"Prinde-mă, dacă poţi!", striga Ricardo cu vocea piţigăiată de copil, apoi o lua la fugă de rupea pământul, fără să se mai uite în urma lui. Nici nu ştia dacă tatăl se luase după el. Se oprea abia când efortul îl sufoca şi abia atunci descoperea că alergase singur, acompaniat de râsul puternic al vecinilor de pe stradă, care se amuzau de fiecare dată când îl vedeau pe puştiul de şase ani fugind dezlânat. Pe la 9 ani a descoperit că bicicleta avea două avantaje majore: parcurgea distanţe mai lungi, cu o viteză mai mare. Aşa se face că foarte repede după ce a primit cadou prima bicicletă, ar fi fost capabil să doarmă în şa, dând la pedale în somn. N-au mai avut ce să-i facă ai lui, aşa că l-au lăsat să umble cu bicicleta prin lumea largă, citind uneori despre el prin ziare sau văzându-l la televizor în ştiri de 40 de secunde, după câte o ispravă demnă de băgat în seamă.
În 1995, a traversat pe bicicletă Statele Unite, parcurgând 4.000 de kilometri în 20 de zile. Peste un an, a făcut 5.500 de kilometri în Australia, în 30 de zile. Tot în 1996, a parcurs distanţa Perpigan-Irun, 526 de kilometri, în 20 de ore. În 1998 a stabilit recordul pe bicicletă pentru traseul Camino de Santiago, 800 de kilometri în 32 de ore. Recordul a rezistat până în 2007, dar el deja nu mai pedala în acel an. Se reîntorsese la alergat.
În 2005 s-a născut Ainhoa, fiica sa. Ricardo şi-a zis că nu mai poate dispărea de acasă cu lunile, acum, că devenise tată. Dar nu putea nici să renunţe la ritmul acesta care parcă-i intrase în sânge. Visa noaptea kilometri parcurşi unul după altul şi visul nu se mai oprea. Şi-a amintit cum alerga în copilărie şi i-a venit ideea să ia startul într-un maraton. A ales cursa de la San Sebastian, din 2005. Iar după aceea, în ianuarie 2006, a renunţat definitiv la bicicletă şi până la sfârşitul anului a terminat 5 curse de maraton pe şosea şi două montane. De acum ştia că are nevoie de proiecte mai importante şi de provocări mai mari. În 2007 a făcut primele traversări de mai multe zile, în diferite provincii iberice, luând startul la şi mai multe curse de maraton. Pregătea temeinic prima încercare la limită a carierei sale de ultrafondist: 30 de maratoane în 30 de zile consecutive. Lumea începuse să-l recunoască pe şoselele pe care-şi stabilea traseele. În jurul lui, prietenii şi anonimi iubitori de atletism construiau o comunitate care avea să-l sprijine şi să-l încurajeze în proiectele viitoare.
Nu s-a gândit să stabilească vreun record, ci doar să-şi forţeze limitele, să le cunoască, să le învingă. Şi dacă a reuşit să alerge zi de zi, 30 de zile, câte un maraton, de ce n-ar încerca de cinci ori mai mult!? Aşa s-a născut proiectul 150 de maratoane în 150 de zile. Dus la capăt cu succes în 2009, a reprezentat un nou record înscris în Guinness Book. Dar în acelaşi ani, Ricardo Abad şi-a mai trecut în palmares premiere mondiale. Mai întâi a alergat 4 maratoane consecutive, 168,8 kilometri, în 20 de ore şi 40 de minute. A dublat numărul după câteva luni şi a parcurs legat 8 maratoane în 58 de ore şi 19 minute. A mai alergat fără întrerupere 34 de ore, parcurgând 238,5 kilometri, şi de asemenea 24 de ore fără pauză pe o pistă de atletism, timp în care a dat 709 ture, 194, 5 kilometri.
În 2010, la 38 de ani, a început cel mai ambiţios proiect din istoria alergărilor de mare distanţă. 500 de maratoane în 500 de zile. Zi de zi, fără nici o zi de pauză. Şi-a propus să strângă câte un euro pentru fiecare kilometru din cei 21.100 cât însumează provocarea aceasta, suma finală urmând a fi donată Asociaţiei pentru Persoane cu Handicap Mental din Spania.
Pe 1 octombrie în 2011, Ricardo Abad a intrat din nou în Cartea Recordurilor. 366 de maratoane în 366 de zile consecutive. În Parcul Retiro, din Madrid, alături de prieteni şi de necunoscuţi veniţi să-l susţină. Luni, pe 10 octombrie 2011, a alergat maratonul cu numărul 375 în localitatea natală, Tafalla. Dimineaţă s-a trezit devreme şi a dus-o pe Ainhoa la grădiniţă. La 10.30 a ajuns la locul startului, alături de judecătorii acreditaţi şi de echipa sa tehnică. După cinci ore termina traseul de 42,2 kilometri şi o lua spre casă. A doua zi, marţi, avea de alergat încă un maraton! Şi apoi încă unul, până când, pe 12 februarie 2012, ar trebui să ajungă la Barcelona, pentru ziua şi maratonul 500. Deocamdată, a parcurs mai bine de două treimi din traseu şi a schimbat 21 de perechi de pantofi de alergare.
În 1995, a traversat pe bicicletă Statele Unite, parcurgând 4.000 de kilometri în 20 de zile. Peste un an, a făcut 5.500 de kilometri în Australia, în 30 de zile. Tot în 1996, a parcurs distanţa Perpigan-Irun, 526 de kilometri, în 20 de ore. În 1998 a stabilit recordul pe bicicletă pentru traseul Camino de Santiago, 800 de kilometri în 32 de ore. Recordul a rezistat până în 2007, dar el deja nu mai pedala în acel an. Se reîntorsese la alergat.
În 2005 s-a născut Ainhoa, fiica sa. Ricardo şi-a zis că nu mai poate dispărea de acasă cu lunile, acum, că devenise tată. Dar nu putea nici să renunţe la ritmul acesta care parcă-i intrase în sânge. Visa noaptea kilometri parcurşi unul după altul şi visul nu se mai oprea. Şi-a amintit cum alerga în copilărie şi i-a venit ideea să ia startul într-un maraton. A ales cursa de la San Sebastian, din 2005. Iar după aceea, în ianuarie 2006, a renunţat definitiv la bicicletă şi până la sfârşitul anului a terminat 5 curse de maraton pe şosea şi două montane. De acum ştia că are nevoie de proiecte mai importante şi de provocări mai mari. În 2007 a făcut primele traversări de mai multe zile, în diferite provincii iberice, luând startul la şi mai multe curse de maraton. Pregătea temeinic prima încercare la limită a carierei sale de ultrafondist: 30 de maratoane în 30 de zile consecutive. Lumea începuse să-l recunoască pe şoselele pe care-şi stabilea traseele. În jurul lui, prietenii şi anonimi iubitori de atletism construiau o comunitate care avea să-l sprijine şi să-l încurajeze în proiectele viitoare.
Nu s-a gândit să stabilească vreun record, ci doar să-şi forţeze limitele, să le cunoască, să le învingă. Şi dacă a reuşit să alerge zi de zi, 30 de zile, câte un maraton, de ce n-ar încerca de cinci ori mai mult!? Aşa s-a născut proiectul 150 de maratoane în 150 de zile. Dus la capăt cu succes în 2009, a reprezentat un nou record înscris în Guinness Book. Dar în acelaşi ani, Ricardo Abad şi-a mai trecut în palmares premiere mondiale. Mai întâi a alergat 4 maratoane consecutive, 168,8 kilometri, în 20 de ore şi 40 de minute. A dublat numărul după câteva luni şi a parcurs legat 8 maratoane în 58 de ore şi 19 minute. A mai alergat fără întrerupere 34 de ore, parcurgând 238,5 kilometri, şi de asemenea 24 de ore fără pauză pe o pistă de atletism, timp în care a dat 709 ture, 194, 5 kilometri.
În 2010, la 38 de ani, a început cel mai ambiţios proiect din istoria alergărilor de mare distanţă. 500 de maratoane în 500 de zile. Zi de zi, fără nici o zi de pauză. Şi-a propus să strângă câte un euro pentru fiecare kilometru din cei 21.100 cât însumează provocarea aceasta, suma finală urmând a fi donată Asociaţiei pentru Persoane cu Handicap Mental din Spania.
Pe 1 octombrie în 2011, Ricardo Abad a intrat din nou în Cartea Recordurilor. 366 de maratoane în 366 de zile consecutive. În Parcul Retiro, din Madrid, alături de prieteni şi de necunoscuţi veniţi să-l susţină. Luni, pe 10 octombrie 2011, a alergat maratonul cu numărul 375 în localitatea natală, Tafalla. Dimineaţă s-a trezit devreme şi a dus-o pe Ainhoa la grădiniţă. La 10.30 a ajuns la locul startului, alături de judecătorii acreditaţi şi de echipa sa tehnică. După cinci ore termina traseul de 42,2 kilometri şi o lua spre casă. A doua zi, marţi, avea de alergat încă un maraton! Şi apoi încă unul, până când, pe 12 februarie 2012, ar trebui să ajungă la Barcelona, pentru ziua şi maratonul 500. Deocamdată, a parcurs mai bine de două treimi din traseu şi a schimbat 21 de perechi de pantofi de alergare.