova, de cinematograful Moscova, la maternitatea nr. 1, pe când părinţii mei erau studenţi în anul patru la Universitatea "Vladimir Ilici Lenin". Când au apucat-o pe mama durerile, tata, de emoţie, i-a uitat paşaportul acasă. La maternitate, au tras repede concluzia că maică-mea naşte de fată mare şi-a venit intenţionat fără "pasport", să mă aducă pe faţa pământului incognito. Aşa că moaşele n-au prea băgat-o în sân. Vorba aia, homo sovieticus, oblico morale. Necătând la acest mic incident, eu am fost mândră toată copilăria că m-am născut la Chişinău, şi nu ca majoritatea colegilor mei de clasă în satul Cosăuţi, raionul Soroca. Dacă nu mă credeau, la fel ca tata în noaptea aia de noiembrie, trăgeam o fugă până acasă şi veneam cu dovada. În şcoală mi-a fost bine doar în clasele primare. Printr-a patra a ajuns tata director, iar mama îmi era dirigintă. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa experienţă. Nici chiar copiilor foştilor mei colegi. În ciuda ostracizărilor, am absolvit fără sechele psihice (ori poate doar mi se pare că fără) şcoala medie şi am intrat, în 1988, la Universitatea "V.I. Lenin" din Chişinău. După vreo zece zile de "acomodare" cu universitatea, am fost urcaţi în autobuze şi duşi la munci, la culesul poamei. Acolo ne-a cântat cucul până pe 7 noiembrie. Locuiam în nişte căsuţe de lemn, într-o pădure de lângă Larga, Cahul, şi făceam duş sub o ţeavă, din care curgea apă fierbinte, în timp ce temperatura afară, la sfârşitul lui octombrie, o cam întindea spre zero. La facultate, am învăţat di tăti. Şi economie politică, şi istoria pcus, şi istoria urss. Am scandat "Limbă! Alfabet!". Am stat la Krupskaia, B.P. Hasdeu şi la biblioteca universităţii. Am umblat la mitinguri, filme, discoteci. Am avut mulţi prieteni. Din fericire, tata nu era rector, nici mama, decan. După absolvire, am rămas la Chişinău, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. La un moment dat, la îndemnul bunei mele prietene Vica, m-am aventurat să scriu pentru săptămânalul Centrului de Formare Europeană Democraţia un fel de editoriale ori, cum le zicea directorul Democraţiei, "eseuaşe". Aşa am descoperit că cel mai mult în viaţă îmi place să scriu eseuaşe şi, în general, să scriu. Prin 2002, am avut norocul să-mi găsesc un job la BNM (Banca Naţională a Moldovei). La bancă, aveam acces non-stop la internet. Bancher n-am mai devenit, însă de acolo mi se trag toate întâmplările legate nu numai de viaţa personală, de stabilirea mea la Bucureşti, dar şi de literatură.
 
Am debutat, în 2004, la editura Vinea, cu volumul Liliuţa, în urma căruia m-am ales cu vreo câteva cronici foarte pozitive, cu una foarte negativă şi cu o scrisoare de protest, la adresa editurii, din partea unei tinere şi promiţătoare poete. Am mai publicat, sporadic sau sistematic, după caz, în Contrafort, Vatra, Stare de Urgenţă, Revista la plic, Orizont, Convorbiri literare, Ziua literară etc., pe câteva site-uri, bineînţeles, tot literare, precum şi pe blogul meu (liliuta.blogspot.com). Am tradus din rusă, când de plăcere, când de nevoie, uneori am îmbinat utilul cu plăcutul. Din cele traduse, au apărut: Tărâmul inaccesibil de Sf. Nicolae Velimirovici la Editura Cathisma, în 2007; Moartea lui Ahile de Boris Akunin la Editura Humanitas, în 2008.

Prezentă în antologiile: Noua poezie basarabeană, Editura Institutului Cultural Român, 2009, şi Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, 2010.
În 2009 m-am învrednicit de premiul "Grand Underground" al revistei electronice TIUK!

 

*****
Intro

O sută cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai puternice cărţi scrise în perioada postsocialistă. E o carte care, la fel ca şi Tratat de Tanatofobie sau Şoboloniada (de Steliana Grama) va bulversa, cu siguranţă, clasamentele literaturii contemporane. Doar că, spre deosebire de celelalte două cărţi, tragem nădejdea că cei care fac critică literară nu vor strâmba din nas şi o vor citi acum. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, suntem siguri că peste ani se va găsi cineva care o va descoperi şi o va aprecia la justa valoare.

(Dumitru Crudu)

 
Diana Iepure e o poetă matură şi completă, textele ei sunt scrise bine şi controlate, iar cartea unitară adună şi formează o lume proprie, ceea ce e foarte important pentru un poet, o lume contradictorie în raport cu titlul cărţii. Un experiment interesant, cu rădăcini adânci în .md, care mă face curios în legătură cu următorul proiect al Dianei Iepure.

(Mihail Vakulovski)

 
Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reuşeşte să scape influenţelor. Uneori, e bine ca poeţii să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alţi poeţi.

(Felix Nicolau)

 

*****
Fragmente

 

Cu noi ce se întâmplă? Cine va ţine
Minte numele noastre? Şi ajunşi
Dincolo, milioane de ani, ce vom povesti?
Alexandru Muşina

 
 

cosăuţi.md

 
ostrovul cu jucării

nu era bine să mergi pe ostrov cu băieţii
şi nu înţelegeam de ce
păreau atât de firavi şi inofensivi
când tremurau clănţănind din dinţi
cu mâinile încrucişate pe umeri
şi chiloţii negri kolhoznici
li se lipeau cam aiurea de corp
ei vroiau să ne ducă
peste nistru
acolo viaţa era frumoasă
cocoşei de zahăr
pirojoace cu magiun de numai trei kopeici
îngheţată sifon carusel cinema
noaptea
oraşul îşi aprindea luminile
iar de pe mal
ostrovul părea
un ochi de vrăjitoare
verde şi lunguieţ ca o elipsă
ascundea mijind în depărtare
lucruri ciudate
taine şi mormoloci
 
margareta îmi zicea că
apa aduce pe ostrov jucării
eu o credeam
şi îmi închipuiam cum stau acolo
claie peste grămadă
păpuşi despletite cu alge în păr
ursuleţi de plastic
crăticioare tigăi şi furculiţe de aluminiu
maşinuţe de spălat şi tot felul de prostioare
văzute de mine la magazinul diteacii svit
din iampol
 
mai scrie şi despre bărbaţi hă hă hă
îmi sugerează tânărul meu prieten
hose
aici intervine discuţia noastră despre
teoria lui lacan
refulări alte chestii legate de subconştient
şi totuşi
 
despre bărbaţi nu pot spune decât
că
de multe ori se refugiau pe ostrov
cu fete tinere şi nu tocmai cuminţi
şi aşa s-a umplut de ruşine ostrovul acela
 
ca pe pieptul lui tata

mama face feţe de pernă
din cămăşile vechi ale tatei
scoate gulerul mânecile lasă doar
nasturii la mijloc
sidefaţi
toată copilăria am dormit pe pernă
ca pe pieptul lui tata
 
rochia de mireasă

dansam cancan pe spatele lor
ca pe-o scenă caldă văluroasă
alunecam din când în când pe câte-o coastă
îmi toceam tocurile ascuţite de carnea caldă transpirată şi-o
simţeam cum se surpă şi cum
toate întâmplările mele intră cu mine-n mormânt
 
nu crede nu spune nu te destăinui nimănui mai ales femeilor
îmi şopteai
noaptea
spre întâi martie
când alegeam şuviţe albe din
rochia ta nemţească
de mireasă
o făceam tot mai scurtă
o îmbrăcam apoi pe furiş
aşa destrămată
dansam în faţa oglinzii
firele ei încâlcite gâdilându-mi genunchii şi visele
învăţate din cărţi
 
bucăţi din tine-am tot purtat la piept eu tata victoria sandu prietenii
profesorii
degetele lor albe de cretă atingeau mărţişoarele fixate
cu ace mici
de siguranţă
tăcerea
dacă-i frumoasă-i frumoasă -
ţi-a murmurat odată cineva din urmă
cu-admiraţie
dar ai tăcut
şi câtă dreptate-ai avut tu, mamă,
de când te ştiu
secretele mureau în tine ca într-un cimitir
ale tale ale noastre ale altora când
depănai firul pe degetul arătător înfăşurându-l strâns
într-o gogoaşă
până da din el întâmplarea roşie, lucioasă
pentru mărţişoare
 
mai ţii minte viermii ăia de mătase pe care-i hrăneam cu frunze
răcoarea verii
speranţa
camionul şcolii ce ne ducea departe de sat prin hopuri şi colb
zdruncinând sânii abia răsăriţi ai elevelor tale
ce-aveau să vadă Ermitajul şi Neva, şi Zimnii Dvoreţ
datorită ţie şi frunzelor creţe, zimţate de-agud