Când umbli gol prin memoria mea,
măcar trage uşile după tine,
măcar păşeşte uşor,
nu-mi tropăi în memorie,
nu mă orbi cu o atingere,
poartă-te decent,
nu accentua fineţea unui umăr
şi nu ascunde nici-o aluniţă.
Când umbli gol prin memoria mea,
măcar şterge-te pe picioare,
nu lăsa urme de sânge,
nu răvăşi lucrurile din camere...
După ce ai plecat, a fost atât de greu
să le pun la loc.
Şi vorbeşte încet.
Vorbeşte încet, să nu audă şi alţii
nenumăratele tăceri
pe care mi le pui în cârcă.
Vorbeşte încet, să nu te audă
bărbatul care tocmai a făcut
dragoste cu mine.