Bienala de la Veneția 2026, zilele a doua și a treia, joi-vineri, 7-8 mai, Arsenale.
Poate chiar bienalele, în frunte cu cea de la Veneția, au lăsat impresia și au întărit convingerea - unora - că arta este divertisment, entertainment (a ține prins, ocupat), pauză, odihnă, concediu, vacanță, decor și decorație. Poate că de fapt organizatorii Bienalei nu au greșit, anul acesta, cînd au gîndit astfel: arta însăși se prezintă uneori drept distracție.
O (spinoziană) depășire (sau mai curînd deblocare) geografic-istorică - adică o depășire-deblocare geografică a istoriei - a criticii strict reactive, triste și pînă la urmă regresive, sau cel puțin stagnante, de tip european (Occidentul ca stare critică), de către artele "sudice", ale "Sudului". Multe afecte pozitive, sublimante, activante ("acvactivante"). Mai mult: arta ca Sud afectiv și Nord moral. Sudul e Nordul!
Altfel (și concret, propriu-zis) spus: Still Joy - From Ukraine into the World (eveniment colateral organizat de Victor Pinchuk Foundation și Pinchuk Art Centre la Palazzo Contarini Polignac).
Alte afecte, alte accente.
La Arsenale, două pavilioane naționale extra-europene, pe jos unul cu nisip, celălalt cu sare, sol denivelat, să fim atenți, invers, răsturnat, în jos, pe unde mergem și peste ce călcăm. În alte două pavilioane (tot de la Arsenale) ni se cere să ne descălțăm, să ne descoperim fața tălpilor, fața nevăzută și ignorată, umilă și anonimă pe care o arătăm și o întoarcem pămîntului și Pămîntului, pămîntului ca Pămînt: singura stea. Ca să simțim ce ne ține și, la propriu, ne este.
La Arsenale, două pavilioane: al Indiei, excepțional, apoi al Chinei (latura fascinant și ludic-infantilizantă a tehnologiei, care ne face dependenți de joc și ne ține în joc; viața ca joc).
Arsenale - și expoziția internațională, și multe pavilioane naționale -, mai bun, chiar mult mai bun - pe direcția de aprofundare care este însuși principalul accent al actualei ediții a Bienalei, poate tocmai de aceea, ca efect al acestui aliniament de aprofundare - decît Giardini. Dar poate și pentru că aici, la Arsenale, sînt mai mulți extra-europeni (și la nivel de pavilioane naționale), iar europenii se dovedesc a fi triști, stagnanți (marginea uscatului i-a făcut să devine exploratori, "descoperitori", deci colonizatori, ocupanți, depășire și hybris în act), închiși în ei, "constipați", nu știu să iasă din ei.
Carnavalul este acesta, acesta e Carnavalul ("Carnevalul"): Sudul afectiv ca Nord moral. Situația globală dătătoare de speranță, de Carnaval-inversare a polilor.
Poți să zbori doar datorită gravitației. Fotografia e gravitația, asigură gravitația, greutatea lucrurilor și gravitatea oamenilor.
Poate chiar bienalele, în frunte cu cea de la Veneția, au lăsat impresia și au întărit convingerea - unora - că arta este divertisment, entertainment (a ține prins, ocupat), pauză, odihnă, concediu, vacanță, decor și decorație. Poate că de fapt organizatorii Bienalei nu au greșit, anul acesta, cînd au gîndit astfel: arta însăși se prezintă uneori drept distracție.
O (spinoziană) depășire (sau mai curînd deblocare) geografic-istorică - adică o depășire-deblocare geografică a istoriei - a criticii strict reactive, triste și pînă la urmă regresive, sau cel puțin stagnante, de tip european (Occidentul ca stare critică), de către artele "sudice", ale "Sudului". Multe afecte pozitive, sublimante, activante ("acvactivante"). Mai mult: arta ca Sud afectiv și Nord moral. Sudul e Nordul!
Altfel (și concret, propriu-zis) spus: Still Joy - From Ukraine into the World (eveniment colateral organizat de Victor Pinchuk Foundation și Pinchuk Art Centre la Palazzo Contarini Polignac).
Alte afecte, alte accente.
La Arsenale, două pavilioane naționale extra-europene, pe jos unul cu nisip, celălalt cu sare, sol denivelat, să fim atenți, invers, răsturnat, în jos, pe unde mergem și peste ce călcăm. În alte două pavilioane (tot de la Arsenale) ni se cere să ne descălțăm, să ne descoperim fața tălpilor, fața nevăzută și ignorată, umilă și anonimă pe care o arătăm și o întoarcem pămîntului și Pămîntului, pămîntului ca Pămînt: singura stea. Ca să simțim ce ne ține și, la propriu, ne este.
La Arsenale, două pavilioane: al Indiei, excepțional, apoi al Chinei (latura fascinant și ludic-infantilizantă a tehnologiei, care ne face dependenți de joc și ne ține în joc; viața ca joc).
Arsenale - și expoziția internațională, și multe pavilioane naționale -, mai bun, chiar mult mai bun - pe direcția de aprofundare care este însuși principalul accent al actualei ediții a Bienalei, poate tocmai de aceea, ca efect al acestui aliniament de aprofundare - decît Giardini. Dar poate și pentru că aici, la Arsenale, sînt mai mulți extra-europeni (și la nivel de pavilioane naționale), iar europenii se dovedesc a fi triști, stagnanți (marginea uscatului i-a făcut să devine exploratori, "descoperitori", deci colonizatori, ocupanți, depășire și hybris în act), închiși în ei, "constipați", nu știu să iasă din ei.
Carnavalul este acesta, acesta e Carnavalul ("Carnevalul"): Sudul afectiv ca Nord moral. Situația globală dătătoare de speranță, de Carnaval-inversare a polilor.
Poți să zbori doar datorită gravitației. Fotografia e gravitația, asigură gravitația, greutatea lucrurilor și gravitatea oamenilor.