Întâlnirea mea cu Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti a fost o experienţă similară cu o călătorie iniţiatică, căci acolo am descoperit că există "abisul finitudinii". Totodată, acolo, am descoperit şi un om deosebit, unul dintre "eroii" mei preferaţi.
***
Numele se lipeşte cu uşurinţă de făptura înalt-subţire: Adrian Nicolae Lungu; combinaţie de neaoşism pur românesc, nume de împărat civilizator roman şi nume de ierarh creştin ocrotitor..."Uniforma" verde (evergreen?!) îl identifică: medic neurochirurg la Urgenţă, dar îl şi deosebeşte de ceilalţi pentru că este "prea personal" pentru a fi înregimentat pur şi simplu... Curge pe coridoarele largi şi reci şi intră în acţiune la turaţie maximă. Adesea muşchii feţei îi sunt permanent încordaţi şi e destul de zgârcit cu vorbele. Supraspecializarea se oglindeşte în acţiune, fiind total lipsit de morga ştiinţifică, este precis, lucid şi rece, acţionând cu eficienţă în lupta crâncenă cu suferinţa. Cu certitudine, nu face parte din tagma doctorilor formalişti, cu minte plată şi blocaţi în aceleaşi norme de comportament sau scheme de gândire.
Practică medicină cu vocaţie şi asta îi dă forţă şi echilibru... Probabil anii mulţi de învăţătură şi de practică i-au dezvoltat intuiţia, cea care îl ajută în bătăliile date cu marele duşman: timpul. Reuşeşte să schimbe destine, de aici forţa, dar are şi o fragilitate şi o fineţe a căutării vizibilă. Ştie să vorbească omului matur pe care boala îl transformă într-un copil mare, acelui om care privit cu înţelegere şi toleranţă se poate recupera mult mai uşor. Privirea şi gesturile precise ale medicului pot face minuni, reduc crisparea, tensiunea, ameţeala şi amorţeala ca o pastilă magică. Aplică cu succes şi această formulă, deşi face parte din "clubul isteţilor"- medicii chirurgi. Aici, pe tărâmul chirurgiei se poate întâlni formula comportamentală a liderului de succes: flexibilitate şi rigiditate. Ştiinţa de a echilibra aceste trăsături opuse într-o coerenţă deplină nu se poate găsi în nici un manual, ţin de inspiraţie şi de talent (fibră personală), cheia stă în adecvare. Neurochirurgul este cel care "atacă" cu mişcări sigure pe un teren în care distanţele se pot aprecia în milimetri sau microni!; ia decizii pentru fiecare caz în parte. Complicaţiile îi pot încurca planul în orice secundă, de aceea uneori el poate fi vestitor de viaţă sau de moarte, dar nu dă niciodată verdicte. Este omul care ştie că există minuni şi că "fără Dumnezeu nimic nu este posibil".
Într-o societate normală ar fi fost aşezat în câmpul referenţial, urmat (şi) de beneficii economice, dar trăieşte în ţara în care succesul are o formulă bizară, care cultivă un cult al aparenţelor. În acest "bâlci al deşertăciunilor" nu are acces la apariţii publice, căci societăţii îi convine uniformizarea şi de aceea îşi marginalizează "produsele" ieşite din comun...
Este genul de medic dedicat, care armonizează practica cu disciplina cercetării ştiinţifice. Sfaturile sale înţelepte sunt adevărate lecţii atât pentru pacienţi, cât şi pentru medicii rezidenţi pe care-i îndrumă. Spiritul celor doi "doctori fără de arginţi", ale căror chipuri luminoase se întrezăresc pe unul dintre pereţii cabinetului său "tapetat" cu tratate şi reviste ştiinţifice de specialitate, pare să fie mereu în preajma acestui medic.