Îmi iau rămas bun de la poezie aşa cum îmi iau rămas bun de la mama
o mângâi pe păr, îi aduc un pahar de apă, mă uit de jur împrejur la scaunele
de lemn cu picioare zgâriate, la uşa de la debara vopsită în galben şi alb,
mai pot să te ajut? mai ai nevoie de altceva? Nu, du-te, du-te că mă descurc, vezi să ajungi din vreme la gară. În staţia de autobuz întorc capul, la geamul de la bucătărie mama e pe jumătate ascunsă de perdea, se sprijină cu mână de aragaz , şi tot sângele i se scurge din obraji iar verdele din ochii ei coboară peste omoplaţi, îi şlefuieşte cu o pensulă fină claviculele, îi îmbracă gleznele în nisip pe jumătate ud, folosit la icoane de un argintar şi apoi se scurge prin încheietura mâinii şi se aşterne peste masa de scris ca o hemoragie fină
de culoare
1 comentariu
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate