(m)O(r)TV

Despre "fenomenul OTV" s-a discutat foarte mult, tot timpul. Dar acest "fenomen" nu are nimic excepţional, este la fel de reprezentativ şi de simptomatic pentru evoluţia recentă a societăţii româneşti (care nu este prinsă într-o "traziţie" istorică liniară, ci se zbate pe loc între "vechi" şi "nou", între ceea ce numim "comunism" şi "capitalism", mai precis neoliberalism global) ca şi, de pildă, în dezordine cronologică şi pe sărite, apariţia Evenimentului Zilei-Ion Cristoiu (şi persistenţa lui, chiar dacă din alte motive), apariţia Pro TV, manelele, Caritas-FNI, diferitele alegeri politice (Iliescu, Băsescu), cîinii comunitari, tabloidizarea presei scrise, capitalismul-Dinu Patriciu etc. Şi ca însăşi Revoluţia Română, pînă la urmă, de fapt.
 
Spre deosebire, însă, de toate aceste "fenomene" provocate de scurtcircuitarea comunism-capitalism la care a fost supusă, cu forcepsul neoliberal global, societatea românească, "fenomenul OTV" are un merit esenţial: nu a fost niciodată ipocrit, spilcuit, mincinos, fiţos. În macro-traseismul şi afacerismul lui mediatic, Dan Diaconescu a avut meritul, pe care acum îl poate specula, pe bună dreptate, politic, de a nu se purta "ciocoieşte", ci de a rămîne plebeu, pe faţă, neţinînd să-şi fabrice blazoane de împrumut din limbaje internaţionale la modă. Dan Diaconescu e popular (poate) fără a fi, însă, populist, ca (aproape) tot restul elitelor politico-economico-mediatice româneşti.
 
Îmi amintesc că l-am avut, cîndva, invitat pe Dan Diaconescu într-o emisiune efemeră pe care o făceam la un post de televiziune de care nu vreau să îmi amintesc, emisiunea însă intitulîndu-se interesant: "Naţiune de televiziune". Nu numai că a răspuns prompt invitaţiei, că a venit la timp şi că a răspuns fără ifose (dar şi fără substanţă), dar, fardat, arăta mult mai "nepămîntiu" ca de obicei. Mi-a mărturisit, atunci, că n-ar putea să se fardeze zilnic, cînd stă atît de multe ore în direct.
 
Dan Diaconescu e fără fard. Dar nu ne va lipsi. În lipsa lui de pretenţii era, totuşi, insuportabil pentru o populaţie care se lasă atît de uşor minţită pentru că nu-şi acceptă realitatea, crezîndu-se permanent altcineva. Românii preferă mizeria poleită, nu mahalaua pe faţă.
 
În materie de televiziune (actuală) însă, cel puţin, OTV nu a constituit nici o excepţie, nici o abatere de la regulă. A fost, dimpotrivă, ceva total reprezentativ, şi întru totul de-ajuns.
 
Cu două camere într-o cameră (în vremurile eroice, pre-"berlusconiene", ale lui DD), deci cu o şezătoare logoreic-fantasmagorică, se dovedeşte pentru totdeauna, dacă mai era nevoie, că "românii au talent" la a-şi fabrica, în lipsa istoriei, istorii.