Voi aborda istorii şi povestiri legate de mâncăruri şi băuturi mai neaoşe sau mai puţin cunoscute, poveşti spuse la un pahar de vin, o mică bârfă la o ceaşcă de cafea aburindă ... sau chiar idei de afaceri iniţiate undeva între felul principal şi desert. Nu ştiu din punct de vedere statistic cât timp îşi petrece omul mâncând dar ştiu că mâncarea este un subiect frecvent de preocupare, deliciu sau îngrijorare pentru oamenii de pretutindeni. Această necesitate aflată la baza piramidei lui Maslow a fost transformată de-a lungul secolelor în deliciu, apoi în obiect de studiu pentru nutriţionişti sau chiar pentru geneticienii care ne oferă recolte sau animale obţinute prin modificare genetică. Vom vorbi cîndva despre asta.
De fiecare dată când mergem pe meleaguri noi este în firea noastră să acordăm o mare importanţă (şi) bucătăriei locale. Astfel, adăugăm amintirilor legate de acele locuri (pe lângă întâmplări, oameni, peisaje, culori, trăiri) şi mirosuri şi gusturi. Sunt mâncăruri pe care le asociem cu un anume loc sau o anume persoană. Numai la mama sau la bunica acasă un anume fel de mâncare favorit are acel gust deosebit şi doar acolo te simţi răsfăţat. Şi despre asta ne vom aminti într-o săptămână.
Ne vom întreba: este oare "Homo Hamburgerus" omul nou, universal pe care-l întâlnim în diverse colţuri ale lumii? "Mâncarea organică", de fapt rezultată din materii prime obţinute în "stilul" strămoşilor noştri, fără chimicale, forţări genetice sau alte "trucuri" devine o delicatesă şi agricultura tradiţională este realizată pe zone mici. Nu voi vorbi însă în continuare nici despre legumele care arată frumos, impecabil chiar! Poţi picta o natură moartă cu astfel de legume şi fructe însă mirosul şi papilele gustative îţi strigă să nu te încrezi doar în ceea ce vezi. În acest caz, din păcate, frumos nu înseamnă neapărat apetisant! O roşie culeasă din grădina bunicii nu arăta atât de impecabil dar ce bună era!
Şi tot aşa, săptămână după săptămână.
Sunt deci aspecte multiple - nu toate pozitive sau vesele - care se pot amesteca în gândurile mele care se înlănţuie mult mai rapid decât pot eu comunica cu voi. Se creează sinapse neaşteptate spre subiecte noi care se impun a fi menţionate, chiar şi doar în treacăt. Când m-am gândit întâia dată la subiectul pe care i l-am propus lui Răzvan erau numai curiozităţi şi haioşenii care se înghesuiau dorind să vă fie transmise. Dar, şi acum vă voi spune un amănunt pe care unii-l ştiu deja, Răzvan este lacom. Mi-a refuzat un desert mic şi mi-a cerut un festin mult mai mare. Am acum mai mulţi invitaţi la masă şi trebuie să am pentru fiecare câte ceva care să-l atragă prin aromă şi savoare menţinând conversaţia la un nivel interesant, mixaj de logică şi sentimente.
Copilă fiind îmi plăcea să merg împreună cu tatăl meu la o trataţie fie că era la restaurant sau la cofetărie. Tata m-a învăţat să apreciez în egală măsură atât bunătăţile gătite şi pregătite cu grijă de mama cât şi serviciile şi atmosfera localurilor. Mânuirea furculiţei şi cuţitului, comportamentul şi eticheta de salon, pe care tata le considera foarte importante, mi le-a prezentat şi explicat cu răbdare şi pricepere. Cu tatăl meu am avut o relaţie specială şi tot ce organizam împreună era deosebit, nimic banal! El trăieşte încă prin gândurile mele şi mă însoţeşte deseori. Lui îi dedic această serie pe care o încep acum.
***
La masă sau în pauza de cafea te "socializezi" cu oamenii din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii atunci cînd te afli la o conferinţă, o prezentare sau un curs. Având în mână o ceaşcă de cafea, o farfurie sau un pahar te poţi apropia parcă mai uşor de aceşti necunoscuţi. Atunci, mâncarea este doar un pretext.
Acum şase ani, l-am cunoscut pe Todd cu ocazia unei mese organizate la deschiderea unui curs, undeva pe Costa del Sol. Todd este un texan cumsecade - aşa mi l-a descris un coleg înainte de a mă întâlni cu el şi avea mare dreptate. Întotdeauna Todd a fost un coleg şi un prieten de treabă care i-a ajutat pe cei din jurul său în tăcere, cu o sfială şi modestie pe care doar un introvertit o poate avea şi înţelege. Ca să-l cunoşti cu adevărat şi să poţi spune mai mult de atât, trebuie să te apropii de el în timp.
Am convingerea că majoritatea oamenilor sunt complicaţi şi de aceea trebuie descoperiţi ca să-i înţelegi pe ei şi pe tine vis-à-vis de ei. Din păcate, nu întotdeauna acordăm suficient timp şi importanţă celor din jurul nostru sau măcar propriei persoane lăsându-ne atraşi în vârtejul vieţii, zilele trecând cu iuţeală uitând de noi, de scara valorilor, de echilibru şi de menirea noastră. Chiar dacă suntem înzestraţi cu un spirit de observaţie deosebit uităm să interpretăm informaţia, clasificând-o ca neimportantă, confuză sau contradictorie...
Ca să-l "descopăr" pe Todd am început prin a-l "supune" prejudecăţilor pe care le aveam (şi în parte le mai am încă) faţă de americani în general. Şi asta şi pentru că Todd mânca precum un American. I-am spus acest lucru. Afirmaţia mea l-a uimit şi a dorit să înţeleagă pe ce mă bazez...
"Uită-te în jur şi încearcă să distingi diferenţe de postură şi în modul de mânuire a cuţitului şi furculiţei printre cei de faţă!" - erau prezenţi acolo reprezentanţi de pretutindeni. Todd se uita fără să vadă diferenţele şi zâmbind mi-a cerut să-l las să vadă ceea ce văd eu.
"Despre asiatici nu cred că trebuie să vorbim, ar fi prea multe de spus - admiră-i doar cum se entuziasmează şi cum trăiesc intens orice nouă experienţă, fie ea şi culinară.
Europenii sunt tot timpul cu mâinile la vedere folosind cuţitul cu mâna dreaptă (dacă sunt dreptaci) şi furculiţa cu mâna stângă. În pauza dintre feluri gesticulează cu mişcări largi, paşnic - cum au învăţat atâţia ani la rând prin peregrinările lor prin lumea largă - nu stârnesc suspiciuni pentru interlocutori cum că ar fi înarmaţi sau că au altă abordare decât una paşnică...
Şi uită-te acum la confraţii tăi. Îşi taie friptura în întregime, lasă cuţitul de-o parte folosind în continuare furculiţa cu mâna dreaptă... Mâna stângă se odihneşte pe cotiera scaunului sau pe propriul picior, aflându-se astfel sub masă... Ideea pistolului imaginar care trebuie să facă legea într-un vest sălbatic şi îndepărtat nu i-a părăsit cum nu te-a părăsit nici pe tine. Mestecă nervos, în grabă, nesavurând, şi par mereu grăbiţi, cu timpul foarte măsurat. În acelaşi timp "baleiază" întreaga masă, ca un radar, căutând a fi implicaţi în conversaţiile cele mai importante şi încearcă să audă ce spune şi comeseanul mai îndepărtat. Mă asculţi, căci ţi-am captat puţin atenţia, dar corpul îţi este înclinat spre Teresa care spune o glumă şi zâmbeşti căci accentul ei este pitoresc. Nu cred însă că auzi mai mult decât muzicalitatea vocii sale..."
Terminând scurta trecere în revistă a celor observate de mine l-am privit în ochi aşteptându-i comentariile şi cum nu zicea încă nimic nu ştiam ce să cred. Îl provocasem şi nu reacţiona cum mă aşteptam - să-mi spună un slogan despre americani, că este mândru şi că se simte foarte american, că vremea europenilor a cam trecut sau orice în spiritul acesta... Mă privea zâmbind şi-ntr-un târziu îmi spuse:
"Cred că ai fi avut multe de discutat cu bunicul meu - şi lui îi plăcea să testeze oamenii direct, fără ocolişuri. Alături de el, mi-am petrecut bună parte din copilărie, m-a învăţat multe lucruri şi mi-a fost un exemplu - păcat că ne-a părăsit prea devreme..."
Complimentul acesta neaşteptat m-a dezarmat rapid. Un străin mă asemănase cu o persoană care evident însemna mult pentru el. Intuiţia îmi spunea că Todd are poveşti nespuse, amintiri pe care le-am stârnit fără să vreau... L-am încurajat să-mi povestească despre copilărie şi despre bunicul său... la început mai întrebam câte ceva iar apoi când firul începu să se depene cursiv, am ascultat cuminte. Povestea spusă cu un glas domol mă purtase la mile depărtare, alături de doi băieţi ce concurau să câştige dragostea bunicului...
În jurul nostru era o hăhăială generală fapt care ne-a readus brusc în prezent. Teresa era secondată de Miguel şi amândoi acaparaseră atenţia tuturor cu tonusul şi bună-dispoziţia lor. Ne-am alăturat voioşiei celorlalţi... lăsând astfel cuvintele nerostite încă să aştepte un moment viitor, când timpul va avea din nou răbdare...