Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Sport de poveste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bătrânul şi munţii lui


Cosmin Stăniloiu

14.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În dimineaţa zilei de 5 februarie 1939, un viscol aspru mătura vechile străzi din Avila şi înghesuia zăpada la colţurile caselor. Oraşul moţăia în frig şi aştepta veşti de pe frontul catalan, unde republicanii se pregăteau să capituleze la Gerona, după ce Barcelona căzuse în mâinile armatei lui Franco, la sfârşitul lui ianuarie. Don Ignacio Soria îndesa lemne scurte în soba din bucătărie, unde fierbea o oală imensă cu apă, stătea cu o ureche la radio şi cu cealaltă spre dormitorul matrimonial, unde soţia sa, dona Eugenia Fontan, urma să nască din clipă în clipă, şi se străduia să nu-şi arate emoţiile. Cam pe la mijlocul discursului pe care-l asculta la radio şi în care Francisco Franco se autoproclama "Caudillo de Espana", Şeful suprem, a auzit un urlet şi apoi un icnet scurt. S-a dus spre uşa dormitorului, o femeie a ieşit în grabă şi i-a aruncat peste umăr: "e băiat". Don Ignacio s-a sprijinit de zid, apoi a căutat un scaun în bucătărie şi s-a aşezat, n-a mai înţeles nimic din discursul conducătorului şi abia multă vreme mai târziu a realizat că în ziua în care se încheiase Războiul Civil, el devenise prima oară tată.

Carlos Soria Fontana nu împlinise 15 ani când a urcat prima oară pe Sierra de Guadarrama. Munţii aceştia crescuţi chiar în spatele casei îl fascinaseră de mic, mai ales că neastîmpărul îl îndemnase devreme să se caţere prin toţi copacii şi pe toate stâncile din apropierea Avilei. Ba chiar odată luase cu asalt zidul exterior de apărare al vechiului oraş medieval. Luase apoi şi-o sfântă mamă de bătaie de la don Ignacio, care avea nevoie de el să-l ajute în atelierul de tapiţerie, dar rareori îl prindea pe acolo.

În vara aceea, când avea 15 ani, a descoperit Carlos că munţii înseamnă multe lucruri, nu doar să urci, să te caţeri, să ameţeşti. Munţii sunt şi răsăriturile, apusurile, frigul, culorile nesfârşite, aerul tare şi respiraţia grea din mijlocul efortului. Şi o bucurie fără de cuvinte care i s-a strecurat în suflet şi a crescut acolo. Munţii însemnau prietenie, linişte, calm, un alt ritm de a trăi viaţa şi nişte camarazi de nădejde.

Au trecut aproape 60 de ani de la acea primă excursie montană şi Carlos Soria Fontana, care în februarie va împlini 73 de ani, continuă să urce pe creste. Pe cele mai înalte din lume! Pe 22 mai 2011 a urcat pe Lhotse, 8.516 metri. Era cel de-al 11-lea optmiar pe care-l urca, opt dintre aceste vârfuri atingându-le după ce împlinise 60 de ani.
"Când îmbătrâneşti pierzi multe lucruri. Pierzi agilitatea, pierzi memoria şi câştigi prea puţine în schimb. E o prostie să spui că ai câştigat experienţă. Nu mai ai cum să câştigi experienţă în opt-zece ani, dacă n-ai făcut-o toată viaţa până atunci." S-a destăinuit Carlos, înainte de lansarea documentarului biografic 7-70. Un film despre şapte vârfuri peste 8.000 de metri atinse până la 70 de ani.

Don Ignacio şi-a impus până la urmă punctul de vedere şi Carlos i-a preluat atelierul de tapiţerie, o afacere din care nu câştiga mulţi bani, dar care-i oferea mult timp liber. Chiar şi când s-a căsătorit, iar apoi s-au născut pe rând cei patru fii ai săi, a urcat obsedant pe munte. Când a devenit bunic, cei apropiaţi s-au gândit că escaladările sale periculoase se vor sfârşi, mai ales că toţi camarazii din tinereţe, bunici şi ei de asemenea, îşi petreceau timpul liber prin parcuri, cu nepoţii. Dar Carlos abia descoperise, după 60 de ani, ca are alt ritm de viaţă, unul în care se poate antrena mai mult, se poate odihni apoi mai mult, aşa că n-a găsit nici un motiv să renunţe la munţi.

Adevărul e că, în ciuda celor peste 70 de ani ai săi, sau poate tocmai de aia, Carlos Soria a găsit resurse nebănuite ca să continue. Are încă proiecte de terminat, după ce altele, mai vechi, au fost închise. Pentru cel mai important dintre ele a avut nevoie de 42 de ani. Totul a început în 1968, când alături de un grup mic de prieteni a urcat pe Elbrus, 5.642 de metri, cel mai înalt vârf din Europa. După trei ani a bifat şi America de Nord, Mont McKinley, 6.194 de metri, în Alaska. Au trecut 15 ani până când Carlos avea să ajungă pe cel mai înalt vârf din America de Sud, Aconcagua, 6.962 de metri. Şi alţi 15 apoi pentru a se simţi pregătit pentru Everest. A atins "acoperişul lumii" în 2001, iar în 2008 a ajuns în Antarctica, unde a urcat pe Mont Vinston, 4.897 de metri. Carstenz Pyramid, 4.884 de metri, în Oceania, în 2009, l-a adus la un singur pas de împlinirea unui vis. Un vis realizat în 2010, când a urcat pe Kilimanjaro, 5.895 de metri, şi astfel a devenit cel mai în vârstă om care a reuşit ascensiuni pe cele mai înalte vârfuri de pe fiecare dintre cele şapte continente ale Planetei. "Nu am crezut vreodată că voi ajunge în colţurile de lume în care am fost pentru a mă căţăra pe munţii ăştia. Frumuseţea acelor ţări şi a oamenilor, miracolul din Antarctica, acestea sunt lucrurile care au contat de fapt.", declara în 2011 Carlos despre experienţele călătoriei sale pe cei mai înalţi munţi din lume.

Nu-l interesează nici recordurile, nici statisticile istorice, dar fără să vrea, Carlos Soria intră în cartea de istorie a alpinismului şi a umanităţii în general, datorită ambiţiei, abnegaţiei, puterii sale de a se lupta cu trecerea anilor şi cu natura pur şi simplu. Nu e deloc uşor, fizic şi mental, spre exemplu, să faci parte din prima expediţie care ajunge pe Dome Kang, vârf de 7.264 de metri din Hymalaya, la câteva luni după ce ai împlinit 70 de ani. Carlos a reuşit asta în 2009. Era a treia încercare în 10 ani pentru el, în faţa unui munte pe care ajungi după ce la final te caţări 170 de metri pe un perete vertical. Statistica mai consemnează că nici un alt alpinist n-a reuşit să urce pe opt vârfuri de peste 8.000 de metri după ce împlinise 60 de ani, iar Carlos Soria nu vrea să se oprească aici. Anul viitor şi-a propus să completeze lista optmiarilor cu alte două vârfuri: Kangchenjunga şi Annapurna. A promis că sunt ultimele două, pentru a complete lista de 14 pe care o are ca obiectiv. Iar apoi, se va întoarce să facă escaladă în Sierra de Guadarrama, să se plimbe cu bicicleta în parcurile din Avila, iar iarna să participe la cursele de schi fond ale veteranilor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bayern şi povestea ei cu suedezi (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Din Scandinavia, un fotbal epic (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultimele lacrimi (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În pas cu Paul (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cu mingea, pe apă (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Euro 2008 - Mai mult decât fotbal
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Cupa Mondială 2014
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer