07.10.2011
Confesiune

Uneori, când carnea doare de viaţă,
Când mâinile n-au linişte împletind aşteptări,
Când ochii privesc fără să vadă,
Duhul ce mă locuieşte zâmbeşte;
Zâmbesc cu milă şi îngăduinţă, privindu-mă.

Ochii cei limpezi privesc la cei tulburaţi
De iluziile ancorate-n secunde şi ore.
Zâmbetul blând şi eliberator continuă
În timp ce gura se zbate-ntre râs, plâns şi cuvinte.
Ce e de făcut cu mine? Ce e de făcut cu tine?
E de zâmbit, de privit, de îngăduit...

***

Piatra certitudinii

În piatra certitudinii solide
E cariul viermănos al înşelării.
El roade însuşi sensul întrebării
Ce s-a pierdut în bulgăre aride -
- răspunsuri moarte, ce blochează calea.

Căci însăşi întrebarea prinde sensul
Cel ultim al oricui către mai sus.
Răspunsul prelungeşte-orizontala
Şi-mpinge spiritul către apus -
- apus care ucide îndoiala.

Iar dacă echilibrul pietrei ar învinge
Şi curgerea ar înceta-n acel moment,
Nimic spre moarte nu m-ar mai împinge
Căci aş fi mort deja, aş fi absent.

1 comentariu

  • Prospetime stilistica
    Ioan Rusu, 11.10.2011, 10:17

    Si numai penru noutatea si prospetimea metaforelor, aceste doua poeme scurte merita atentia cititorului.Iata-le: carnea doare de viata;mainile...impletind asteptari;iluziile ancorate in secunde si ore.
    Fluenta si simplitatea discursului poetic dau masura superioara a poemelor excelente in discutie.

Publicitate

Sus