Jocul oglinzilor

Un accident, doi protagonişti. Şi un al treilea, voyeur fără voie, şoferul care iese de pe şosea din pricina unei imagini zărite în oglinda retrovizoare a maşinii.

Urmează frânturi de fraze şi de explicaţii, Serbia şi Albania, servicii secrete, bombardamente şi războaie, întâlnirile amoroase ale celor doi, o pianistă ce i-a cunoscut, un detectiv care doreşte să dezlege misterul, toate alcătuind un fel de ceaţă deasă şi pâcloasă care urmează accidentului.

Apoi, apucat brusc din altă parte, firul narativ ne duce direct la trăirile celor doi într-un alt timp, într-o altă dimensiune. Dar şi în acest caz sunt doar reflexii care ajung la cititor dintr-un anume unghi, acoperite cu falduri, jumătăţi de adevăr sau poate adevăruri întregi, dar care nu pot fi expuse în lumina crudă a zilei.

Este o poveste de dragoste între Rovena şi Besfort, sau mai degrabă este istoria unei obsesii, jocul identităţii şi al descoperirii, modalitate de transcedere şi reinventare, inevitabilul eros şi thanatos.

Cine pe cine iubeşte, cine pe cine cucereşte şi ia în stăpânire, care dintre cei doi se pierde, de fapt, pe sine, de-a lungul anilor de întâlniri prin hotelurile Europei? Cum redescoperă propriile fiinţe şi trupuri, şi cum se adâncesc în fiinţa celuilalt, cum şi, mai ales, dacă transced "dincolo", pe alt tărâm, "post mortem" cum îl numesc chiar ei?

Bărbatul pare a fi tiranul, prinzându-şi abil iubita în mreje de care să nu se poată elibera nicicum. Şi totuşi se simte el însuşi victimă, prizonier fără cale de ieşire într-o dragoste pe care şi-o doreşte transformatoare şi fără sfârşit. Şi-atunci când pare că focul s-a stins, caută cu disperare o ieşire, o renaştere, continuând teroarea la care se supun unul pe altul din chiar momentul primei întâlniri.

O iubire ce devine chinuitoare, violentă, alienată şi oricât ar încerca să găsească o salvare, cei doi se afundă din ce în ce mai mult într-un labirint care pare să nu aibă decât o ieşire tragică, şi aceea abia întrezărită.

Paginile se duc una după alta într-o agonie din care parcă nu te poţi desprinde cu nici un chip, ca într-un coşmar din care nu reuşeşti să te trezeşti.

Şi-apoi, din nou, alte ipoteze şi ipostaze, Ismail Kadare schimbând instanţele şi perspectiva narativă în acest roman enigmatic, nedorind să dea un verdict, neoferind nicio cheie de dezlegare a întâmplărilor la care ne face părtaşi. Atunci când ai impresia că s-a găsit soluţia, că a fost pus punctul pe i, realitatea şi logica se îndepărtează din nou, lăsând loc pentru altceva, diferit, aş spune eu, pentru fiecare dintre noi, cititorii.

Poate că de fapt căutarea în sine este cea care are importanţă, drumul pe care mergem şi nu capătul călătoriei, itinerariul parcurs prin cărţile pe care le întâlnim din întâmplare în calea noastră.

Notă: Recenzie premiată cu premiul II (categoria site) la concursul LibHumanitas: Face a Book 3 / Confruntă-te cu o carte (8 august 2011 - 22 septembrie 2011). Mai multe detalii aici.