In Squat We Trash. Trashdicţie şi Self-Squatare

• "Obligaţi să ne squattăm propria casă, casa care ne-a fost făcută. O casă nu se locuieşte probabil, propriu-zis, niciodată. «Oroarea de domiciliu» a lui Baudelaire. (...) Monumentele, bisericile ne ruinează din interior casele. Casele noastre, întotdeauna nişte machete, nişte proiecte de locuire şi de moarte. A trăi bine şi a muri în frumuseţe, a muri frumos: aceasta e viaţa, nu-i aşa?"
•  
• (Scrisoare către Thomas Hirschhorn, 21 noiembrie 2006, din care s-a născut ideea proiectului "Foucault-Squatter", pe care Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României n-a putut, pînă la urmă, să-l realizeze.)

Squatterii sunt oameni foarte ordonaţi, dar a căror ordine de viaţă e redusă, restrînsă aproape exclusiv la propria persoană: strict "utilitar". Trăind în spaţii care nu le aparţin, nu se pot preocupa decît de ei înşişi. Un squatter nu se are decît pe el însuşi, adică nu are nimic, şi tocmai de aceea nu are unde să locuiască. Corpul, fiinţa ca atare, persoana, subiectul, omul - la care, politic, juridic, adică ideologic, suntem reduşi - nu înseamnă nimic - tocmai de aceea şi trebuie "suplimentat". Nu înseamnă decît cel mult o povară, un "conţinut", o nevoie - deci nevoia de extensie infinită.
 
Pentru epoca actuală, complexul, sau simptomul, sau sindromul S&T (Squatting & Trashing) e general-specific, deci paradigmatic, simbolico-metaforic: tot ce facem, felul în care trăim ţine, simbolico-metaforic, de "complexul" S&T.
 
Problema e literalitatea S&T, la care nu putem obliga, forţa pe nimeni.
 
Putem lăuda şi practica voluntar, pozitiv S&T, dar acolo unde acesta este impus, indus, deci pasiv, el trebuie respins, combătut, criticat. Această graniţă, acest Zid care taie în două părţi antagonice "complexul S&T", coincide cu Graniţa, cu Zidul Nord-Sud.
 
La fel ca şi în cazul S&T, separaţia, conflictul Nord-Sud este în acelaşi timp şi literal, geografic, politic, dar şi tipologic, structural. S&T şi N-S sunt acelaşi timp structurale şi specifice, şi gen proxim, şi diferenţă specifică (de epocă).
 
Tocmai de aceea, distincţia, lupta, frontul trebuie operate printre cele două semnificaţii opuse: de facto şi de jure.
 
Trebuie să practicăm un dublu limbaj, adică două limbaje politico-etice în acelaşi timp.
  La rîndul ei, doar în mod paradigmatic, metaforic-simbolic, este vizată aici arhitectura. Deci doar ca tehnică existenţială, ca construcţie etică.
  Principiu: S&T trebuie să fie (la) liber: cine vrea să poate să-l practice, ca stilistică existenţială, ca stil de viaţă, ca modalitate artistică, dar cine nu vrea în niciun caz nu trebuie să fie forţat.
 
Ca model, S&T e absolut liberator atunci cînd e practicat liber şi absolut înrobitor atunci cînd este impus, ne-voit. Nord-Sud.
  Supra-arhitectural, toţi trăim S&T. Cu toţii squattăm şi ne folosim de deşeuri. Fenomen ne-specific, deci. S&T involuntar general.
 
De-asta e Sudul (în ambele sensuri, literal-geografic şi simbolic-tipologic, fiecare sens trebuind să fie permanent corectat prin celălalt, citit pe fondul celuilalt, în metaforă) important, are un rol critic, epistemic esenţial: pentru că ne dezvăluie nouă înşine, ne azvîrle în faţă literalitatea mizerabilă, înrobitoare a propriei condiţii "metaforice".
 
Toţi suntem Squatteri şi Trasheri: unii literal, alţii metaforic.
 
Juridic, politic, toţi squattăm, nimeni nu e la el acasă. Doar stăpînii, foarte puţini, sunt la ei acasă. Adică au condiţia de supra-umană de Oameni: lumea-casă. Hirschhorn - "Foucault-Squatter" (ideea mea).
 
Kantian, cosmopolit, luminist, deci modern, întreaga lume ar trebui să fie Casă pentru toată lumea.
 
Cu toţii, de fapt, ar trebui să squattăm, şi atunci fenomenul ca atare ar dispărea, şi-ar pierde specificitatea, deci conflictualitatea internă, ar deveni omogen cu el însuşi - asemenea Lumii înseşi.
 
Juridic, politic, toţi squattăm, nimeni nu e la el acasă. Deci problema e politic-juridică (în această ordine: politicul determină juridicul): este problema ilegalităţii, a "ilegalizării" şi e ilegalismelor puterii, a ilegalismelor legalizate, legale.
 
S&T e o problemă politică.
 
Or, dacă Squat-ul e ilegal, ar trebui declarat ca atare, deci ar trebui să nu mai poată fi practicat, adică impus politic, doar de către putere. De acord deci cu interzicerea absolută şi universală a Squattingului! Care să nu poată fi nici practicat, dar nici impus!
  - Cetăţenie
- Precaritate
- Mobilitate, nomadism
- Bricolaj (vs Inginer) (Lévi-Strauss)
- Colaj, montaj
- Reciclare - Ecologie - Sustenabilitate
- Sub-construire - Non-definitiv
   
S&T liber-impus, auto-impus. Nu doar formal, ci invizibil, resorbit, devenit habitus şi reflex. Nu de nevoie (impus), nici doar de plăcere (estetic). S&T voluntar-neintenţionat.
 
S&T ca utopie, de fapt. Ca "reinventare spontană a arhitecturii".
 
S&T pozitiv-extraestetic.
  I. Casa, construcţia totală, "cosmică", microcosmică, casa-lume. Prin adăugare şi alipire continuă. Casa-corp-lume. Prin S&T, lumea se face corp. Abia prin S&T, casa-corp cu adevărat propriu, nu corpul-mormînt (orfic). O punere în acord a casei-corp, a lumii-casă-corp.
 
II. Dez-estetizare: funcţionalism cosmic. Cosmo-corpul. Două funcţionalisme: 1) funcţionalism somato-cosmic - case-fluxuri vitale, case (arhitecturi) care "cresc" VERSUS 2) funcţionalism modernist, geometric, design, tehnic, impus, dedus, abstras şi abstractizant, geometric.
 
III. Casa, construcţia continuă, la care se lucrează tot timpul, casa-viaţă şi casa-creaţie continuă: "creaţia continuă" ca atribut esenţial al divinităţii-proces - de neatins, irealizabil deci. S&T ca neo-utopie.
 
Casa imediată, casa continuă, casa-lume, casa-corp cosmic.
   
S&T este structură destructurantă, o construcţie deconstructivă, "al treilea gen" (Platon), un hibrid spectral (Derrida): bîntuie societatea, lumea actuală. Structură destructurantă care tocmai de aceea este ţinută în şah, să nu contamineze.
 
Ţine de politico-juridic, nu de arhitectural, doar de arhitecturalul metaforic, înţeles ca politică.
 
Ţine de ospitalitatea condiţionată, despre care ne putem întreba (trebuie să ne întrebăm!) dacă mai este ospitalitate.
 
Agamben: S&T ţine de starea de excepţie (şi de denudare, de expunere) permanentă, nedeclarată, de ilegalizarea ilegală, de provizoratul fiinţei, de precarizare ca acţiune politică, ca program politic de neconstituire, de nerecunoaştere a celuilalt ca subiect politic.
   
Trashdicţie: a articula, a spune, a enunţa adicţia de deşeuri sub forma căreia ne concepem tradiţia.
 
Self-Squattare: a ne afla cu noi înşine (corp, persoană, sine) nu într-o relaţie de locuire-proprietate, ci într-o relaţie mobilă, liberă de squatting.