Moşule, suedejii sunt norvegieni

Texte apărute în Lama, suplimentul cultural al cotidianului Cuvântul libertăţii din Craiova




Încerc să-l studiez, să-i pătrund aerul ăsta de puşti şmecher de zonă suburbană... cum ar veni, nici ţăran, nici orăşean. Soarele iese din nori, greierii şi broaştele urlă în lunca lată şi pustie a râului. Arunc o piatră în apă, aruncă şi el una. Eu mă prăjesc la soare, el păzeşte vacile. Se aud tălăngi de undeva de după după sălcii, de pe câmp.
- Eşti din sat? îl abordez direct.
- Mde. Dar merg la şcoală la oraş, e aproape.
- Nu e rău, zic. Şi ce înveţi?
- De toate.
- De Breban ai auzit la şcoală? mă arăt eu suferind de ironii educate şi stupide.
- Mde, răspunde el oarecum neîncrezător.
- Şi vrei să urmezi un liceu când termini generala?
Dă din umeri, nu cred că-l interesează. Din felul cum se foieşte, bănuiesc că vrea să-mi ceară ceva, probabil o ţigară.
- Şi cum e viaţa de ţăran? întreb ca să nu tac.
- Nu suntem ţărani, sare indignat.
- Dar ce?
Dă din umeri încurcat, tace o vreme, gândindu-se. Apoi îmi spune:
- Suntem domni.

De după sălcii se aud urlete. Vacile se iţesc prin zidul de frunze, alergând. În urma lor, un sătean aruncă cu bulgări de pământ.
-Bă... rasa mă-ti de putoare, ai grijă de vacile ăştilea că intrară în porumbi.
Greierii ţârâie, broaştele urlă, soarele ieşit din nori încinge nisipul. Puştiul se ridică alene. Mă ridic şi eu şi îmi aprind o ţigară.
- Auzi, domnu’, nu dai o ţâgară? cererea e însoţită de gesticulaţie, se bate peste buze cu două degete.

În acest grup de blonzi, despre care poţi să afirmi cu certitudine că sunt străini de aceste meleaguri, fără să-i auzi vorbind, face notă aparte un personaj... aş spune destul de comun în peisajul nostru citadin. Tocmai au ieşit dintr-un restaurant, el îi conduce câţiva paşi, apoi, brusc, îşi aminteşte că şi-a lăsat maşina în partea cealaltă. Se despart zgomotos şi, după ce blonzii dau colţul, îndreptându-se spre hotel, se întoarce şi el şi se aşează la o masă, pe terasa alăturată restaurantului din care au ieşit. Fata i-a aşezat berea la masă cu un aer placid, înainte ca el să ia contact cu scaunul. E de-al casei. Suntem în plin centru, unul din acele mari noduri magnetice despre care vorbesc radiesteziştii cu baghete zbârnâitoare, unde oraşul îşi amplifică energiile... şi în vremurile trecute şi acum şi în vecii vecilor. Dacă ai fi trecut pe aici acum vreo 15 ani, cineva s-ar fi oferit să-ţi plaseze nişte mărci-dolari sau un carton de Kent. Acum se discută despre altfel de şmenuri. Personajele sunt cam aceleaşi - buhăiţi, cu priviri piezişe şi iuţi, trecuţi binişor de 40 de ani, cam ca primarul din Bacău... dar, la naiba, ei nu participă la concursuri de frumuseţe... primarul nostru intră la altă categorie, unii spun că e o specie de dinozaur, falimentul ţării. În fine, personajului nostru îi sună mobilul şi astfel aflăm ce-i cu blonzii. Noroc, bă. Nu sunt suedeji, moşule, sunt norvegieni. Da, mânca-ţi-aş, n-auzi că vor să facă o fundaţie şi au nevoie de un director pe-acilea. Cred că-i facem, dă-i în mă-sa de guşaţi... tu i-ai văzut cum arată? ...mâncători de cârnaţi... Fane e în Spania, fraiere, nu-l mai suna... se umflă de salam din diplomat, dacă e şmecher şi şi-a luat de-acasă... hai noroc, bă, directore... Închide şi dă peste cap restul de bere. Fata apare de la sine cu o halbă plină şi aceeaşi privire placidă, care nu se animă nici când ne invadează puradeii, dă după ei cu un şervet.

- Şefule, na şi mie o ţâgară, trăiţi-ar..., ţipă unul şi dispare într-un nor de praf în timp ce radiestezistul trece cu bagheta lui care zbârnâie atât de tare, încât aproape că-i sare din mâini.
- Ei bine, ceea ce nu ştiu aceşti cetăţeni e faptul că aici, odată, de mult, Satan rătăcitorul şi-a depus o balegă. Se pare că e elementul care încheagă orice comunitate omenească şi îi dă aspect de oraş. Ştiu câteva doamne care s-ar arăta foarte revoltate auzind asemenea adevăruri ştiinţifice.