Cel mai mult mi-a plăcut la Maşina de găurit că avea percuţie Panzer. Îmi amintea de tancurile germane care găureau nădragii aliaţilor ascunşi prin tufe în spatele liniei Maginot. Orice obiect serios, imbatabil, ar trebui să aibă măcar un fărâmă de Panzer în el.
Maşina de găurit mă aştepta emoţionată pe un raft plin de şuruburi şi cuie. Era îmbujorată ca o portocală prea coaptă. De cum i-am pus mâna pe mâner, am ştiut că voi pleca cu ea acasă. Butonul de pornire era de-a dreptul mulat pentru arătătorul meu drept. Avea o greutate perfectă, era echilibrată şi exprima o forţă aparte, oarecum tandră, fără să fie brutală.
Iar percuţia, da, percuţia făcea toţi banii. Când o porneai, simţeai că Maşina se dezlănţuie cu adevărat. Găurea tacticoasă torcând fin şi deodată începea să se zbânţâie ca apucată, de simţeai vibraţia trecând prin antebraţ, în umăr şi sfârşind într-un pliu din creierul mic.
Imediat după ce am cumpărat-o, am oprit la dulciuri şi de toţi banii rămaşi i-am cumpărat bomboane, fiindcă ştiam că-i plac. Din reclamă desigur. "Dar nu toate odată!", i-am pus în vedere de la început. "Şi mai ales, după mâncare." N-a mers. Oriunde le ascundeam prin casă le găsea. Le-am pus în bibliotecă pe cel mai înalt raft, le-am ascuns în cămară printre cartofi, după un ghiveci cu azalee şi în cele din urmă, în rezervorul din wc.
A mâncat cam un kilogram de bomboane în două zile. Apoi i s-a stricat percuţia Panzer. Găurea tot mai lent şi în cele din urmă, cu un sughiţ, s-a oprit pentru totdeauna. Portocaliul cel vioi a dat într-o nuanţă roşu bolnav. A treia zi a dat în diabet şi a murit. Degeaba i-am turnat insulină în motor.
Morala: Nu cumpăraţi maşini de găurit amatoare de bomboane!