Boston

Acum aproape două sute treizeci şi nouă de ani, într-o noapte aspră de decembrie (16 decembrie 1773), o mână de republicani stângace deghizaţi în indieni se furişă pe străduţele Boston-ului colonial. Ajunşi în rada portului, ei aruncă în apă sacii cu ceai de pe trei vase britanice în semn de protest împotriva taxelor impuse de imperiu asupra coloniilor sale americane. Întâmplarea numită Boston Tea Party, a fost unul din semnalele revoluţiei americane, care se va finaliza cu independenţa din 1776. Astăzi, Onboard Big Beaver II, o replică cu treizeci de metri lungime a unuia dintre vase, stă ancorat în docul său. Poţi semna o declaraţie de protest împotriva taxelor britanice, te poţi deghiza în indian şi, desigur, poţi arunca "saci de ceai" în Atlantic.

Crescut tentacular între Charles River, Inner Harbor şi ocean, Boston-ul şi suburbia sa universitară, Cambridge, păstrează însă mai mult decât restul Americii, legăturile lor ombilicale cu Europa. Sosit cu vaporul din vreun voiaj transatlantic, ancorezi chiar sub bolţile hotelului Boston Harbor. Plecând spre oraş, în care abundă magazinele de modă franceză şi italiană, doamne cu pălării şi domni în costume de vară cu vestă vor fi flanând prin Boston Commons, grădina publică a urbei. Restaurante de lux se lasă pradă privirii trecătorilor pe fericiţii acestei lumi, serviţi de câte un maitre d'hotel turnat în frac. Ai apoi de ales între un spectacol în cartierul teatrelor sau o privire panoramică din observatorul turnului John Hancock. De sus poţi vedea suburbia sudică Quincy, oraşul natal al primului cuplu, tată şi fiu, de preşedinţi ai Statelor Unite: John Adams şi John Quincy Adams. În Quincy se află Faneuil Hall, construită la 1742. Împreună cu clădirile pieţei, zona este una dintre cele mai vizitate zone de atracţii din Statele Unite. Asemănător esplanadei din faţa Centrului Pompidou din Paris, locul este un paradis al entertainment-ului stradal, lubrifiant al consumismului. Jongleri, muzicieni, vânzători de dulciuri, îngheţată, hot-dogs abundă în această piaţă publică. Galerii de artă, magazine de antichităţi, mici cafenele sau restaurante de lux convieţuiesc într-un amestec deopotrivă infernal şi totodată exuberant.

Îndepărtata peninsulă Cape Cod se zăreşte în zilele senine. La o lovitură de tun distanţă se află Dorchester Heights, de unde flota britanică a fost forţată să se evacueze din America, sub canonada artileriei revoluţionarilor. În vecinătate se află şi Castle Island, care se pare că a servit drept inspiraţie pentru thriller-ul lui Edgar Allan Poe The Cask of Amontillado. Spre nord se află prima suburbie americană, North End, datând de la 1630. Astăzi ea adăposteşte comunitatea italiană a oraşului. Rătăcit pe străduţele cu cafenele şi trattoria, am crezut pentru o clipă că sunt într-o Florenţă din care au dispărut însă catedrala şi baptisteriul. Tot în rada portului se află noul sediul al Bibliotecii John F. Kennedy. Fostul preşedinte american este un fiu al Boston-ului catolic, iar casa sa natală poate fi vizitată şi astăzi. Edificiul bibliotecii a fost proiectat de I. M. Pei, arhitectul piramidei din curtea Louvre-ului. Viaţa publică şi privată a celui care a fost preşedintele Americii pentru o mie de zile poate fi urmărită înlăuntrul a peste 25 de expoziţii permanente şi temporare.

Peste Charles River, la Cambridge, se află Massachusetts Institute of Technology, unul dintre cele mai puternice centre de învăţământ tehnologic şi ştiinţific, precum şi Universitatea Harvard, un concurent intelectual şi arhitectural al Cambridge-ului britanic. Peste 250 de mici buticuri şi magazine fac însă din Cambridge un loc ideal pentru cumpărătorii cu gusturi alese şi pungi adecvate. Harvard Square, Cambridge Side Galleria şi Porter Square sunt locurile şic ale acestui oraş universitar, în care studenţii se retrag în cafenele şi anticariate.

În piaţa din faţa John Hancock Tower, se află biblioteca publică din Boston şi Trinity Church, una dintre cele mai frumoase biserici pe care le-am văzut în Statele Unite. Fondată la 1733, biserica a fost iniţial găzduită într-un edificiu temporar, apoi înlocuită la 1829 de un edificiu gotic. Ca toate metropolele care se respectă, Boston însă a avut incendiul său, pe 8 şi 9 noiembrie 1872. În 1877 biserica a fost reconsacrată în forma actuală. Acesteia i-au mai fost adăugate un pridvor rustic în 1897 şi un nou altar în 1838. Clădirea stă în întregime pe o fundaţie de piloni şi granit scufundată în mâl, îndrăzneală constructivă care face şi mai spectaculos lăcaşul sacru.

Alături de cartierul teatrelor se află Chinatown, oraşul chinezesc bostonian, unde culorile, mirosurile şi caligrafiile sunt deopotrivă de stranii pentru rarii turişti care se aventurează, ca mine, singuri în labirintul său. Ca să vezi Boston-ul nu îţi trebuie automobil, precum în restul Americii. Centrul poate fi străbătut cu piciorul, iar navetiştii vin din periferii cu metroul. La suprafaţă există chiar o reţea de tramvaie foarte bine dezvoltată. Zona istorică este acoperită de autobuze turistice carosate în chip de vagoane de tramcar, pictate în portocaliu, alb şi verde. "Vatmanul" este deopotrivă ghid în această preumblare la pas prin vârstele unei istorii scurte, dar tumultoase.

Amestecul de tehnologie şi nostalgie este în Boston, la fel ca în Britania mamă, aiuritor. Oraşul trage cu ochiul încă la bătrânul continent, de sub a cărui tutelă a ieşit, dar a cărui şarm vetust mai farmecă încă memoria. Pentru europeni - şi, în America, m-am considerat a fi unul din ei - ar fi de preferat ca descoperirea Americii să înceapă cu New England, înaintând spre vest, pentru ca şocul uitării Europei pe măsură ce înaintezi să nu fie atât de mare. Or, eu am început cu Seattle şi am sfârşit "descoperirea" Americii cu Boston!