Revoltele studenţeşti şi muncitoreşti din Mai '68 au rămas în istorie, continuînd să modeleze şi azi, din punct de vedere vizual, mişcările de revoltă şi rezistenţă din întreaga lume, şi datorită imaginaţiei artiştilor. În aşa-numite "Ateliere populare", artiştii tineri, în special studenţii la Arte Frumoase, au dat chip şi formă nemulţumirilor şi dorinţelor civice, ajutînd, ca profesionişti (în formare) ai expresivităţii, la formularea şi comunicarea acestora nu numai în faţa autorităţilor, ci şi în sînul mişcărilor de protest înseşi: arta ca expresie propriu-zis politică.
În perioada avangardelor istorice, artiştii luaseră pe cont propriu, ca personalităţi de excepţie (de tip romantic), ideea de revoluţie. În Mai '68, artiştii au acceptat cu bucurie anonimatul creativităţii populare. Astăzi, creativitatea pare a fi devenit apanajul oricui, dispensîndu-se tocmai de artişti, adică de expertiza expresivă şi artistică. Mai are nevoie poporul de artişti, se mai pot face utili artiştii ca formatori de imagine şi de imaginar în cadrul actualului val global de revendicare a unui acces deschis, direct la deciziile politice?
În perioada avangardelor istorice, artiştii luaseră pe cont propriu, ca personalităţi de excepţie (de tip romantic), ideea de revoluţie. În Mai '68, artiştii au acceptat cu bucurie anonimatul creativităţii populare. Astăzi, creativitatea pare a fi devenit apanajul oricui, dispensîndu-se tocmai de artişti, adică de expertiza expresivă şi artistică. Mai are nevoie poporul de artişti, se mai pot face utili artiştii ca formatori de imagine şi de imaginar în cadrul actualului val global de revendicare a unui acces deschis, direct la deciziile politice?
*
Vorbim despre forţa imaginilor.
Paralelă cu domeniul publicitar: dacă se pot vinde (ambala) marfuri, de ce să nu "vinzi" şi idei politice?
Important: modul de producţie, care avea să lase urme în cîmpul artei înseşi. Artişti anonimi, producţie colectivă, atelier deschis (atelier-stradă), aprobare democratică (prin vot) a producţiilor. Ce lucrează se "expune" imediat.
Transcendererea (sau punerea între paranteze) a chestiunii estetice. De fapt, esteticul nu este sacrificat, eliminat, ci instrumentalizat, funcţionalizat, articulat, dirijat: i se aplică, i se foloseşte forţa specifică în mod explicit. Problemă spinoasă, multe confuzii, de multe ori intenţionate.
Artistul se pune în serviciul ca formator şi intensificator de mesaje şi de identitate. Creează identitate prin reprezentare.
Trebuie bine înţeles. Nu este doar comunicare a ceva preexistent, ci artiştii participă, prin operele lor, la însuşi procesul de formare a mesajelor, a reprezentărilor, a conştientizărilor (funcţionează ca nişte teste proiective de personalitate).
Graniţa dificilă şi periculoasă dintre expresie (imanentă, descriptivă, constativă) şi reprezentare (transcendentă, normativă). Concepte fundamentale, enorme, abisale.
Bourdieu: reprezentantul, reprezentarea ajută la formarea identităţii colective propriu-zise.
Arta dă formă grupului, ajută la formarea şi formularea gîndirii şi expresiei colective, deci creează subiectivitate de grup, publică. Arta ajută la subiectivarea colectivă, politică.
Nu e doar ilustrare, rol doar aparent minor, marginal, adăugat, exterior: ajută, participă, în imediat şi imanent, la formarea gîndirii. Reprezentarea "performează" identitatea.
C.S. Peirce: pragmatica/pragmatismul semiotic al artei. Semioză politic-revoluţionară în act, acţiune prin semne, acţiune-semn, de-asta e nevoie de creativitate specializată, de artişti, pentru că e vorba de formarea identităţii prin reprezentare.
(Plasticitate de grup - plasticitate vizuală.)
Peirce: arta ca semn-interpretant inclus, interpretarea semnelor este (trebuie să fie) tot semn, de ordinul semnelor. În plus, amplificare, simulare, avertizare, anticipare "în efigie".
De-asta e atît de important.
Arta - contra- sau alter-media: dacă nu te produci tu, dacă nu-ţi controlezi singur, democratic, propria formare prin semne, ca semn, propria subiectivare-semn, te produc alţii, cum vor ei. Bătălie de recunoaştere prin semne.
Or, tocmai această bătălie de semne, tocmai acest război al semnelor şi al mediilor, al producătorilor politici oficiali, acreditaţi de semne, de semioză identitară, dialog al semio-subiectivărilor apare în afişele Mai '68.
Arta, deci, ca serviciu semiotic, signaletic: face să existe, creează identitate prin reprezentare, sau ajută la întărirea ei. Rol în primul rînd intern, abia apoi extern.
(va urma)