De prin presa străină, un fel de "așteptîndu-l pe Trump" (la a doua venire), deja prin "buzduganul" său, Musk (Maska lui Trump): "Dreapta tace, extrema dreaptă exultă". Da, dreapta tace, adică exultă și ea, dar (deocamdată) în tăcere. Iar stînga nu e.
bAURbaria.
"Bugetele militare pot fi crescute diminuându-le pe cele pentru Sănătate și pensii, afirmă secretarul general al NATO" (Agerpres). Nedeclarat, de facto, Putin-Trump ne atrag în război obligînd UE la economie de război. Iar China, (pe) toată lumea în război comercial. Războaie peste războaie, război contra război.
Întrebarea deja (și-o pun mulți) este nu "ce va face?", ci "pînă unde va merge?". Adaug și eu una: fanfaron fiind, ce NU va face, nu din ce a promis, din ce ar trebui? Altfel spus: pragul de sus-jos al realității. Despre Trump, desigur, e vorba. Balaurul.
15 ianurie, Ziua Culturii Naționale. Să ne bucurăm că încă nu avem DOAR slujbe (deși deja e plin și miroase a tămîie, fie și mireană) de ziua culturii naționale, într-un moment, însă - acum, -, abisal al inculturii și necultivării, al urii și al disprețului popular-național față de cultură. Această zi, ca simbol și eșantion de banalitate a tuturor zilelor, ar trebui organizată în primul rînd de Ministerul Educației. Acolo, la școală, se face, se profilează cultura într-o națiune. Sau, ca acum, nu. Cînd puterea se cultivă doar ca incultură și este exercitată de semișcolarizați, ideea de cultură nu în sens național, ci dintr-o națiune e deja varză. Sălbatică. La mulți ani! Cu furie și rușine.
De Ziua Culturii Naționale, Ziua Națională a Culturii. Măcar o zi.
Mihai Eminescu, mare poet și mare traducător, cele două nu pot fi separate, ba chiar se potențează reciproc de pe picior de egalitate. Am propus acum vreun an (sau mai bine) Memorialului de la Ipotești organizarea unui colocviu "Eminescu traducător". A existat o primă reacție, pozitivă, după care nimic. Rămîne cum am stabilit.
*** Începem ca iletrați, continuăm ca iliberali și sfîrșim (terminîndu-ne fiecare în parte și unul pe celălalt) ca inumani. Trăiaskă Kultura!
Post-adevăr = post-scris (după care nu mai poate urma niciun post scriptum).
De Ziua Culturii Naționale, întrebare: mai știe cineva ceva de biblioteci școlare? Că de acolo încep - sau nu - și cultura, și națiunea.
Școala nu cultivă, pentru că nu își propune și nu știe s-o medieze, alteritatea, adică curiozitatea pentru necunoscut și străin. Cînd părinți și copii, urmați chiar de "dascăli" (pe cînd gata cu bisericismele astea, sau e vorba în continuare de catehizare?), se plîng de lecturi de secol al XIX-lea, pe care copiii nu le înțeleg, dar nici nu vor să le înțeleagă, dar în schimb cultivă non-locurile hiperturistice cu cît mai îndepărtate, cu atît mai mai puțin exotice, nu se poate vorbi, in nuce, de democrație, doar, cel mult, de comunitarism și de (auto)identitarism. Adică de ceea ce Anne Applebaum a numit deja, și se cere clar folosit, Noul Obscurantism. Adică de ziua de azi în toată splendorile ei tot mai gotice.
Înapoi Înainte la expresionism și mai ales la caricatura politică groasă, enormă (George Grosz gen). Că enormă e și situația. Dar artiștii trebuie să se expună expunând, atacând. În adăpost poți fi bombardat dronat mult mai bine. Să nu stăm locului, adică să nu mai căutăm la rândul nostru identități fixe, fie și contra. Mișcare și contraatac. Expunere politică, nu doar expoziție oricum doar estetică.
Când ariergarda e lumea, obligați la avangarde. Ei, una. Noi, multe.
Dependenți de arta-afacere? Ei, nasol atunci, scuze. Dar cred că acum încep să se cearnă artiștii.
Complexul militaro-tehnologico-industrial dizolvă, vai, complexul estetico-financiar.
Caricatura. Trebuie făcuți să se râdă de ei.
* Dacă tot e libertatea de expresie absolută, să rîdem de ei, să-i facem de rîs, nu doar să ne emoționăm, enervăm, panicăm, să cedăm depresiei mai mult decît trebuie, adică la vedere, ca expresie. De-asta sîntem artiști. Acum se va vedea arta. La greu se cunoaște arta, adevăratul cod al libertății de expresie.
"Șefii de la Apple, TikTok și Alphabet se vor alătura lui Musk, Bezos și Zuckerberg la învestirea lui Trump (Reuters/NYT). Încolonarea, alaiul lăcomiei, nu doar sau nu atît de frică, cît ca să facă în mod asigurat, garantat, și mai mulți bănuți. Cum se țin ei de mînuțe! Aleasa turmă.
"Who's been invited? World's far-right populists pack guest list for Trump's inauguration" (Politico). Chiar dacă ești de extremă dreaptă, dacă nu ești "waxing effusive" nu te califici. Trebuie să urli de plăcere, să crăpi de entuziasm (or, ăștia sînt naționaliști francezi): "Also not invited: Marine Le Pen, the three-time French presidential candidate and far-right leader, as well as her protégé Jordan Bardella. Neither received an invitation, according to a party official. One possible explanation: Le Pen and Bardella aren't on the record as waxing effusive about the president-elect". Europa nu mai există penyru ăștia nici dacă e de extremă dreaptă.
"«Asalt de carne» cu militari nord-coreeni în Kursk. «Pentagonul numește asta angajament cinetic în zonă cu mare densitate de personal»" (Digi 24). Noi etaje ale abisului, umanitate în apnee (zgîrie-nori pe dos, ai infernului).
În gospodăria națiunii, în bucătăria vieții publice trebuie, ca și prin case, aprinsă din cînd în cînd brusc lumina (făcută lumină: Fiat Lux) ca să vedem gîndacii fugind să se ascundă și să le putem lua urma. Lumina însă nu trebuie lăsată aprinsă tot timpul, pentru că gîndacii vor rămîne să conspire în ascunziș.
** David Lynch la putere. A visat America așa cum e de mare din nou. În subterane însă, sau pe partea cealaltă a lucrurilor, de care ne desparte ceva decisiv, dar imponderabil: membrana visului. Cum să nu fumezi pînă la imolare de sine? Închideți ochii. Vizualizați-l pe Trump. O figură abstractă, ireală din Lynch. Acum, în realitate. "Cu ochii larg închiși."
Uneori zidurile caselor sînt membrana dintre visuri, vise, coșmar, adică realitatea.
O, da, sigur: trăiască imperialismul, dușmanul de moarte al globalismului. Ăhă! Națiuni mari înghițind națiuni mici, ca să nu se înece cu corpuri străine, să fie carne de om pentru supra-om, canibalism continuat în forme sublimate.
(ACESTA ESTE UN POEM, NU UN PAMFLET)
bAURbaria.
"Bugetele militare pot fi crescute diminuându-le pe cele pentru Sănătate și pensii, afirmă secretarul general al NATO" (Agerpres). Nedeclarat, de facto, Putin-Trump ne atrag în război obligînd UE la economie de război. Iar China, (pe) toată lumea în război comercial. Războaie peste războaie, război contra război.
Întrebarea deja (și-o pun mulți) este nu "ce va face?", ci "pînă unde va merge?". Adaug și eu una: fanfaron fiind, ce NU va face, nu din ce a promis, din ce ar trebui? Altfel spus: pragul de sus-jos al realității. Despre Trump, desigur, e vorba. Balaurul.
15 ianurie, Ziua Culturii Naționale. Să ne bucurăm că încă nu avem DOAR slujbe (deși deja e plin și miroase a tămîie, fie și mireană) de ziua culturii naționale, într-un moment, însă - acum, -, abisal al inculturii și necultivării, al urii și al disprețului popular-național față de cultură. Această zi, ca simbol și eșantion de banalitate a tuturor zilelor, ar trebui organizată în primul rînd de Ministerul Educației. Acolo, la școală, se face, se profilează cultura într-o națiune. Sau, ca acum, nu. Cînd puterea se cultivă doar ca incultură și este exercitată de semișcolarizați, ideea de cultură nu în sens național, ci dintr-o națiune e deja varză. Sălbatică. La mulți ani! Cu furie și rușine.
De Ziua Culturii Naționale, Ziua Națională a Culturii. Măcar o zi.
Mihai Eminescu, mare poet și mare traducător, cele două nu pot fi separate, ba chiar se potențează reciproc de pe picior de egalitate. Am propus acum vreun an (sau mai bine) Memorialului de la Ipotești organizarea unui colocviu "Eminescu traducător". A existat o primă reacție, pozitivă, după care nimic. Rămîne cum am stabilit.
*** Începem ca iletrați, continuăm ca iliberali și sfîrșim (terminîndu-ne fiecare în parte și unul pe celălalt) ca inumani. Trăiaskă Kultura!
Post-adevăr = post-scris (după care nu mai poate urma niciun post scriptum).
De Ziua Culturii Naționale, întrebare: mai știe cineva ceva de biblioteci școlare? Că de acolo încep - sau nu - și cultura, și națiunea.
Școala nu cultivă, pentru că nu își propune și nu știe s-o medieze, alteritatea, adică curiozitatea pentru necunoscut și străin. Cînd părinți și copii, urmați chiar de "dascăli" (pe cînd gata cu bisericismele astea, sau e vorba în continuare de catehizare?), se plîng de lecturi de secol al XIX-lea, pe care copiii nu le înțeleg, dar nici nu vor să le înțeleagă, dar în schimb cultivă non-locurile hiperturistice cu cît mai îndepărtate, cu atît mai mai puțin exotice, nu se poate vorbi, in nuce, de democrație, doar, cel mult, de comunitarism și de (auto)identitarism. Adică de ceea ce Anne Applebaum a numit deja, și se cere clar folosit, Noul Obscurantism. Adică de ziua de azi în toată splendorile ei tot mai gotice.
Înapoi Înainte la expresionism și mai ales la caricatura politică groasă, enormă (George Grosz gen). Că enormă e și situația. Dar artiștii trebuie să se expună expunând, atacând. În adăpost poți fi bombardat dronat mult mai bine. Să nu stăm locului, adică să nu mai căutăm la rândul nostru identități fixe, fie și contra. Mișcare și contraatac. Expunere politică, nu doar expoziție oricum doar estetică.
Când ariergarda e lumea, obligați la avangarde. Ei, una. Noi, multe.
Dependenți de arta-afacere? Ei, nasol atunci, scuze. Dar cred că acum încep să se cearnă artiștii.
Complexul militaro-tehnologico-industrial dizolvă, vai, complexul estetico-financiar.
Caricatura. Trebuie făcuți să se râdă de ei.
* Dacă tot e libertatea de expresie absolută, să rîdem de ei, să-i facem de rîs, nu doar să ne emoționăm, enervăm, panicăm, să cedăm depresiei mai mult decît trebuie, adică la vedere, ca expresie. De-asta sîntem artiști. Acum se va vedea arta. La greu se cunoaște arta, adevăratul cod al libertății de expresie.
"Șefii de la Apple, TikTok și Alphabet se vor alătura lui Musk, Bezos și Zuckerberg la învestirea lui Trump (Reuters/NYT). Încolonarea, alaiul lăcomiei, nu doar sau nu atît de frică, cît ca să facă în mod asigurat, garantat, și mai mulți bănuți. Cum se țin ei de mînuțe! Aleasa turmă.
"Who's been invited? World's far-right populists pack guest list for Trump's inauguration" (Politico). Chiar dacă ești de extremă dreaptă, dacă nu ești "waxing effusive" nu te califici. Trebuie să urli de plăcere, să crăpi de entuziasm (or, ăștia sînt naționaliști francezi): "Also not invited: Marine Le Pen, the three-time French presidential candidate and far-right leader, as well as her protégé Jordan Bardella. Neither received an invitation, according to a party official. One possible explanation: Le Pen and Bardella aren't on the record as waxing effusive about the president-elect". Europa nu mai există penyru ăștia nici dacă e de extremă dreaptă.
"«Asalt de carne» cu militari nord-coreeni în Kursk. «Pentagonul numește asta angajament cinetic în zonă cu mare densitate de personal»" (Digi 24). Noi etaje ale abisului, umanitate în apnee (zgîrie-nori pe dos, ai infernului).
În gospodăria națiunii, în bucătăria vieții publice trebuie, ca și prin case, aprinsă din cînd în cînd brusc lumina (făcută lumină: Fiat Lux) ca să vedem gîndacii fugind să se ascundă și să le putem lua urma. Lumina însă nu trebuie lăsată aprinsă tot timpul, pentru că gîndacii vor rămîne să conspire în ascunziș.
** David Lynch la putere. A visat America așa cum e de mare din nou. În subterane însă, sau pe partea cealaltă a lucrurilor, de care ne desparte ceva decisiv, dar imponderabil: membrana visului. Cum să nu fumezi pînă la imolare de sine? Închideți ochii. Vizualizați-l pe Trump. O figură abstractă, ireală din Lynch. Acum, în realitate. "Cu ochii larg închiși."
Uneori zidurile caselor sînt membrana dintre visuri, vise, coșmar, adică realitatea.
O, da, sigur: trăiască imperialismul, dușmanul de moarte al globalismului. Ăhă! Națiuni mari înghițind națiuni mici, ca să nu se înece cu corpuri străine, să fie carne de om pentru supra-om, canibalism continuat în forme sublimate.
(ACESTA ESTE UN POEM, NU UN PAMFLET)