Confesiune
Uneori, când carnea doare de viaţă,
Când mâinile n-au linişte împletind aşteptări,
Când ochii privesc fără să vadă,
Duhul ce mă locuieşte zâmbeşte;
Zâmbesc cu milă şi îngăduinţă, privindu-mă.
Ochii cei limpezi privesc la cei tulburaţi
De iluziile ancorate-n secunde şi ore.
Zâmbetul blând şi eliberator continuă
În timp ce gura se zbate-ntre râs, plâns şi cuvinte.
Ce e de făcut cu mine? Ce e de făcut cu tine?
E de zâmbit, de privit, de îngăduit...
***
Piatra certitudinii
În piatra certitudinii solide
E cariul viermănos al înşelării.
El roade însuşi sensul întrebării
Ce s-a pierdut în bulgăre aride -
- răspunsuri moarte, ce blochează calea.
Căci însăşi întrebarea prinde sensul
Cel ultim al oricui către mai sus.
Răspunsul prelungeşte-orizontala
Şi-mpinge spiritul către apus -
- apus care ucide îndoiala.
Iar dacă echilibrul pietrei ar învinge
Şi curgerea ar înceta-n acel moment,
Nimic spre moarte nu m-ar mai împinge
Căci aş fi mort deja, aş fi absent.
1 comentariu
- Prospetime stilisticaIoan Rusu, 11.10.2011, 10:17
Si numai penru noutatea si prospetimea metaforelor, aceste doua poeme scurte merita atentia cititorului.Iata-le: carnea doare de viata;mainile...impletind asteptari;iluziile ancorate in secunde si ore.
Fluenta si simplitatea discursului poetic dau masura superioara a poemelor excelente in discutie.
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate