Alegeri, nu referendum. Un vot pentru Europa

Ni se spune că duminica aceasta, 29 iulie 2012, în România se organizează un referendum personalizat - legitim sau ilegitim, la care să mergem sau să nu mergem (adică să alegem între a alege şi a nu alege, să alegem să nu alegem, ceea ce deja este o punere în discuţie, implicită, a democraţiei reprezentative).

Nu: în România, azi, pe 29 iulie 2012, se organizează alegeri, nu referendum.

Şi, în plus, nişte alegeri care vizează însăşi Europa, nişte alegeri de importanţă şi de nivel europene.

E de mirare - dar, de fapt, pînă la urmă, nu e - cum absolut nimeni, nici din politică, nici din media, nici de la putere, nici din opoziţie (fosta opoziţie a trebuit să ajungă la putere ca să se poată comporta ca opoziţie), nu expune adevăratele mize - europene, globale - ale alegerilor politice prezentate ca referendum din 29 iulie 2012.

Mizele votului de azi, 29 iulie 2012, ne depăşesc, dar ne privesc. Cu atît mai direct cu cît mai de departe, deci mai invizibil şi, în plus, ocultate local.

Şi politicul, şi media ne ţin, pentru că sînt ele însele (nu ştiu chiar dacă în totalitate), prizonieri ai localismului şi personalismului politic autosuficient, deci insuficient şi nepertinent. 

Poate mulţi mai mulţi români ar (fi) veni(t) la vot, votînd cu Da sau Nu, dar nu împotriva alegerilor ca atare, dacă ar şti, dacă li s-ar spune că votul lor din 29 iulie 2012 contează la nivel politic european, că votul lor poate schimba politica Europei, acum, cînd dreapta conservatoare începe să-şi piardă din consistenţă, şi începe să acţioneze isteric, en catastrophe (politică poliţienească, cu accente re-imperialiste).
 
Cînd, de fapt, personajul prezidenţial Traian Băsescu contează nu intern, ca obiect personalizat de răzbunare politică, ci ca posibilă rotiţă de rezervă şi de salvare pentru salvarea hegemoniei ideologiei austerităţii "anti-criză", a transferului responsabilităţilor pentru criză dinspre complicitatea stat-capital spre cetăţenii europeni.

("Economicul" e fals natural, obiectiv, implacabil. "Economicul", de fapt, nu există decît cel mult ca o complexitate derivată direct din politic, din politici. Cu infime şi nespecifice excepţii - şi acelea discutabile -, "economicul" este creat de către politic. "Economicul", deci şi toate tipurile de crize din cîmpul lui, mai exact din ceea ce am putea numi registrul economic al politicului, nu există. Nu există decît politic. Or, dreapta, dreptele postmodern-populiste care au creat criza sînt, evident, ilegitime să conducă post-anti-criza, profitînd de criză pentru acumulare de putere şi aprofundare de dominaţii.)

Pentru schimbarea politicii de sărăcie, de sărăcire în Europa se votează azi în România.

Personajul prezidenţial Traian Băsescu nu are o consistenţă diabolică locală, doar românească, ci a căpătat, sau poate căpăta, sau îşi poate amplifica importanţa în cadrul dreptei conservatoare europene, intrată într-un proces de "subţiere". În preşedintele Traian Băsescu nu mai trebuie să vedem, aşa cum fatal sîntem incitaţi, o monstruozitate, un accident, ci o normalitate politică: aşa arată un politician, tardiv şi periferic în plus (circumstanţe agravante), aparţinînd dreptei conservatoare neoliberale (cu aspiraţii) globale. Vom mai vedea şi alţii, deja se pregătesc, mereu mai puri, mereu mai duri, aflaţi permanent în căutarea unei tinereţi carnasiere tot mai decrepite nu doar cronologice, ci de esenţă, fundamentală, supra-istorică, anti-istorică...

De fapt, ca să fim exacţi, pe 29 iulie 2012 românii sînt chemaţi să desemneze prin vot un "mare elector" european, deoarece în persoana preşedintelui Traian Băsescu votăm, de fapt, un vot în plus sau în minus de partea "axei" dreptei conservatoare conduse de către Germania.

Nimeni n-a prezentat adevăratele mize - europene, globale - ale alegerilor (prezentate drept referendum) româneşti din 29 iulie 2012. Totul a fost făcut să pară doar o răzbunare, o reglare de conturi (dar ce conturi!), o răfuială fără orizont, pur locală, "balcanică", extra-europeană.

Duminică, 29 iulie 2012, în România nu are loc un referendum local, personalizat, au loc nişte alegeri politice clasice, clare, ideologice, pentru / împotriva dreptei conservatoare, nu neapărat, explicit, pentru vreo stîngă, ceea ce face să fie vorba, totuşi, de un referendum, dar nu pentru o persoană, ci de supunerea la referendum a unui tip de politică (economică, deci socială) europeană. Pe care cetăţenii europeni trebuie să poată s-o discute şi, eventual, s-o respingă şi, culmea, prin mijloacele formale, normale ale democraţiei reprezentative (prin vot), nu doar prin manifestaţii, "ocupări" şi alte "revoluţii" mai mult sau mai puţin spectaculoase (şi spectaculare: ţinînd de spectacol, şi recuperabile, vai, ca spectacol - de sine şi pentru sine).

Niciodată miza, importanţa şi forţa votului politic popular nu au fost, în România, mai mari, mai consistente, cu adevărat istorice, adică depăşind România şi integrînd-o, făcînd-o să joace chiar, eventual, un rol întemeietor, formator, într-un spaţiu politic european şi global.

O ocazie istorică pe care adversarii ei, adică cei care pot pierde, la nivel european, dominaţia (scrisesem "din greşeală": demonaţia), speranţa eternă a hegemoniei, o simt, aşa cum se întîmplă întotdeauna, mai acut, la justa proporţie.

O ocazie istorică ce nu merită ratată.

Aceea a unui DA paradoxal la un NU, adică a unui vot negativ-constructiv. (Nu putem vota niciodată PENTRU decît votînd CONTRA.)

Întotdeauna, alegerile sînt nişte referendumuri. Tocmai de aceea, adevărul referendumului din 29 iulie 2012 - ieşit, prin presiunea crizelor (ca "situaţie revoluţionară" fără revoluţie), la suprafaţă - este de a fi alegeri, de nivel însă ne-imediat, european (şi, implicit, global).

Un vot nu doar de rezonanţă europeană, ci şi, poate mai ales, pentru Europa, pentru apărarea şi salvarea Europei de nişte tendinţe - şi tentaţii - trădătoare, tocmai, globale, trans-europene, extra- şi post-occidentale...