Ca un ac de scorpion sfârşitul venea...

A fost un sfârşit instantaneu,
când dragostea se făcea ruine,
când pierdeam plăcerea de a goni
prin nesfârşite, crunte nopţi
iar unul din ochii mei
caută tristeţea prin valuri de abur
şi miros de tămâie.

A fost un sfârşit aşteptat...

Lumina se împrăştia prin cărţile aşezate pavăză,
lovea cu particule de pace peste
tot ce construisem din cuvinte.

Dragostea pretindea viaţa şi moartea.

Celălalt ochi mă păzea îmi apropia văzul
de gust şi auzul de pipăit
mâna îmi tremura, cu graţie căpăta
mişcarea dirijorilor de păsări,
cu trăsături necunoscute treceam de dincolo
spre n-am habar
răsucind trupul de la jumătate, luminându-mi ochii
din culoarea sângelui.

Animalul împrăştiat în zeci de insecte cântătoare
ca-ntr-un marş străbătea arterele tălpilor
urcând pe fiecare deget - victorii răsplătite cu
fiecare ac înfipt.

Ameţitorul cânt ritma cu rictusul gurii
larg deschise;
urlau prin ea... ruine...
ruine înfloreau sub flori de cactuşi treptele
pe care se străduia trupul să-şi salveze viaţa
în palma deschisă pentru ultimul semn.

Ca un ac de scorpion
sfârşitul venea.


(din volumul Noaptea scorpion, Du Style Bucureşti)