Într-o dimineaţă, trezindu-mă înainte de a suna ceasul, m-am uitat în oglindă şi am văzut. Sentimentele mele? Alternante. Uneori sunt un fir de nisip, alteori o uriaşă cămilă ce străbate deşertul zâmbind, iar câteodată o frunză galbenă, lipită de asfaltul umed. Am ceva din gesturile Cleopatrei şi a fecioarelor sacrificate pe altare însângerate, ceva din îndârjirea căpeteniilor de oşti, falnici, călare, strigând: la atac! Şi ceva din gestul obosit al mamei când ne învelea, seara, picioarele degerate de vântul şuierând prin ferestrele îngheţate, ceva din gestul plin de dispreţ al bărbatului care plăteşte femeia şi ceva din gestul albinei în căutare de miresme noi. Am impresia că întrunesc toate gesturile din lume; doar gestul trecerii mâinii prin părul cuiva l-am pierdut.