Pantocratorul
Mi-e dor de tine cum mi-e dor de Dumnezeu întors
acasă, cu gândul la ale Lui dar fără să-şi poată lua ochii
de la mine, mi-e dor de cum foşnea pământul sub picioarele tale
de fiecare dată când trăgeai pătura
pe partea ta, mi-e dor de miros, de unghiile înroşindu-se
transpirate, de părul mozolit sub
greutatea ta, mi-e dor de tot cerul ăla inscripţionat
pe rotund cu numele unui singur bărbat,
cer prins între noi şi cearceaf la marginea
patului
***
Orfană de moarte
M-au îngropat din greşeală
înfăşurată în hârtie subţire de EKG fină
ca un obraz de copil nou
născut în dreptul tatălui
cu o linie
izoelectrică