Pe vremea când eram întregi
trăiam în acest paradis suspendat
despre care lumea spunea că nu există.
Pe vremea când eram întregi
făceam lucruri întregi
le năşteam aşa cum se cuvine
să fie născute
apoi le ucideam încet
strângându-le în pumni,
în timp ce râdeam sălbatic.
Pe vremea când eram întregi
nu ne interesau lucrurile incomplete
ciuntite de esenţa lor
ne plăceau lucrurile rotunde, lucioase
şi ne hrăneam cu nori.
Aveam cerul pe pământ,
iar lumea ne acuza pentru asta.
Pe vremea când eram încă întregi
ne puteam înlănţui mâinile
apropia capetele
împreuna gândurile.
Dar am pierdut paradisul, da, am pierdut
acel paradis suspendat
când lumea a încetat să afirme
că el nu există,
şi a încetat să ne acuze,
dar a trecut la fapte.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Noi suntem oameni puternici, Simona CratelTu și cu mine în soare, Simona CratelDu und ich in der Sonne, Simona CratelArc de triumf, Simona CratelArc de Triomphe, Simona CratelToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Povestea MarathonPoveştile PetrícicăiRăzboiul de ţesut poveştiDe la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. SîrbuDe-a baba-oarbaRespiraţie sub apăPacolandCartea viselorForme şi culori din comunismRugine, samovare, liturghiiRugul miresmelorAnesthesiaPovestea saşilor din TransilvaniaOameni de pîslăSpiridonTrecător prin timpuri bezmeticePisicul Jill și Prințesa de PorțelanCartea neiertăciunilorJurnalul AlbastruPublicitate