Pactul cu diavolul

O presimţire

Penelope Fernandez simte cum îi trec fiori pe şira spinării. Inima îi bate mai repede şi priveşte scurt peste umăr. Poate că presimte ceea ce i se va întâmpla.
Cu toată căldura din studio, Penelope are o senzaţie de răcoare pe obraji, care încă mai persistă din cabina de machiaj. I-au apăsat pe piele un burete rece cu fond de ten şi i-au scos din păr agrafa cu porumbelul păcii, când spuma stoarsă din tub i-a făcut părul să-i cadă în inele pe umeri.
Penelope Fernandez este preşedinta Asociaţiei Suedeze pentru Pace şi Medierea Conflictelor. Acum se află sub lumina reflectoarelor în studioul de ştiri, în faţa lui Pontus Salman, director executiv al firmei de armament Silencia Defence AB.
Prezentatoarea buletinului de ştiri, Stefanie von Sydow, schimbă subiectul, clipeşte în obiectivul aparatului şi începe să vorbească despre concedierile care au urmat cumpărării concernului de armament britanic BAE Systems Limiteds de către firma suedeză Bofors, apoi se întoarce către Penelope.
 
- Penelope Fernandez, în mai multe dezbateri te-ai exprimat foarte critic despre felul în care este organizat exportul de arme suedez. De curând ai făcut chiar o comparaţie cu scandalul francez din afacerea Angola. Politicieni cu posturi înalte şi oameni de afaceri au fost acuzaţi de mită şi export clandestin de arme şi acum sunt condamnaţi la lungi pedepse cu închisoarea... Aşa ceva n-am mai văzut în Suedia, nu?
- Acest lucru poate fi tradus în două feluri, răspunde Penelope Fernandez. Fie că politicienii noştri sunt altfel, fie că sistemul nostru juridic funcţionează diferit.
- Dar o ştii foarte bine, spune Pontus Salman. Noi avem o lungă tradiţie a...
- Conform legii suedeze, îl întrerupe Penelope. Conform legii suedeze, orice fabricare şi export de armament sunt interzise.
- Cu siguranţă, te înşeli, spune Salman.
- Este paragraful 3, din legea despre materialul de război, precizează Penelope.
- Însă Silencia Defence a primit un acord preliminar pozitiv, zâmbeşte el.
- Da, pentru că altfel ar fi vorba despre un delict la scară mare şi....
- Iar acum avem de fapt aprobarea, o întrerupe el.
 
- Nu uita că materialul de război este pentru...
- Aşteaptă un pic, Penelope, o întrerupe Stefanie von Sydow, făcându-i semn lui Salman, care ridicase mâna în semn că n-a terminat de vorbit.
- Toate afacerile sunt cercetate în prealabil, explică el. Ori direct de către guvern, ori de Inspecţia pentru Produse Strategice, dacă ai auzit de ea.
- Franţa are una similară, intervine Penelope. Şi totuşi, armament în valoare de opt miliarde de coroane a putut să ajungă în Angola, cu tot embargoul ONU, deşi exista o interdicţie absolut clară...
- Însă acum vorbim despre Suedia.
- Înţeleg că oamenii nu vor să-şi piardă slujba, dar aş dori totuşi să aud cum motivezi exportul unei cantităţi uriaşe de muniţie în Kenya? Este o ţară care...
- Reproşul tău nu se bazează pe nimic, o întrerupe el. N-ai niciun argument, sau poate ai?
- Din păcate, nu pot să...
- Ai ceva concret la care să te referi? o întrerupe Stefanie von Sydow.
- Nu, răspunde Penelope Fernandez, plecându-şi privirea. Dar eu...
- Atunci, cred că o scuză ar fi potrivită, spune Pontus Salman.
 
Penelope îl priveşte în ochi, simte cum mânia şi frustrarea clocotesc în ea, dar se sileşte să tacă. Pontus Salman zâmbeşte compătimitor, apoi începe să povestească despre fabrica din Trollhättan. Două sute de locuri de muncă au fost create atunci când Silencia Defence a primit aprobarea să pornească producţia. El explică ce înseamnă acordul preliminar şi cât de departe a ajuns procesul de producţie. Dezvoltă subiectul fără să se grăbească, astfel ca timpul să nu-i mai ajungă adversarei.
Penelope îl ascultă, străduindu-se să-şi înăbuşe furia. Se gândeşte în schimb cum ea şi Björn vor fi curând în larg. Vor pune aşternuturi noi pe patul de forma unei lănci, vor umple frigiderul şi micul congelator. Vede în faţa ochilor sclipirea paharelor reci cu alcool, în vreme ce vor mânca hering murat, hering cu muştar şi fileu de hering cu cartofi noi, ouă fierte şi crutoane. Vor pune masa pe puntea de la pupa, vor arunca ancora lângă o insulă mică din arhipelag şi vor petrece ore în şir în soarele amurgului.

Penelope Fernandez părăseşte sediul televiziunii şi o porneşte spre Valhallavägen. A aşteptat aproape două ore ca să participe la o altă discuţie, într-o altă emisiune, până ce producătorul a anunţat-o că sunt obligaţi s-o scoată din program, ca să aibă spaţiu pentru cinci sfaturi rapide despre cum să scapi de burtă pentru sezonul estival.
Departe, pe Gärdet, vede culorile stridente de la corturile Circului Maximum. Un îngrijitor de animale stropeşte doi elefanţi cu un furtun. Unul dintre elefanţi ridică trompa în aer şi prinde în gură şuvoiul puternic de apă.
Penelope are doar douăzeci şi patru de ani, e brunetă, iar părul buclat îi ajunge până la umeri. La gât poartă un lanţ scurt de argint cu un mic crucifix de la ceremonia de confirmare. Pielea ei are o culoare catifelată, aurie. Ca uleiul de măsline sau ca mierea, scrisese odinioară un băiat într-o compunere, la liceu. Ochii îi sunt mari şi serioşi. Nu o dată i s-a spus că seamănă cu celebra actriţă Sophia Loren.
 
Penelope îşi scoate telefonul şi îl sună pe Björn, ca să-i spună că e pe drum, că va lua metroul de la Karlaplan.
- Penny? S-a întâmplat ceva? întreabă el cu glas neliniştit.
- Nu, ce să se întâmple?
- Totul e gata. ţi-am lăsat un mesaj, doar tu lipseşti.
- Nu-i nicio grabă, nu-i aşa?
Când Penelope se află pe scara rulantă abruptă care duce la peron, inima începe să-i bată mai repede, are o senzaţie neplăcută şi închide ochii. Scara coboară mai departe, se îngustează şi aerul devine tot mai răcoros.
Penelope Fernandez vine din La Libertad, care este una dintre cele mai mari provincii din El Salvador. Mama Penelopei, Claudia Fernandez, a fost întemniţată în vremea războiului civil şi Penelope s-a născut într-o celulă unde cincisprezece femei arestate făceau tot ce puteau ca să le ajute. Claudia era doctor şi participase activ la campaniile de informare a populaţiei. Faptul că militase pentru dreptul populaţiei băştinaşe de a-şi crea sindicate a dus la trimiterea ei în închisorile rău famate ale regimului.
 
Abia când ajunge pe peron, Penelope redeschide ochii. Senzaţia de claustrofobie a dispărut. Se gândeşte din nou la Björn, care o aşteaptă la clubul nautic din Långholmen. Ei îi place să facă baie goală, să plonjeze în apă şi să nu vadă altceva decât marea şi cerul.
Metroul aleargă, legănând-o şi soarele pătrunde pe ferestre atunci când vagoanele părăsesc tunelul, ieşind la lumină în staţia Gamla Stan.
Penelope urăşte războiul, violenţa şi forţa armelor. Este o aversiune arzătoare care a determinat-o să-şi ia o diplomă în ştiinţe politice la Uppsala şi să facă cercetare ştiinţifică în problemele legate de medierea în situaţii de conflict. A lucrat pentru grupul francez de ajutor Action Contre la Faim, în Darfur, împreună cu Jane Oduya. A scris în Dagens Nyheter un articol foarte discutat despre femeile din lagărele de refugiaţi şi încercarea lor de a-şi reface viaţa. Cu doi ani în urmă, a succedat-o pe Frida Blom la preşedinţia Asociaţiei Suedeze pentru Pace şi Medierea Conflictelor.
 
Penelope coboară la Hornstull şi iese în lumina soarelui, simţindu-se brusc şi fără motiv neliniştită; apoi, coboară în Pålsundsbacken, traversează repede podul spre Långholm şi o ia la stânga, spre clubul de ambarcaţiuni mici. Praful atârnă ca o ceaţă în aerul nemişcat.
Vasul lui Björn e ancorat la umbră, chiar sub podul Väster; mişcările apei creează o plasă de lumină care se reflectă clătinându-se în grinzile de oţel vopsite în cenuşiu de deasupra.
Îl vede pe punte, cu o pălărie de cowboy pe cap. Stă nemişcat, strângându-şi cu braţele umerii lăsaţi.
Penelope vâră două degete în gură şi fluieră, ca un golan. Björn tresare, faţa i se goleşte de sânge, ca şi cum s-ar fi speriat îngrozitor. Aruncă o privire spre drum şi o vede. Ochii îi sunt încă plini de teamă când îi vine în întâmpinare.
 
- Ce e? întreabă ea, continuând să coboare scara spre locul unde sunt ancorate bărcile.
- Nimic, răspunde Björn, potrivindu-şi pălăria pe cap şi încercând să zâmbească.
Se îmbrăţişează şi ea simte că are mâinile reci şi cămaşa udă la spate.
- Eşti transpirat tot, îi spune.
Björn îşi fereşte privirea.
- M-am grăbit să fiu gata la timp.
- Ai luat şi sacoşa mea?
El dă din cap şi face un gest spre cabină. Vasul se leagănă uşor sub picioare, iar Penelope simte mirosul de plastic încălzit la soare şi de lemn lăcuit.
- Hei? spune cu glas limpede. Unde ai dispărut?
Părul lui blond iese de sub pălărie, împletit în şuviţe. Ochii albastru-deschis sunt copilăroşi, zâmbitori.
- Sunt aici, răspunde el, lăsându-şi privirea în pământ.
- La ce te gândeşti tot timpul?
- Că o să fim împreună, răspunde Björn, prinzând-o de talie. Că o să facem sex în mijlocul naturii.
 
Îi atinge părul cu buzele.
- La asta speri? şopteşte fata.
- Da, îi răspunde Björn.
Penelope râde de sinceritatea lui.
- Cei mai mulţi... femeile cel puţin, cred că povestea asta are o faimă un pic exagerată, spune ea. Să zaci pe pământ, printre furnici şi pietre şi...
- E ca atunci când faci baie gol, insistă Björn.
- Va trebui să mă convingi, vine replica îndrăzneaţă a lui Penelope.
- Am s-o fac.
- Cum? râde ea, chiar în momentul în care telefonul începe să-i sune în rucsac.
La auzul semnalului, Björn pare să încremenească. Culoarea îi dispare din obraji. Penelope vede pe ecranul telefonului că o sună sora ei mai mică.
 
- E Viola, îi explică repede, înainte să răspundă. Hola, surioară.
Un automobil claxonează şi sora ei strigă ceva, lângă receptor.
- Nebunul dracului! bombăne ea.
- Ce se întâmplă?
- S-a terminat, îi răspunde sora ei. I-am dat papucii lui Serghei.
- Iar, oftează Penelope.
- Da, aprobă Viola cu glas scăzut.
- Iartă-mă, spune Penelope. Înţeleg că eşti necăjită.
- Nu e aşa de grav, dar... Mama spunea că ieşiţi cu iahtul şi m-am gândit... aş veni şi eu, dacă se poate.
Se lasă tăcerea.
- Să vii şi tu, repetă Penelope, auzindu-şi tonul lipsit de entuziasm. Björn şi cu mine avem nevoie de puţin timp împreună, dar...

Urmăritorul

Penelope stă în cabina de comandă cu un sarong albastru peste costumul de baie alb; are însemnul păcii tatuat deasupra sânului drept. Lumina de vară se revarsă prin geam. Înconjoară atentă farul de la Kungshamn, apoi manevrează cu grijă barca mare cu motor prin strâmtoarea îngustă.
Viola, sora ei mai mică, se ridică de pe şezlongul roz aflat pe puntea de la pupă. În ultima oră a stat cu pălăria de cowboy a lui Björn pe cap şi cu o pereche de ochelari enormi pe nas şi a fumat un joint cu mişcări somnoroase.
Viola face cinci încercări leneşe de-a prinde cu degetele de la picioare cutia de chibrituri de pe acoperişul calei, apoi renunţă. Penelope nu se poate împiedica să nu zâmbească. Viola intră în cabină şi o întreabă dacă nu vrea să-i ţină locul la cârmă.
 
- Altfel, cobor să prepar o margarita, spune, continuând să coboare scara.
Pe puntea de la prova Björn stă culcat pe un cearşaf de baie, cu un exemplar de buzunar din Metamorfozele lui Ovidiu sub cap.
Penelope vede că bara de la picioarele lui e ruginită. Când a împlinit douăzeci de ani, Björn a primit iahtul de la tatăl lui, dar n-are mijloace să-l întreţină. Ambarcaţiunea e singurul dar pe care l-a primit vreodată de la taică-său, în afară de o excursie. Când acesta a împlinit cincizeci de ani, i-a invitat pe Björn şi Penelope la unul dintre cele mai elegante hoteluri ale sale, Kamaya Resort, pe coasta de est a Kenyei. Penelope a stat la hotel doar două zile, înainte să plece spre lagărul de refugiaţi Kubbum din Darfur, în Sudanul de Sud, unde se afla grupul de ajutor francez Action Contre la Faim.
 
Penelope micşorează viteza de la opt la cinci noduri, când se apropie de podul de la Skurusund. Nu răzbate niciun zgomot dinspre traficul de deasupra. Iahtul lor alunecă pe apa umbrită de sub pod, când Penelope vede o barcă neagră de cauciuc, lângă temelia de beton. Barca este de felul celor pe care le foloseşte paza militară de coastă. E un RIB cu carenă din fibră de sticlă şi motoare foarte puternice.
Penelope aproape a depăşit podul, când descoperă că în barcă se află cineva. Un bărbat se ghemuieşte în penumbră, cu spatele întors spre ea. Nu ştie de ce-i creşte pulsul la vederea neaşteptată a acestuia. E ceva în neregulă cu ceafa lui şi cu hainele negre. Se simte observată, deşi el stă cu spatele.
 
Când iese din nou la soare, o trec fiori prin tot trupul şi are pielea de găină pe braţe.
După ce trece de Duvnäs, măreşte viteza la cincisprezece noduri. Ambele motoare bubuie surd, apa spumegă în urma lor şi vasul prinde viteză pe suprafaţa netedă.
Îi sună telefonul. Vede că e numărul mamei sale. Poate a văzut dezbaterea de la televizor. Lui Penelope îi trece repede prin minte că mama ei o să-i spună că a arătat bine şi că a fost grozavă, dar ştie prea bine că este doar o fantezie.
- Bună, mamă, răspunde ea.
- Oi, şopteşte mama.
- Ce se întâmplă?
- Spinarea... trebuie să mă duc la acupunctură, spune Claudia şi se aude ca şi cum ar umple un pahar cu apă. Dar voiam să ştiu dacă Viola a vorbit cu tine.
 
- E cu noi în barcă, răspunde Penelope, auzind cum mama ei soarbe din pahar.
- E cu voi, ce bine... m-am gândit c-o să-i priască.
- Sigur că ei îi prieşte, spune Penelope pe un ton reţinut.
- Ce-o să mâncaţi?
- În seara asta avem heringi, cartofi, ouă...
- Dar ei nu-i plac heringii!
- Mamă, Viola mi-a telefonat că...
- Ştiu că nu te-ai gândit c-o să vină şi ea, o întrerupe Claudia. De asta te întrebam.
- Am făcut şi câteva chiftele, spune răbdătoare Penelope.
- Şi ajung pentru toată lumea? întreabă mama.
- Să ajungă? Depinde dacă...
 
Tace şi priveşte fix apa sclipitoare.
- Pot să nu mănânc eu, propune ea, cu glas reţinut.
- Dacă nu ajung, zice mama. Numai atunci.
- Înţeleg, aprobă încet Penelope.
- Acum o să-ţi plângi de milă, nu? pufneşte mama cu iritare reţinută.
- Nu, doar că... Viola este de fapt o persoană adultă şi...
- Acum mă nemulţumeşti.
- Iartă-mă.
- Tu vii şi mănânci chiftelele mele la Crăciun şi de midsommar, iar eu niciodată...
- Dar nu trebuie neapărat s-o fac, spune repede Penelope.
- Foarte bine, răspunde tăios mama.
- Voiam doar să spun...
- Atunci, să nu mai vii aici de midsommar, o întrerupe mama cu glas indignat.
- Dar, mamă, de ce trebuie să...
 
Se aude o pocnitură, când mama ei închide telefonul. Penelope tace şi simte cum creşte în ea frustrarea, priveşte telefonul, apoi închide şi ea.
Barca e purtată încet peste reflexul verde al valurilor. Scara de la chicinetă scârţâie şi după un moment pe ea se împleticeşte Viola, cu paharul în mână.
- Era mama?
- Da.
- Se temea că n-o să am ce să mănânc? zâmbeşte Viola.
- E destulă mâncare, răspunde Penelope.
- Mama nu crede că sunt capabilă să mă descurc.
- E doar neliniştită, spune Penelope.
- Dar pentru tine nu se nelinişteşte niciodată, îi răspunde Viola.
- Eu mă descurc.
 
Viola gustă băutura, privind pe fereastră.
- Am văzut dezbaterea de la TV, spune ea.
- Azi-dimineaţă? Cu Pontus Salman?
- Nu, a fost... cea de săptămâna trecută, răspunde Viola. Vorbeai cu un tip arogant, care... avea un nume frumos şi...
- Palmcrona, o întrerupe Penelope.
- Exact, Palmcrona...
- M-am înfuriat, mi s-au înroşit obrajii şi mi s-au umplut ochii de lacrimi, aş fi vrut să recit poemul lui Bob Dylan, Masters of War, sau doar s-o iau la fugă şi să trântesc uşa în urma mea.
Viola o priveşte, în vreme ce Penelope se întinde şi deschide fereastra din tavan.
- N-am crezut că te epilezi la subsuoară, spune ea glumeţ.
- Nu, dar am fost aşa de des la televizor, că...
- A învins cochetăria, glumeşte Viola.
- Nu voiam să fiu considerată o certăreaţă de profesie, pentru un pic de păr sub braţe.
- Dar cum stau lucrurile cu linia slipului?
- Aşa şi aşa...
 
Penelope îşi ridică sarongul şi Viola râde în hohote.
- Lui Björn îi place, zâmbeşte Penelope.
- El nu prea are dreptul să spună ceva, cu codiţele lui...
- Însă tu te razi peste tot cum trebuie, observă Penelope cu o nuanţă de ironie în glas. Pentru gagiii tăi însuraţi şi idioţii plini de muşchi şi...
- Ştiu că nu mă pricep, o întrerupe Viola.
- La altele nu te pricepi.
- Niciodată n-am făcut ceva ca lumea.
- Trebuie doar să iei nişte note mai bune şi...
Viola ridică din umeri.
- De fapt, am dat proba pentru facultate.
Vasul înaintează, brăzdând apa, iar pescăruşii îl urmăresc din înaltul cerului.
- Şi cum a mers? întreabă în cele din urmă Penelope.
 
- Mi s-a părut uşor, răspunde Viola, lingând sarea de pe buza paharului.
- Deci, a mers bine, zâmbeşte Penelope.
Viola dă din cap şi lasă deoparte paharul.
- Cât de bine? întreabă Penelope, dându-i un ghiont în şold.
- Maximum de puncte, spune Viola cu ochii plecaţi.
Penelope strigă de bucurie şi îşi îmbrăţişează sora strâns.
- Îţi dai seama ce înseamnă asta? exclamă Penelope cu entuziasm. Poţi să faci ce studii vrei, la orice universitate, trebuie doar să alegi între Academia de Studii Economice, Medicină sau Jurnalism.
Viola râde cu obrajii îmbujoraţi şi Penelope o îmbrăţişează din nou, dându-i jos pălăria. O mângâie pe păr, îi aranjează şuviţele, aşa cum făcea când erau mici, îşi scoate agrafa cu porumbiţa păcii şi o prinde în părul celeilalte, o admiră şi îi zâmbeşte mulţumită.