Bambilici cu legende expirate

Gigi Becali a depăşit măsura. Se crede deasupra oricui şi e gata să schimbe orice în favoarea lui. În spatele măştii de justiţiar se ascunde însă un război fratricid. Verii Becali se războiesc azi pe fotbalul românesc precum o făceau odinioară pe pietricele, în colbul din Pipera. Miza nu e însă binele acestui fotbal, ci orgoliul personal. Orgoliu gata să calce în picioare oameni, principii, simboluri. În acest moment fotbalul românesc e un front deschis pe care se duc lupte directe, fără menajamente şi fără avertismente prealabile, în urma cărora nu se iau prizonieri. Combatanţii şi-au găsit aliaţi şi harta teatrului luptă e gata conturată. În ea se regăsesc Federaţia, Liga, echipa naţională. Se mai adaugă ceva vise politice, o primărie, o deputăţie, un partid, ceva de ronţăit.

În ierarhia universală, Gigi Becali îl acceptă pe Dumnezeu în frunte. Dar ţinteşte ambiţios a doua poziţie, ignorând sfinţii şi eventualii îngeri pretendenţi. Plus pământenii neprihăniţi şi cu merite mai solide. Pe presupusa scară a lui Iacob, el vrea să urce din trei în trei treptele şi dacă se poate când Judecătorul doarme. În rest, discursul său gravitează între două ă-uri lungi şi un “nu” spus înainte de orice frază. Se naşte astfel un alt fel de Gică-contra, conform principiului “dacă am bani, fac şi zic ce vreau eu”.

La mijloc sunt azi jucătorii Mirel Rădoi, Dorinel Munteanu, Florentin Dumitru şi Nicolae Dică. Puteau fi oricare alţii, numele le-am enumerate doar ca fapt divers. Steliştii n-au fost lăsaţi să se prezinte la lot de către conducerea echipei lor de club, doar pentru că naţionala e antrenată de Iordănescu. Selecţionerul e prieten cu Giovani Becali, care e preşedintele Rapidului şi vărul lui Gigi. Pentru că Giovani controlează fotbalul românesc din umbră, Gigi încearcă să-i spargă monopolul. Îl are alături pe Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste, care nu se are tocmai bine cu Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei şi şeful lui Iordănescu. Vai, ce tablou! Cam încâlcit, dar totuşi simplu. Să ne aducem aminte de diversiunea lui Dragomir cu Lucescu antrenor la naţională. Scandalul iscat de Steaua e un fel de episodul doi. O campanie în care pionii nu contează, iar nebunii se trezesc din când în când la butoane.

E drept, în momentul în care a implicat de această manieră echipa naţională, Gigi Becali n-a calculat toate reacţiile. Spre exemplu, pe cea a preşedintelui ţării, care i-a cerut să termine cu prostiile. Gigi a luat poziţie de drepţi şi a chemat presa ca să comunice că s-a făcut băiat cuminte. Nu că n-ar mai ţinti locul doi, dar uneori realizează că trei trepte dintr-o dată e prea mult şi prea riscant. Riscul e să calci pe bombeu pe cine nu trebuie.
Deocamdată nu se pot trage concluzi. Nici scorul nu e foarte clar. Doar ştim că patru fotbalişti s-au lins pe bot de echipa naţională. Printre ei Dorinel Munteanu, unul dintre fotbaliştii care au strâns suta de selecţii. Că azi el stă în salariul lui Gigi, după vreo 10 ani prin Belgia şi Germania, nu e altceva decât dovadă că oricine are un preţ. Ca orice preţ, el poate fi fluctuant. Aşa se face că Dorinel a încetat să mai fie o legendă tricoloră, pentru vreo sută de mii de dolari. Acum vreo cinci ani, probabil asta s-ar fi întâmplat pentru o sumă de vreo 10-20 de ori mai mare.