Cum am fost crescută de lupi

Mama a considerat mereu că un copil trebuie să înveţe din propriile experienţe, aşa că s-a dus în pădure cu mine în burtă, a găsit o prăpastie şi a născut acolo. A tăiat cordonul ombilical, apoi mi-a zis: "De acum eşti pe cont propriu. Tot ce am putut face eu pentru tine, a fost deja făcut. Timp de nouă luni am muncit la tine ca să ai două mâini şi două picioare, un cap şi o inimă. Viitorul tău depinde doar de tine. Singurul lucru pe care am să ţi-l spun este că nu e frumos să te scobeşti în nas şi că tacâmurile se aşează la masă dinspre farfurie în afară, astfel că primul trebuie aşezat cuţitul pentru felul principal, el fiind ultimul tacâm care va fi folosit. Deasupra farfuriei se aşează furculiţa şi linguriţa pentru desert. Coada furculiţei trebuie să fie spre stânga, iar a linguriţei spre dreapta."
 
Apoi s-a răsucit şi a plecat.
 
Nu a lăsat nicio adresă, probabil că era convinsă că în cazul în care o să vreau să mă întorc, voi găsi şi singură drumul. Că depinde doar de mine, dacă vreau destul.
 
Nu o să vă povestesc cum a fost pentru un nou-născut să se trezească singur acolo în pădure. Cert este că din întunericul plăcut şi apos fusesem expulzată într-o furtună de impresii şi senzaţii, de umbre şi zgomote necunoscute. Eram foarte înspăimântată, nu puteam nici măcar să mă mişc din loc ca să caut drumul afară din pădure, să-mi închiriez o cameră la hotel, ori să sun la poliţie, după cum uşor vă puteţi închipui. Nu aveam de ales decât să zac cu faţa în sus şi să urlu de parcă aş fi vrut să-mi scuip plămânii. În esenţă am strigat după curva aia să se întoarcă înapoi. Aş fi vrut să mă scobesc în nas, dar nu ştiam ce-i ăla un nas. Vorbele mamei mele nu avuseseră niciun sens. Cumva am ştiut că singura mea armă este să urlu, aşa că am urlat până cineva s-a sinchisit.

Am simţit ceva moale şi umed pe corp, apoi am văzut doi ochi rotunzi pe o faţă îmblănită.

În următorii ani a trebuit să mă lupt cu alţi patru fraţi pentru laptele şi iubirea acestei creaturi. Am învăţat apoi să sfâşii prada, să rod carnea crudă şi însângerată de pe oase, cum să mă comport ca să ajung şi eu cândva o femelă alfa. Deşi s-a instaurat curând o relaţie tipică mamă-fiică între noi, cu rivalităţile de rigoare şi infinitele certuri şi mama mea lupoaica mereu a avut impresia că tata stă cu ea doar pentru mine şi că mă iubeşte mai mult decât pe ea, m-a învăţat tot ce trebuie să ştie o creatură pe pământul ăsta. M-a învăţat cum să vânez, cum să mă ascund de pericole, m-a învăţat să îi puric şi să le curăţ blana celorlalţi lupi. Care mi-este locul în haită şi cum să-l păstrez. Să adulmec urme de animale şi ce concluzii să trag când miros urina unor lupi străini.

Dar eu eram singurul pui care rămânea lângă ei, generaţii şi generaţii de lupi tineri plecau după doi ani să-şi găsească propriul drum, numai eu nu mă maturizam deloc, aşa că mama lupoaică m-a dus într-o zi la marginea pădurii unde un râu ciudat şerpuia, un râu fără apă, nemişcat şi gri şi tare, şi mi-a spus: "De acum încolo eşti pe cont propriu. Nouă ani am muncit la tine ca să ştii să-şi foloseşti cele două mâini, picioarele, capul şi inima. Viitorul tău depinde doar de tine. Singurul lucru pe care mai am să ţi-l spun este că oriunde te-ai duce în lume, vei fi hăituită şi lumea va încerca să te omoare. Apoi îşi amintesc să nu latri, ci doar să urli noaptea, pe ascuns."

Apoi s-a răsucit şi a plecat.

Am mers de-a lungul râului împietrit, adulmecând în dreapta şi în stânga, până am dat de-o aşezare ciudată. Multe văgăuni suprapuse şi multe stele în fiecare din ele, şi peste tot doar stele. Nu mai văzusem stele atât de aproape. Şi cum mergeam aşa printre grotele astea ciudate, m-am trezit faţă în faţă cu o vietate stranie. Nu semăna deloc cu noi lupii şi nici nu avea curajul nostru. Fiinţa a apărut înmărmurită când m-a văzut. A rămas locului şi nu dădea niciun semn că-mi acceptă provocarea de a se lupta cu mine pentru teritoriu. Mai degrabă părea înspăimântat şi paralizat de teroare. M-am apropiat mârâind, l-am adulmecat şi o nevoie ciudată s-a născut în mine pe neaşteptate. Am ştiut că într-o zi o să mă împerechez cu el şi voi naşte proprii mei pui, pe care îi voi învăţa cum să vâneze şi să sfâşie prada.