Goodbye

Copacii din vată de zahăr de pe strada mea. Primăvara înşelătoare îi săruta ca ei să înflorească, apoi îi îngheaţă. Vântul se joacă cu petalele căzute pe piatra cubică şi tornade roz se ridică printre blocuri. Blocurile se destramă şi ele în petale roz şi se ridică în aer. Nori fantastici curg pe cerul negru de după ploaie. Un avion trece prin cadrul ferestrei. Dupa el, ca la un semn, soarele explodează, cerul devine albastru azuriu, norii albi, perfecţi ca în picturile lui Magritte. Un pescăruş trece ţipând ascuţit, soarele dispare. Geamurile se aburesc, şoseaua luceşte umedă, farurile sclipesc. Vântul rece trece pe sub pervaz şi înfioară perdelele spălăcite. Maşinile vuiesc neîncetat ca sângele prin vinele mele. În maşini sunt oameni despre care nu voi şti nimic niciodată. În bucătarie radioul dă glas fiinţelor închise în cutiuţa lui, sunt vesele şi cântă, sau aşa trebuie să fie, în limba lor hârşâită, de neînţeles. Picioarele îmi sunt îngheţate. Pun Led Zeppelin la comp şi chitara îmi vibrează în măruntaie. I ain't jokin' woman, I gotta ramble. În mine se ridică un val şi se prăbuşeşte. Sunt o persona dintr-un film al cărui final e identic pentru toate personajele. Ceci n'est pas une vie. Pierdere de sine, ca şi când oglinda nu ţi-ar reflecta imaginea înapoi. Fără atingere, corpul uită că există. Aş fuma o ţigară, s-ar potrivi în film, dar m-am lăsat. Pour la sante! Până la sfârşit! Pe podea sunt împrăştiate haine, fotografii, bilete de avion, decupaje din ziare, scrisori, afişe, cărţi, legitimaţii, bilete de concerte, vederi, bucăţele de hârtie scrise de mână - ore, minute, zile când am simţit enorm, bucăţi din mine care nu mai încap în bagaje. Oamenii, toţi şi unul, vor continua să respire şi fără mine în oraşul la care-i spun adio şi-l port în mine. Toujours.