În căutarea pantofilor roşii

Stimulul de a scrie cele de mai jos s-a născut dintr-o întâmplare ivită datorită spectacolului XXL (Fat Pig) de la Teatrul Act, în care joc. Sunt privilegiată pentru că primesc mesaje pe Facebook de la spectatorii care asistă la spectacolul acesta şi fiecare îşi formulează dorinţa de a mă felicita într-un stil diferit, făcând apel uneori la experienţe trăite, la trăiri care au izvorât din ei în urma vizionării spectacolului nostru. N-am conştientizat niciodată atât de palpabil cât de multe se pot întâmpla în construcţia umană a unei persoane după vizionarea unui spectacol cu care a rezonat şi care, în plus, l-a făcut să rememoreze ceva din trecut sau ceva legat de anumite fiinţe din viaţa sa. Oricât de mult ne-am dori să ne "protejăm" de senzorii unei piese de teatru tot suntem atinşi într-un fel. În sens pozitiv sau negativ. În orice caz, nu ieşi la fel cum ai intrat dintr-o sală de teatru. Impactul pe care îl are un spectacol asupra unui individ poate să-i modifice percepţia de sine în mod radical, doar prin purul fapt că i-au fost atinse "pe furiş" nişte corzi sensibile, capabile să nască rememorări excepţionale. Latentul uman este astfel readus la viaţă prin intermediul teatrului. Evadarea într-un alt univers decongestionează individul de energii care îl măcinau, de gânduri care îi dădeau târcoale, de obsesii care îl bântuiau.

Plecând de la o întâmplare pe care am trăit-o acum câteva zile, m-am gândit să încerc să caut răspuns la următoarea întrebare: "V-aţi gândit vreodată câte poveşti ale spectatorilor adăposteşte o sală de teatru şi cât de personală devine pentru fiecare în parte rezonarea cu spectacolul?"

Am realizat prin această autointerogare că există straturi infinite de poveşti în rândul publicului de ale căror existenţă noi, actorii, nu avem habar în momentul în care apărem în faţa spectatorilor. Iar conexiunile care impregnează un spectacol sunt şi ele multiple şi incredibil de fascinante.

Acest text mi l-aş dori să fie un soi de destăinuire legată de oamenii cu care am ajuns să interacţionez prin intermediul spectacolului XXL (Fat Pig) de Neil LaBute. Mă bucur să fac publice unele dintre mesajele care m-au impresionat profund şi care mi-au subliniat cu şi mai mare fermitate motivaţia pentru care am ales să devin actriţă.

"Bun găsit! Nu ştiu dacă mai ştiţi cine sunt, dar instinctul m-a îndemnat să vă trimit mesajul.

V-am contactat la începutul toamnei, după ce aţi jucat la Brăila XXL (Fat Pig), în cadrul Festivalului "Zile şi Nopţi", 2011. Am fost la piesă şi mi-a plăcut tare mult şi am ţinut neapărat să vă felicit şi să vă spun că m-aţi impresionat foarte, foarte tare.

Nu v-am uitat deloc, să ştiţi. Chiar s-a impregnat în mintea mea spectacolul pentru emoţia puternică pe care mi-a transmis-o. A fost una dintre piesele văzute recent care m-a convins în totalitate de mesaj, de semnificaţia sa şi mi-a readus la viaţă pasiunea nestăvilită pentru lumea fascinantă a teatrului.

Gata cu vorbăria. Scuze că am trăncănit atât!

Acum vreau să vă felicit din tot sufletul şi cu toată sinceritatea, admiraţia şi bucuria pentru nominalizarea la UNITER 2012!!! Meritaţi pe deplin să fiţi apreciată pentru ceea ce v-a fost dat, talentul şi pentru efortul şi implicarea cu care priviţi menirea de actor! Vă ţin pumnii şi chiar sper să câştigaţi!

Nu vă cunosc, dar vă spun sincer ca mi-aţi transmis infinite sentimente pozitive, joviale, încrezătoare şi senine.

Vă îmbrăţişez cu drag şi vă mai spun, încă o dată, să vă dea Dumnezeu noroc să câştigaţi şi putere să realizaţi tot ce vă doriţi!

Mi-ar plăcea să ajung să vă cunosc într-un viitor apropiat dacă va fi posibil. Precum sper să reuşesc să intru la Teatrologie (acum sunt clasa a XI-a, aşa că mai am puţin), poate se va întâmpla asta.

Să aveţi o zi frumoasă!"

"O actriţă excepţională, bravo! Te-am văzut astă-seară şi sper, adică sunt convinsă că o să te revăd şi în alte roluri formidabile!"

"Draga noastră (pentru că te iubim mai mulţi),

am văzut acum ceva vreme XXL, la Teatrul Act... Mi-a plăcut la nebunie!!!!!! Şi am făcut atâta lobby piesei asteia încât mulţi din amicii mei au venit să te vadă. Şi le-a plăcut foarte foarte, foarte mult, evident!

Aseară am trimis-o şi pe Mama (cu gaşca ei)... Şi au venit răvăşiţi cu toţii... Eşti foarte expresivă şi talentată...

Voiam doar să ştii că ne gândim la tine şi ţinem pumnii oricărui exerciţiu artistic al tău!

PS: Mama lucrează la Teatrul Metropolis... Şi aseară îmi vorbea despre tine de parcă eraţi prietene de o viaţă!"

Întâmplarea despre care vroiam să povestesc se leagă de cel din urmă mesaj scris mai sus. Dumnezeu mi-a purtat paşii la Teatrul Metropolis acum câteva zile în scopuri administrative şi am cunoscut-o pe mama domnişoarei care mi-a scris mesajul. Dar povestea e mult mai colorată. Stând pe o canapea lângă biroul de contabilitate de la Teatrul Metropolis şi uitându-mă în jos remarc nişte pantofi roşii trecând pe lângă mine. Nu ridic privirea din podea, pantofii roşii se îndepărtează de mine şi dispar într-una din încăperile de pe etajul administrativ al Teatrului Metropolis. Eu îmi rezolv treburile pentru care venisem acolo şi decid să plec spre staţia de autobuz din Piaţa Spaniei. Stând în staţie şi la fel, uitându-mă în jos, îmi apar din nou în faţa ochilor aceiaşi pantofi roşii pe care îi remarcasem la Teatrul Metropolis. Îmi dau seama că trebuie să fie aceeaşi persoană, ridic privirea şi dau "Bună ziua". Doamna pe care o descopăr mă salută şi dumneaei, apoi eu îmi văd de ale mele. La un moment dat, simt lângă urechea dreaptă un fior rece cauzat de respiraţia cuiva care îmi şopteşte: "V-am văzut spectacolul de la Teatrul Act!". Eu tresar, mă întorc, o privesc pe doamnă drept în ochi şi începem o conversaţie din care aflu că dumneaei este mama domnişoarei care îmi scrisese mesajul de mai sus.

Sunt foarte uimită de întâlnirile pe care ţi le aşează Dumnezeu întâmplător în cale. Paşii noştri se întâlnesc în împrejurări dintre cele mai neaşteptate, lumea este atât de mică şi de interconectată, încât întâmplări de acest gen se nasc frecvent. Urc cu doamna într-un autobuz şi aceasta începe să-mi povestească cum fiica sa a avut acelaşi număr de kilograme ca mine şi că şi-a făcut operaţie de rezecţie de stomac şi că a reuşit să slăbească 36 de kg. Vorbind cu aceasta îmi traversau o sumedenie de gânduri prin cap. Nu puteam să cred că povestea spectatoarei mele semăna în mare parte atât de mult cu povestea mea personală. Am rămas pur şi simplu pe gânduri, datorită acestei ciocniri de destine.

Omul, în plenitudinea trăirilor sale, este un miracol. Am un respect profund pentru oamenii care decid să vină să mă vadă într-o sală de spectacol. Am cunoscut persoane absolut fascinante prin intermediul spectacolelor în care joc şi de multe ori parcă aştept să descopăr în ce mod suntem interconectaţi.

Prin intermediul aceluiaşi spectacol, mi-am găsit o mătuşă. Aceasta era abonată la newsletter-ul Teatrului Act, era o spectatoare fidelă. Şi într-o zi primeşte newsletter ce anunţa premiera spectacolului XXL (Fat Pig) şi rămâne cu gândul la numele meu de familie, care era acelaşi cu al ei. Acest lucru o intrigă şi îşi întreabă mamă dacă există vreo legătură între noi două. Şi exista. Este verişoara primară a tatălui meu. A venit împreună cu mama ei la spectacol, iar după spectacol ne-am cunoscut în culisele Teatrului Act.

Aşadar, cred cu tărie că există ceva magic în poveştile care sunt dezvăluite prin intermediul teatrului, ca lăcaş de întâlnire a multor persoane, iar poveştile fiecăruia rămân misterele care se vor descoperite cu ajutorul unui spectacol de teatru.