Palme de la Moldovan

Tocmai când ne arde buza mai tare după goluri, Vio Moldovan calcă în picioare Franţa, înscriind oriunde şi oricui, într-o cursă nebună care întinde regretele noastre la maxim. Atacantul lui Nantes nu mai vrea să vină la naţională, alegând să rupă-n două plasele franţujilor, cu o frenezie care i-a adus 12 reuşite în 10 partide. Şi se pare că nimeni nu-l poate opri. Sigur că ne zgândăre mândria naţională acest ardelean răzvrătit, gata mereu să spună lucrurilor pe nume, capabil la 31 de ani să renunţe la naţională, doar pentru că nu mai vrea să ofere altora, nemeritat, bucuriile lui. Ultima ispravă e o dublă împotriva echipei lui Loţi Boloni, Rennes, chiar pe terenul acesteia.

Niciodată n-am fost nebun după Moldovan. Eficace şi nimic mai mult, asta am văzut mereu la el. Clar, suficient pentru un atacant, insuficient pentru o exaltare. Aş zice firesc pentru o naţie nebună după driblinguri inutile şi pase cu călcâiul, inadaptată eficienţei, dintr-o credinţă prea mare în talent şi doar atât.

Sigur că e frustrant să ştii că un astfel de jucător nu răspunde telefoanelor lui Iordănescu, plaja Atlanticului părându-i mai atractivă decât iarba proaspătă din Giuleşti, la un amical cu Germania. S-ar zice că Moldovan face nazuri, dar mai degrabă el e doar un semnal de alarmă. Curând, e posibil ca tot mai mulţi fotbalişti să nu mai găsească motivaţii pentru a juca în numele unui fotbal corupt şi lipsit de performanţe. Pentru că Moldovan nu refuză plăcerea jocului, ci bănuieşte inutilitatea unui demers (aportul său la naţională) care să sprijine o gaşcă de neaveniţi. El a înţeles că acasă nu mai e nimic de făcut cu mentalităţile, care nu se schimbă prin decret de stat, ci din oameni. Care oameni n-au de ce să schimbe stări de lucru care le aduc bani mulţi, chiar dacă metodele nu sunt chiar corecte.

Nu e deloc un fel de haiduc jucătorul lui Nantes, doar un om obosit să se mai lupte cu dinozaurii, plictisit să se mai epuizeze în dialoguri cu surzii, hotărât să-şi facă doar treaba, acolo unde asta e apreciat firesc. Devenind egoist, Moldovan ne trage o palmă nouă, celor care credem că ceva se mai poate schimba. O palmă zdravănă, semnată la sfârşit cu 12 goluri în zece meciuri. Ceea ce înseamnă nu doar că are dreptul să ne pălmuiască, ci şi că are dreptate când o face.