Despre vis

Citiţi prefaţa acestei cărţi.
Cu câţiva ani înainte de război, a venit la mine în analiză un tânăr din Germania, plângându‑se că este incapabil de muncă, a uitat totul din viaţa lui, a pierdut orice interes. Era student la Filosofie, studia la München, se afla înainte de examinarea sa finală, de fapt un tip dibaci, foarte cultivat, un ştrengar într‑un fel copilăresc, fiul unui om de finanţe, care, după cum s‑a dovedit mai târziu, prelucrase cu succes o erotică anală colosală. La întrebarea dacă nu‑i rămăsese prezent în minte chiar nimic din viaţa lui sau din sfera sa de interese, şi‑a amintit de planul schiţat de el al unui roman care se petrecea în Egipt, pe timpul lui Amenhotep al IV‑lea, în care unui anume inel îi revenea o mare importanţă. Am pornit de la acest roman, inelul s‑a dovedit simbol al căsătoriei, şi de aici am reuşit să împrospătăm toate amintirile şi interesele lui. A rezultat că prăbuşirea lui fusese consecinţa unei mari stăpâniri mentale de sine. Avea o singură soră, cu câţiva ani mai mică decât el, de care era legat printr‑o dragoste totală, sinceră şi neascunsă. De ce nu ne putem căsători? îşi spuseseră adesea. Afecţiunea lor nu depăşise însă niciodată măsura îngăduită între fraţi.

De această soră se îndrăgostise un tânăr inginer. Ea a răspuns sentimentelor lui, care nu au găsit însă aprobarea severilor părinţi. În necazul lor, perechea s‑a adresat fratelui după ajutor. Acesta a preluat problema îndrăgostiţilor, le intermedia corespondenţa, le înlesnea întâlnirile când era acasă în vacanţă şi a influenţat în cele din urmă părinţii să accepte logodna şi să aprobe căsătoria lor. În timpul logodnei s‑a petrecut la un moment dat ceva foarte suspect. Fratele a mers cu viitorul cumnat într‑o excursie pe Zugspitze, la care el a făcut pe ghidul, dar cei doi s‑au rătăcit pe munte, au fost în pericol să cadă în prăpastie şi s‑au salvat numai cu greu. Pacientul nu m‑a contrazis mult când am interpretat această aventură ca o încercare de omor şi de sinucidere. La câteva luni după căsătoria surorii, tânărul a intrat în analiză.

El a părăsit‑o complet apt de muncă după vreo şase-nouă luni, spre a se prezenta la examene şi a‑şi scrie disertaţia şi s‑a întors după un an întreg ca doctor în Filosofie, ca să‑şi continue analiza, căci, după cum a spus, pentru el, ca filosof, psihanaliza avea un interes care merge dincolo de succesul terapeutic. Ştiu că a revenit în octombrie. După câteva săptămâni, mi‑a povestit într‑un oarecare context următoarea întâmplare.

La München trăieşte o prezicătoare care se bucură de mare faimă. Prinţii bavarezi obişnuiesc să vină la ea, dacă au de întreprins ceva. Ea nu cere nimic altceva decât să i se dea o dată. (Am omis să întreb dacă trebuie indicat şi anul.) Se presupune că data se referă ca zi de naştere la o anume persoană, dar ea nu întreabă la care. Deţinând această dată, ea caută în nişte cărţi de astrologie, face calcule îndelungate şi emite în cele din urmă o profeţie care vizează această persoană. El s‑a hotărât în martie trecut să viziteze această prezicătoare şi i‑a spus data de naştere a cumnatului său, desigur fără să‑i dea numele sau să trădeze faptul că pe el îl avea în minte. Oracolul a proclamat: această persoană va muri în iulie sau august viitor în urma unei intoxicaţii cu raci sau cu stridii. După ce mi‑a povestit, a adăugat:

- Şi asta a fost extraordinar!
Nu am înţeles şi l‑am contrazis violent:
- Ce vi se pare aici extraordinar? Sunteţi acum deja de săptămâni întregi la mine; în cazul în care cumnatul dumneavoastră ar fi murit într‑adevăr, mi‑aţi fi spus‑o de mult; deci trăieşte. Profeţia a avut loc în martie, trebuia să se adeverească în timpul verii, acum suntem în noiembrie. Deci nu s‑a produs, aşa că ce găsiţi aici de admirat?
La care el:
- Nu s‑a adeverit, desigur. Dar ciudat aici este următorul lucru: cumnatului meu îi plac foarte mult racii, stridiile şi alte asemenea şi în august trecut chiar s‑a intoxicat cu raci, şi era cât pe ce să moară.
Subiectul nu a fost dezbătut mai mult de‑atât.
Haidem să discutăm acum împreună acest caz.

Eu cred în sinceritatea povestitorului. Este de luat perfect în serios, actualmente lucrează ca profesor de filosofie în K. Nu cunosc niciun motiv care să‑l fi determinat să mă mintă. Povestirea a fost episodică şi deloc tendenţioasă, nu s‑a legat nimic altceva de ea, nu s‑au tras concluzii din ea. Nu a urmărit scopul de a mă convinge de existenţa unor fenomene psihice oculte, ba chiar am avut impresia că nici nu îi era foarte limpede semnificaţia celor trăite de el. Eu însumi am fost atât de frapat, de fapt atât de neplăcut impresionat, încât am renunţat la evaluarea analitică a celor comunicate de el.
La fel de ireproşabilă mi se pare observaţia din alt punct de vedere. Este lucru stabilit că prezicătoarea nu‑l cunoştea pe omul care a pus întrebarea. Dar întrebaţi‑vă şi dumneavoastră ce grad de intimitate este necesar pentru a recunoaşte o dată ca fiind data naşterii cumnatului cunoştinţei dumneavoastră. Pe de altă parte, vă veţi îndoi desigur cu toţii cât se poate de tare, aşa ca şi mine, că din nişte formule oarecare, cu ajutorul unor tabele oarecare s‑ar putea conchide asupra unui destin atât de detaliat precum îmbolnăvirea de pe urma unei intoxicaţii cu raci. Să nu uităm câţi oameni se nasc în aceeaşi zi; vi se pare posibil ca elementul comun al destinelor, care se poate baza pe aceeaşi dată de naştere, să ajungă în asemenea detalii? Îmi permit deci să exclud complet din discuţie calculul astrologic, cred că prezicătoarea ar fi putut face orice altceva fără să influenţeze rezultatul interogării. Mi se pare, de asemenea, că prezicătoarea - să‑i spunem direct: "mediul" - poate să iasă complet din discuţie ca sursă de înşelăciune.

Dacă admiteţi realitatea şi veridicitatea acestei observaţii, atunci ne aflăm în faţa explicaţiei ei. Şi atunci reiese imediat ceea ce se potriveşte pentru majoritatea acestor fenomene, că explicaţia lor din ipoteze oculte este remarcabil de suficientă, că acoperă complet ceea ce trebuie explicat, exceptând faptul că este în sine atât de nesatisfăcătoare. Prezicătoarea nu putea să fi deţinut cunoaşterea faptului că intoxicaţia cu raci avusese loc la cel născut în ziua indicată, ea nu putea să o fi dobândit nici din tabelele şi calculele ei. Dar cel întrebat o deţinea. Incidentul se explică în totalitate dacă vrem să presupunem că această cunoaştere s‑a transferat de la el asupra ei, pretinsa profetă, pe o cale necunoscută, excluzând mijloacele de comunicare cunoscute nouă. Deci ar trebui să tragem concluzia: există transfer de gânduri.