Frumuseţea va fi convulsivă sau nu va fi deloc (notă finală la Breton, Nadja)

În original: La beauté sera CONVULSIVE ou ne sera pas. Lapidara, convulsiva formulă cu care, după elidarea, neutralizarea, dispariţia de sine, ca autor-narator-scriptor, Breton alege să închidă, deschizînd-o profetic spre viitor, Nadja se cuvine (şi a şi fost) analizată pe mai multe paliere şi din multiple puncte de vedere.
 
Prin forma sa sentenţioasă, memorabilă, mai întîi, amintind de emfaza retoricii politic-jurnalistice romantice, ea preia o turnură practicată de către discursul Revoluţiei Franceze, aducînd însă cu precizie aminte de discursul ulterior, din 13 noiembrie 1872, al lui Thiers în faţa Adunării Naţionale: "Republica va fi conservatoare sau nu va fi deloc". Ca stil, deci, fraza e un citat, mai exact o pastişă.
 
Cu adevărat şocant este, însă, adjectivul ales să definească noua, viitoarea frumuseţe, mai precis şocul apropierii, al echivalării frumuseţii cu convulsiile, asupra căruia se atrage atenţia, grafic, prin utilizarea capitalelor.
 
La un nivel metatextual mai greu controlabil, se operează, aşadar, un transfer, tipic pentru suprarealism, dinspre politic spre estetic prin medical (eroto-religios): revoluţia va fi, altfel spus, estetică sau nu va fi deloc, dar estetică într-un sens "bolnav", "clinic", periculos, într-un sens convulsiv marginalizat, reprimat, persecutat de către istorie. Convulsia de "conţinut" e astfel formulată stilistic încît să se transmită, să producă, în cititor, o "comoţie", o "sacadă", o "zdruncinare" a înţelegerii, adevărate "convulsii" epistemice.
 
Convulsie este un termen denotat medical, pe care dicţionarul Littré îl defineşte astfel: "contracţie musculară involuntară şi sacadată a muşchilor, întreruptă de perioade de relaxare şi calm". Este un termen care are însă evidente şi grele, din punct de vedere istoric, conotaţii religioase, dar şi erotice, făcînd trimitere la lunga şi încă insuficient explorata, scandaloasa şi refulata istorie a "convulsionarilor de la Saint-Médard", legată de reprimarea, în context prerevoluţionar, a janseniştilor, mişcare socială profetic-milenaristă din jurul anului 1730, dar cu prelungiri pînă în secolul al XX-lea. "Marea inconştienţă" care nu se poate transmite decît convulsiv, "mediumnic" ţine, deci, de inconştientul istoric, de refulatul colectiv.
 
Însuşi fenomenul "convulsionar" a avut parte, la nivel istoric, de un transfer inconştient ("convulsiv", ascuns), din istorie religioasă, mistic-profetică, legată de relicve, miracole, viziuni şi chiar crucificări, ea ajungînd să fie salvată, adică deplasată şi transpusă cultural, în secolul al XIX-lea, prin medicalizarea, adică prin conceptualizarea secularizantă, ca "isterie" operată de către marele alienist Charcot.
 
Tocmai pe linie medicală, dinspre Charcot via Babinski, căruia îi fusese un elev fascinat, dar şi în timpul sejurului de cîteva luni, din 1916, de la Saint-Dizier, cînd voise să se "vindece" de poezie prin studii medicale de psihiatrie, sub direcţia doctorului Raoul Leroy, fost asistent al lui Charcot, tocmai pe linie medicală, deci, pare să i se fi transmis lui Breton revoluţionara viziune "convulsivă" asupra frumuseţii (un studiu recent propunîndu-şi să investigheze tocmai filiaţiile subterane dintre Charcot şi Breton şi vorbind de o "estetizare" şi chiar de o "mitizare" a isteriei, în prelungirea "medicalizării" ei operate de către Charcot: v. Alain Chevrier, in Gladys Swain & Marcel Gauchet (ed.), Le Vrai Charcot, Calmann-Lévy, Paris, 1997).
 
Convulsia merge, (se) transmite mai departe (în acelaşi timp "mediu" şi "mesaj"), frumuseţea înaintează prin istorie în chip secret, refulat-convulsiv: religie, medicină, poezie.
 
Convulsiile, care au fost interpretate - triumf al ambivalenţei - atît ca o criză, ca o boală, cît şi ca o terapie, conform structurii antropologice de pharmakon (otravă-medicament), l-au urmărit constant pe Breton: în 1932, poemul "Le Grand Secours meurtrier" (Marele ajutor ucigător), noţiunea de "Secours" facînd parte din complexul convulsionar; în 1934, articolul "La beauté sera convulsive" (Frumuseţea va fi convulsivă), care va deveni, în 1937, primul capitol din L'Amour fou (Iubirea nebună); "Convulsionnaires" (Convulsionare), prezentarea cărţii lui Man Ray La Photographie n'est pas l'art: 12 photographies (1937).
 
(André Breton, Nadja, traducere, postfaţă şi note de Bogdan Ghiu, în curs de apariţie la editura Polirom)