Ultimul rege al Spaniei

În estul Europei sunt Munţii Urali, în vest e Iker Casillas. Continentul e strâns între ei şi-l au la picioare. Îngheaţă pasărea în zbor deasupra şi nu trece nimic dincolo.

Două graniţe de nestrămutat: linia porţii şi cea dintre Marea Aral şi Marea Kara. Pe prima o păzeşte Iker Casillas, ca nimeni altul. Şi pentru Spania şi pentru Real Madrid.

În 2008 a trecut prin sferturi, prin semifinale şi prin finala Campionatului European fără să primească vreun gol. Pe podiumul de premiere, după ce şi-a luat medalia şi a ajuns în faţa Majestăţii Sale Regele Juan Carlos, l-a pufnit plînsul. S-a îmbrăţişat cu suveranul şi i-a plîns pe umăr, ca un copil. El, care în 2000, după ce cîştigase Liga Campionilor cu Real, se mai ducea cu metroul la antrenamente, pentru că nu avea maşină, se pupa acum cu Regele.

În 2010 a mai făcut una nefăcută până la el în Iberia. A primit trofeul Cupei Mondiale, o ispravă pe care n-o mai reuşiseră alţii înaintea lui, deşi nu fuseseră deloc mai puţin destoinici!

La Real, unde a crescut, l-au pus prima oară să apere când avea 19 ani. La 20 l-au luat şi la naţională. Dacă ar trebui să scrie toate numele mari de coechipieri pe care i-a avut, începând cu Raul, Hierro, Zidane sau Ronaldo, ne-am plictisi de uimire.

Iker n-a sărit niciodată în ochi tocmai pentru că e mereu acolo, o obişnuinţă. Chiar şi azi, după atâţia ani şi cu o naţională unsă în jurul lui. Înainte de pasele mărunte şi drepte pe care şi le dau Xavi, Iniesta şi Fabregas, înainte de plasamentul electronic al lui Piquet, înainte chiar şi de descreieratul de Sergio Ramos, de golgeterul Villa, înainte de sobrietatea lui Puyol, e Iker, cu zămbetul ăla de provincial care descoperă oraşul cel mare. E căpitanul Spaniei campioană europeană şi mondială.

Dar e mai mult de atît, e dincolo de simbol, e undeva şi dincolo de înţelegerea acestui joc numit forbal. Spania a cîştigat un titlu continental şi altul mondial seducînd cu fotbalul ei efervescent. S-a întîmplat şi pentru că el, Iker, n-a comis nici o gafă, n-a tremurat nici o clipă şi n-a lăsat să treacă nimic dincolo de linia porţii.

Cred că i-ar fi stat bine şi acum 44 de ani între buturile Spaniei, cu şapcă în cap. Are faţă, are şi stofă de anii romantici şi estetici ai fotbalului. Pînă la urmă, după o grămadă de vreme, estetica triumfă din nou. Spania croită artistic şi pentru plăcerea privitorilor, un fel de colecţie haut couture, defilează pe podiumul lumii fotbalistice lipsită de inhibiţii, de constrîngeri şi de frustrări.

Spania l-a consacrat definitiv pe Iker în postura de nou suveran. Sâmbătă, la Londra, a egalat recordul de selecţii deţinut de Andoni Zubizarreta, 126. Iar marţi, a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri în naţionala iberică. N-are decât 31 de ani şi încă cel puţin alţi patru în faţă, la cel mai mare nivel.