Jaime Caballero Echeverria avea 25 de ani în ziua când s-a lăsat de fumat. În aceeaşi zi, până seara, s-a apucat să înoate.
De fapt, adevărul istoric e că Jaime înota de copil, în golful din faţa promenadei din San Sebastian. Pe la 14 ani a renunţat să mai facă asta. Era deja înalt şi bine făcut pentru vârsta sa când s-a dus la liceu şi a dat ieşitul în larg cu prietenii pe ieşitul în parc cu fetele. Treptat a uitat de înot, până când a renunţat să mai fumeze. Nici nu prea făcuse cine ştie ce cu viaţa lui, până atunci. Aşa s-a apucat să înoate şi a descoperit repede că putea face asta cu orele. Sau, cu kilometri.
La cinci ani după ultima ţigară s-a scris prima oară despre el. A traversat strâmtoarea Gibraltar în 2 ore şi 58 de minute, al treilea cel mai bun timp din istorie. Şi-a dat seama că acum are nevoie de o altă provocare. A ales Canalul Mânecii.
Ca să traversezi înot din Anglia în Franţa ai nevoie de un permis de la Asociaţia de Nataţie a Canalului şi de vreme bună în săptămâna în care Asociaţia decide să încerci, când mareea e moartă şi rezultatele pot fi omologate. În 2006, vremea i-a fost potrivnică bascului, aşa că s-a întors în 2007. Şi atunci a acceptat să traverseze noaptea, pentru că abia seara, după ora 21, condiţiile meteo au devenit favorabile. A plecat de la Dover şi a atins coasta franceză după 10 ore şi 29 de minute. Primul basc ce traversa Canalul, primul spaniol care făcea asta noaptea.
Deja avea un ritm şi, în 2008, a traversat Gibraltarul dus-întors, în aproape 8 ore. Între momentele acestea, înregistrate statistic, înota zi de zi câte şase ore, participa la fel de fel de concursuri pe distanţe scurte în ape libere şi căuta noi provocări. Cea din 2009 avea să fie istorică. Înotătorul înalt de un metru şi 95 de centimetri era deja erou în Ţara Bascilor şi s-a decis să parcurgă distanţa Bilbao-San Sebastian, de-a lungul coastei golfului Biscaya. Peste 100 de kilometri. "Cu vreo cinci ore înainte de final îmi venea să renunţ. Atunci m-am gândit că nu am cum să dau greş, sunt pe terenul meu, înotasem în apele alea mii de ore. Mă aşteptau prea mulţi oameni care credeau în mine.", povestea Jaime, la câteva zile după ce terminase cursa, în faţa Clubului Nautic din San Sebastian, unde peste 10.000 de persoane l-au aclamat la sosire. Ca să ajungă acolo, de la Bilbao, a avut nevoie de 27 de ore, n-a făcut nici o pauză şi a adunat 92.340 de bătăi ale braţelor.
Tot în 2009, un unchi a murit după o lungă suferinţă, fiind diagnosticat cu scleroză laterală miotrofică. Practic, în boala Lou Gherig, cum mai e cunoscută, treptat dispar din creier şi din măduva spinării neuronii motori, cei care comandă voluntar muşchii şi fac posibilă mişcarea. Jaime a avut atunci un fel de revelaţie. Şi-a dat seama că îi poate ajuta, sau măcar poate încerca să o facă, pe cei care suferă de această cumplită infirmitate. Şi asta pentru că el se putea mişca. A descoperit că există asociaţii ale familiilor bolnavilor, a convins câţiva prieteni şi a înfiinţat şi el una de strângere de fonduri pentru bolnavi şi familiile lor. Siempre Adelante, adică Întotdeauna Înainte, e azi asociaţia pentru care înoată bascul şi prin intermediul căreia, traversările sale aduc fonduri bolnavilor.
"Înot pentru că pot, şi pentru cei care nu pot face asta." a devenit credinţa lui Jaime Caballero, care în 2010 a fost singurul spaniol invitat la Manhattan Island Marathon Swim, la New York, terminând al doilea, după 7 ore şi 25 de minute.
Joi, 18 august 2011, Jaime Caballero a mai reuşit ceva unic. A traversat lacul Loch Ness fără protecţie de neopren şi fără oprire. În august, în nordul Scoţiei, apa atinge temperatura maximă de 13 grade şi coboară la o minimă undeva pe la 5 grade Celsius. A parcurs cei 37 de kilometri ai legendarului lac în 12 ore şi 2 minute. Emoţionat, fără să poată articula vreun cuvânt, având nevoie de ajutor pentru a ieşi din apă şi învelit în pături termice, Jaime a zâmbit ştiind că e doar al unsprezecelea om în istorie care reuşeşte această traversare.
"Fiecare traversare a fost diferită, dar toate au un element comun: momentele de slăbiciune. De fiecare dată mi-a trecut prin cap să renunţ la un moment dat, din motive diferite mereu. Durerea e inevitabilă, dar suferinţa e opţională. Depinde de atitudine, de modul cum reacţionează fiecare la durere, la oboseală, la condiţii grele. Dar atitudinea se antrenează şi ea.", scrie pe site-ul personal Jaime Caballero. Un basc destoinic, bărbos, zâmbitor şi un pic nebun. Înoată cu orele şi dacă încă vă mai întrebaţi de ce o face, să mai citim o dată răspunsul dat chiar de el: pentru că poate!
De fapt, adevărul istoric e că Jaime înota de copil, în golful din faţa promenadei din San Sebastian. Pe la 14 ani a renunţat să mai facă asta. Era deja înalt şi bine făcut pentru vârsta sa când s-a dus la liceu şi a dat ieşitul în larg cu prietenii pe ieşitul în parc cu fetele. Treptat a uitat de înot, până când a renunţat să mai fumeze. Nici nu prea făcuse cine ştie ce cu viaţa lui, până atunci. Aşa s-a apucat să înoate şi a descoperit repede că putea face asta cu orele. Sau, cu kilometri.
La cinci ani după ultima ţigară s-a scris prima oară despre el. A traversat strâmtoarea Gibraltar în 2 ore şi 58 de minute, al treilea cel mai bun timp din istorie. Şi-a dat seama că acum are nevoie de o altă provocare. A ales Canalul Mânecii.
Ca să traversezi înot din Anglia în Franţa ai nevoie de un permis de la Asociaţia de Nataţie a Canalului şi de vreme bună în săptămâna în care Asociaţia decide să încerci, când mareea e moartă şi rezultatele pot fi omologate. În 2006, vremea i-a fost potrivnică bascului, aşa că s-a întors în 2007. Şi atunci a acceptat să traverseze noaptea, pentru că abia seara, după ora 21, condiţiile meteo au devenit favorabile. A plecat de la Dover şi a atins coasta franceză după 10 ore şi 29 de minute. Primul basc ce traversa Canalul, primul spaniol care făcea asta noaptea.
Deja avea un ritm şi, în 2008, a traversat Gibraltarul dus-întors, în aproape 8 ore. Între momentele acestea, înregistrate statistic, înota zi de zi câte şase ore, participa la fel de fel de concursuri pe distanţe scurte în ape libere şi căuta noi provocări. Cea din 2009 avea să fie istorică. Înotătorul înalt de un metru şi 95 de centimetri era deja erou în Ţara Bascilor şi s-a decis să parcurgă distanţa Bilbao-San Sebastian, de-a lungul coastei golfului Biscaya. Peste 100 de kilometri. "Cu vreo cinci ore înainte de final îmi venea să renunţ. Atunci m-am gândit că nu am cum să dau greş, sunt pe terenul meu, înotasem în apele alea mii de ore. Mă aşteptau prea mulţi oameni care credeau în mine.", povestea Jaime, la câteva zile după ce terminase cursa, în faţa Clubului Nautic din San Sebastian, unde peste 10.000 de persoane l-au aclamat la sosire. Ca să ajungă acolo, de la Bilbao, a avut nevoie de 27 de ore, n-a făcut nici o pauză şi a adunat 92.340 de bătăi ale braţelor.
Tot în 2009, un unchi a murit după o lungă suferinţă, fiind diagnosticat cu scleroză laterală miotrofică. Practic, în boala Lou Gherig, cum mai e cunoscută, treptat dispar din creier şi din măduva spinării neuronii motori, cei care comandă voluntar muşchii şi fac posibilă mişcarea. Jaime a avut atunci un fel de revelaţie. Şi-a dat seama că îi poate ajuta, sau măcar poate încerca să o facă, pe cei care suferă de această cumplită infirmitate. Şi asta pentru că el se putea mişca. A descoperit că există asociaţii ale familiilor bolnavilor, a convins câţiva prieteni şi a înfiinţat şi el una de strângere de fonduri pentru bolnavi şi familiile lor. Siempre Adelante, adică Întotdeauna Înainte, e azi asociaţia pentru care înoată bascul şi prin intermediul căreia, traversările sale aduc fonduri bolnavilor.
"Înot pentru că pot, şi pentru cei care nu pot face asta." a devenit credinţa lui Jaime Caballero, care în 2010 a fost singurul spaniol invitat la Manhattan Island Marathon Swim, la New York, terminând al doilea, după 7 ore şi 25 de minute.
Joi, 18 august 2011, Jaime Caballero a mai reuşit ceva unic. A traversat lacul Loch Ness fără protecţie de neopren şi fără oprire. În august, în nordul Scoţiei, apa atinge temperatura maximă de 13 grade şi coboară la o minimă undeva pe la 5 grade Celsius. A parcurs cei 37 de kilometri ai legendarului lac în 12 ore şi 2 minute. Emoţionat, fără să poată articula vreun cuvânt, având nevoie de ajutor pentru a ieşi din apă şi învelit în pături termice, Jaime a zâmbit ştiind că e doar al unsprezecelea om în istorie care reuşeşte această traversare.
"Fiecare traversare a fost diferită, dar toate au un element comun: momentele de slăbiciune. De fiecare dată mi-a trecut prin cap să renunţ la un moment dat, din motive diferite mereu. Durerea e inevitabilă, dar suferinţa e opţională. Depinde de atitudine, de modul cum reacţionează fiecare la durere, la oboseală, la condiţii grele. Dar atitudinea se antrenează şi ea.", scrie pe site-ul personal Jaime Caballero. Un basc destoinic, bărbos, zâmbitor şi un pic nebun. Înoată cu orele şi dacă încă vă mai întrebaţi de ce o face, să mai citim o dată răspunsul dat chiar de el: pentru că poate!