Între lumea din afară
și lumea dinăuntru
doar o membrană de tobă
în care se bate haotic
tare
pe rînd
din ambele părți
Să fim optimiști și realiști, să ne împăcăm cu gîndul, să înțelegem în sfîrșit că, dacă au învins, au dreptate, și noi sîntem cei aflați în eroare. Pentru că "este o iluzie de civilizat să crezi că respectul pentru adevăr, însăși noțiunea de adevăr sînt niște cuceriri tîrzii ale spiritului uman; oricît de mult am urca în timp în ceea ce privește comportamentele speciei noastre, «cuvîntul adevărat» este, dimpotrivă, o forță căreia puține forțe îi pot rezista (...). Orientată cînd spre jurămînt («la fel de adevărat ca... »), cînd spre ordalie («dacă este adevărat că...), cînd spre dovada prelogică («de vreme ce este adevărat că... »), cînd spre acțiune («de vreme ce posed cutare adevăr... »), Adevărul le-a apărut foarte devreme oamenilor ca una dintre armele verbale cele mai eficace, ca unul dintre germenii de putere cei mai prolifici, ca unul dintre cele mai solide fundamente pentru instituțiile lor" (G. Dumézil, Servius et la Fortune).
Deci ei au dreptate. Dreptate și putere! Adevăr și dominație! Adevărul la putere. S-a făcut în sfîrșit dreptate.
Sau de fapt noi ar trebui să îndrăznim adevărul, să-l cutezăm, să-l urnim, să-i declanșăm urnirea expunîndu-i-ne pentru ca forța-i să se poată desfășura, irezistibilă, măturîndu-ne și pe noi, și pe ei, și abia astfel triumfînd, teribil.
Post-adevăr? Post-America. Să vedem însă spre ce "Vest" și peste ce "ocean" se vor mai putea refugia "sectanții" democrației ca s-o (re)construiască, lăsînd tribala "Nouă Lume" pe postul de nou "Bătrîn Continent" incontinent ce deja este. Adică după ce cercul li se va închide, liber, peste gură. În cruce.
Sevrarea-test americană de Tik Tok, ce încercare, Doamne! Și ce experiment! Cum să obligi milioane de oameni să treacă artificial prin așa ceva! Cîtă cruzime! "Li-ber-ta-te!" "Jos totalitarismul!" (chinez?)
"Rețeta" Los Angeles la supervila de 67 mil. dolari a lui Beckham din Miami: niciun spațiu între proprietăți, plus perdea de vegetație de jur-împrejur. Perfect! Multă baftă!
Tema vieții noastre, Trump.
După ce a fost cu "rezoluții" în loc de hotărîri și decizii, acum e cu "inaugurarea" lui Trump, nu a președinției sau de fapt a domniei acestuia. Limbă română de X(XX) și Tik Tok, engleza ca pre- și arhi-algoritm. Engleza Babel - turnul de dărîmat.
Cum ne distrăm (ca să nu ne plictisim)? Vara ne înecăm, iarna ne accidentăm (dînd unii peste alții, rupîndu-ne oasele, dîndu-ne cu capul de toți copacii). Orașul, în frunte cu Bucureștiul (că de-aia e privilegiat ca poziție), se mută, pe rînd, la mare, la munte și mai ales între, pe drumuri. Cum să nu fi fost carantina un chin, ținîndu-ne în viață și pe loc cu de-a sila? "Li-ber-ta-te!" Dar oare de ce urîm mobilizarea?
Însemnare.
Nu însemnăm nimic.
Sîntem liberi.
GAFAM = Ministerul Adevărului.
Mă tem să nu (fim obligați să) ajungem suveraniști de nuanță Bataille.
De ce să respecți adevărul cînd poți să îl faci?
Au voie orice, sînt de neatins, stăpînii lumii.
Există cel puțin un avantaj, un merit ("metodologic"): acum măcar e clar, mai explicit și mai răspicat nu se poate, putem să nu ne mai pierdem timpul bănuind, suspectînd, analizînd, interpretînd, gata. E pe fapte, pe fabricare de realitate și adevăruri pe bune, nu doar prin vorbe. Multora ni, vi, li s-a luat pîinea de la gură.
"Noul secretar de Stat al SUA, Marco Rubio, anunță prioritățile mandatului: limitarea migrației, delimitarea de «cauzele politice și culturale profund nepopulare» și oprirea cenzurii." Sună fix ca programul Partidului Comunist Român. Nu înseamnă neapărat că asta va și ieși, dar ploconeala către Marele Conducător e mai curînd nord-coreeană decît nord-americană. Cînd lucrurile sînt alb-negru sînt deja negre. Iar reîntăririrea politicului pe axa prieten-dușman, a la Carl Schmitt, nu are cum să nu aibă coloratură teocratic-nazistă. Asta e. Acestea sînt Cuvintele, și sînt pur și simplu oribile, nu neapărat izolat-lexical, ci frastic și mai cu seamă stilistic. Să vedem cum vor fi Lucrurile și, ca să spun așa, rezistența materialelor, rezistența materiei, a realității. Găsesc un singur merit, cum spuneam: e clar, limpede, răspicat, nu mai trebuie să stăm să interpretăm, să facem "media hermeneutics". Deși, de fapt, n-a spus nimic pe bune despre politica externă americană: deci vorbe goale, pură funcție fatică față de Conducător, dar nimic real, nimic despre realitate. Deci fumigene de vorbe. Exact ca la comuniștii istorici. Auto-incantații: "sînt cel mai mare, știu sigur pentru că dictez de pe acum ce va scrie istoria despre mine". Faraoane, faraoane...
Eu, unul, încerc, încep să mă înarmez, cu ce știu și din ce-am meșterit și eu. Nu, nu să îmi fac provizii. Tot mai tribal, tot mai bacovian, tot mai sălbatic (într-o lume sălbăticită). Dar sînt abia la început.
Pentru că nu vreau să supraviețuiesc. Vreau să trăiesc.
și lumea dinăuntru
doar o membrană de tobă
în care se bate haotic
tare
pe rînd
din ambele părți
Să fim optimiști și realiști, să ne împăcăm cu gîndul, să înțelegem în sfîrșit că, dacă au învins, au dreptate, și noi sîntem cei aflați în eroare. Pentru că "este o iluzie de civilizat să crezi că respectul pentru adevăr, însăși noțiunea de adevăr sînt niște cuceriri tîrzii ale spiritului uman; oricît de mult am urca în timp în ceea ce privește comportamentele speciei noastre, «cuvîntul adevărat» este, dimpotrivă, o forță căreia puține forțe îi pot rezista (...). Orientată cînd spre jurămînt («la fel de adevărat ca... »), cînd spre ordalie («dacă este adevărat că...), cînd spre dovada prelogică («de vreme ce este adevărat că... »), cînd spre acțiune («de vreme ce posed cutare adevăr... »), Adevărul le-a apărut foarte devreme oamenilor ca una dintre armele verbale cele mai eficace, ca unul dintre germenii de putere cei mai prolifici, ca unul dintre cele mai solide fundamente pentru instituțiile lor" (G. Dumézil, Servius et la Fortune).
Deci ei au dreptate. Dreptate și putere! Adevăr și dominație! Adevărul la putere. S-a făcut în sfîrșit dreptate.
Sau de fapt noi ar trebui să îndrăznim adevărul, să-l cutezăm, să-l urnim, să-i declanșăm urnirea expunîndu-i-ne pentru ca forța-i să se poată desfășura, irezistibilă, măturîndu-ne și pe noi, și pe ei, și abia astfel triumfînd, teribil.
Post-adevăr? Post-America. Să vedem însă spre ce "Vest" și peste ce "ocean" se vor mai putea refugia "sectanții" democrației ca s-o (re)construiască, lăsînd tribala "Nouă Lume" pe postul de nou "Bătrîn Continent" incontinent ce deja este. Adică după ce cercul li se va închide, liber, peste gură. În cruce.
Sevrarea-test americană de Tik Tok, ce încercare, Doamne! Și ce experiment! Cum să obligi milioane de oameni să treacă artificial prin așa ceva! Cîtă cruzime! "Li-ber-ta-te!" "Jos totalitarismul!" (chinez?)
"Rețeta" Los Angeles la supervila de 67 mil. dolari a lui Beckham din Miami: niciun spațiu între proprietăți, plus perdea de vegetație de jur-împrejur. Perfect! Multă baftă!
Tema vieții noastre, Trump.
După ce a fost cu "rezoluții" în loc de hotărîri și decizii, acum e cu "inaugurarea" lui Trump, nu a președinției sau de fapt a domniei acestuia. Limbă română de X(XX) și Tik Tok, engleza ca pre- și arhi-algoritm. Engleza Babel - turnul de dărîmat.
Cum ne distrăm (ca să nu ne plictisim)? Vara ne înecăm, iarna ne accidentăm (dînd unii peste alții, rupîndu-ne oasele, dîndu-ne cu capul de toți copacii). Orașul, în frunte cu Bucureștiul (că de-aia e privilegiat ca poziție), se mută, pe rînd, la mare, la munte și mai ales între, pe drumuri. Cum să nu fi fost carantina un chin, ținîndu-ne în viață și pe loc cu de-a sila? "Li-ber-ta-te!" Dar oare de ce urîm mobilizarea?
Însemnare.
Nu însemnăm nimic.
Sîntem liberi.
GAFAM = Ministerul Adevărului.
Mă tem să nu (fim obligați să) ajungem suveraniști de nuanță Bataille.
De ce să respecți adevărul cînd poți să îl faci?
Au voie orice, sînt de neatins, stăpînii lumii.
Există cel puțin un avantaj, un merit ("metodologic"): acum măcar e clar, mai explicit și mai răspicat nu se poate, putem să nu ne mai pierdem timpul bănuind, suspectînd, analizînd, interpretînd, gata. E pe fapte, pe fabricare de realitate și adevăruri pe bune, nu doar prin vorbe. Multora ni, vi, li s-a luat pîinea de la gură.
"Noul secretar de Stat al SUA, Marco Rubio, anunță prioritățile mandatului: limitarea migrației, delimitarea de «cauzele politice și culturale profund nepopulare» și oprirea cenzurii." Sună fix ca programul Partidului Comunist Român. Nu înseamnă neapărat că asta va și ieși, dar ploconeala către Marele Conducător e mai curînd nord-coreeană decît nord-americană. Cînd lucrurile sînt alb-negru sînt deja negre. Iar reîntăririrea politicului pe axa prieten-dușman, a la Carl Schmitt, nu are cum să nu aibă coloratură teocratic-nazistă. Asta e. Acestea sînt Cuvintele, și sînt pur și simplu oribile, nu neapărat izolat-lexical, ci frastic și mai cu seamă stilistic. Să vedem cum vor fi Lucrurile și, ca să spun așa, rezistența materialelor, rezistența materiei, a realității. Găsesc un singur merit, cum spuneam: e clar, limpede, răspicat, nu mai trebuie să stăm să interpretăm, să facem "media hermeneutics". Deși, de fapt, n-a spus nimic pe bune despre politica externă americană: deci vorbe goale, pură funcție fatică față de Conducător, dar nimic real, nimic despre realitate. Deci fumigene de vorbe. Exact ca la comuniștii istorici. Auto-incantații: "sînt cel mai mare, știu sigur pentru că dictez de pe acum ce va scrie istoria despre mine". Faraoane, faraoane...
Eu, unul, încerc, încep să mă înarmez, cu ce știu și din ce-am meșterit și eu. Nu, nu să îmi fac provizii. Tot mai tribal, tot mai bacovian, tot mai sălbatic (într-o lume sălbăticită). Dar sînt abia la început.
Pentru că nu vreau să supraviețuiesc. Vreau să trăiesc.