Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Apocalipsa lui Anghel


Laurenţiu Olteanu

05.01.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La ora zece dimineaţa, în ultima sâmbătă din octombrie anul acesta, la Centrul Pentru Prevenirea Apocalipsei, o clădire de trei etaje situată într-un cartier mărginaş al capitalei, era o forfotă incredibilă. Sesiunile de brainstorming apocaliptic urmau să înceapă în scurtă vreme. Voluntarii se agitau cu profesionalism şi entuziasm electric de la un capăt la celălalt al holului principal. Un tânăr domn, al cărui chip familiar m-a făcut să tresar, m-a întâmpinat încă din faţa sălii de lucru Maya, încăpere despre care mi s-a spus că este centrul activităţilor institutului. Sebastian Anghel, un bărbat la vreo patruzeci de ani, cu un zâmbet larg şi un limbaj al corpului pe cât de efervescent pe atât de controlat, pretindea un spaţiu amplu de desfăşurare, precum un monstru sacru pe o scenă metropolitană. Cei din sală, femei şi bărbaţi uşor trecuţi de treizeci de ani, păreau să graviteze în jurul gazdei mele. Anghel dădea indicaţii rapide din vârful degetelor sau din bărbie, ei se străduiau să priceapă şi, imediat ce reuşeau, începeau să se agite prin cameră cu mândria celui ce-a dobândit un scop precis. Priveam obrazul aspru şi nările încordate ale lui Anghel cu o admiraţie greu de ascuns, ca în faţa unei forţe naturale înzestrate cu potenţa dezastrului. M-a invitat să iau loc la masa ovală din centrul încăperii. Când a luat loc lângă mine am realizat că interviul se va desfăşura chiar acolo, în mijlocul voluntarilor C.P.P.A.

Pentru început, l-am întrebat dacă se consideră un mayanist şi, dacă da, cum reuşeşte să împace această credinţă cu valorile ortodoxe ale naţiunii noastre. Interlocutorul meu fusese de mai multe ori acuzat în presă că nu ar fi fost un bun creştin şi, ca atare, eram hotărât să clarific această dezbatere mediatică. Anghel m-a lămurit de îndată:
- Încă avem prea puţine informaţii, însă cred că merită să ascultăm ce-au avut de zis aceşti oameni. Un lucru ştiu sigur: în măsura în care credem într-un sfârşit apocaliptic şi îl onorăm ca atare, cu raţia de teroare zilnică, ei bine, nu se poate să nu se întâmple decât aşa cum vrem noi. Mă bazez pe credinţă, o fac însă raţional, calculat. Tocmai de aceea suntem astăzi aici, pentru a unifica arhicunoscuta noastră credinţă din străbuni cu ultimele descoperiri din domeniul cercetării ştiinţifice. E condiţia primordială a supravieţuirii, asta în măsura în care ne dorim cu adevărat să venim în întâmpinarea evenimentelor nefericite la care vom asista. Ne trebuie un plan salvator. Asta şi mult noroc.

Forfota din încăpere se domolise, voluntarii cu privirea largă se opriseră din mers, uitaseră de hârtiile ce le ţineau în mână, ridicaseră ochii din ecrane şi lăsaseră conversaţiile în aer. Îmi era neclar dacă Anghel se referea la credinţa maya sau la credinţa noastră, a românilor.
- Contează prea puţin ce crede fiecare atât timp cât există un singur Dumnezeu. Iată cum se judecă religia pe baze logice, dincolo de subiectivitatea fiecăruia, dincolo de egoismul fanaticilor. Iisus este Maya, Buddha este Allah şi aşa mai departe. Nu contează ce credeau mayaşii, contează că noi credem în mayaşi, în capacitatea lor de a prevesti sfârşitul. Este o credinţă de neclintit în propriile noastre rădăcini străvechi, cât se poate de ortodoxe. Trebuie să însemne ceva. După mii de ani suntem exact în acelaşi punct, simţurile noastre sunt asaltate de indicii care prevestesc sfârşitul lumii. Fără nicio intervenţie, manipulare, gestionare, cum vreţi să-i spuneţi...

Încă de la sfârşitul sezonului estival aproape toţi formatorii de opinie relevanţi, mulţi dintre ei întorşi prea devreme din călătoriile peste hotare, căzuseră de acord în ceea ce priveşte declanşarea unui eveniment nefast, de proporţii apocaliptice. Semnalele lor fuseseră preluate cu regularitate de către purtători de cuvânt legitimi, astfel încât la momentul interviului opinia publică era deja formată. Mai rămâneau deschise dezbaterii doar câteva particularităţi cu privire la natura fenomenului ce se va produce pe data de 21 decembrie. Aceste particularităţi constituiau domeniul de expertiză al C.P.P.A., motiv pentru care n-am ezitat să-i solicit lui Anghel câteva amănunte. O tânără aşezată în spatele lui Anghel, cu un chip opulent însă contorsionat de opinii foarte clare, a ridicat două degete nervoase în aer. Spre surprinderea mea, cu o mişcare discretă din vârful nasului, Anghel i-a oferit cuvântul domnişoarei cu pricina înainte ca eu să am ocazia să-mi exprim dezacordul.
- Maria Munteanu, Public Relations. Aţi atins un punct, o arie, o zonă... în care sunt expertă. La această oră suntem mai mult ca siguri că, într-adevăr, se poate întâmpla aproape orice. Pe de altă parte, opoziţia e slabă şi suficient de divizată încât să nu se poată pronunţa. Cutremurul de pământ conduce în sondaje, dar se ridică întrebări cu privire la acurateţea acestor sondaje, ceea ce nu ne surprinde deloc. Ce fel de cutremur: unul generalizat, sau poate o serie de cutremure cu început în Oceanul Indian sau în Marea Moartă, sau poate cu punct nevralgic aici, chiar aici la noi, în Vrancea... Nu dorim să eliminăm nicio ipoteză atât timp cât există o probabilitate cât de mică. E importantă o abordare exhaustivă, numai aşa vom reuşi să luăm în calcul fiecare scenariu. Cu toate acestea, datele de pe teren se transformă în informaţii conflictuale, este greu să stabilim o regulă precisă, să extrapolăm în baza unor argumente opozabile, cum s-ar spune. La scurtă distanţă în topul preferinţelor, deşi asta nu pare să însemne nimic din punct de vedere statistic, este o scurgere, o explozie, o fisură... În acelaşi timp, analiştii politici spun că un atac este iminent: istoria ultimilor ani, criza financiară, grevele de la Hollywood, focarele revoluţionare din lumea arabă. Ceea ce vreau să spun: războiul se poartă altfel în zilele noastre, cu nişte arme mult mai perfide. Ca o părere absolut personală, ţin să menţionez că am ajuns la saturaţie. Avem de toate şi nu mai e loc pentru nicio aspiraţie, nemulţumirea prezentului creşte în sensul că nu mai poate fi satisfăcută, oricât am vrea noi să credem că produsele de pe raft sunt noi şi că în noutatea lor vom găsi măcar un dram de fericire...

Nimic nu mai părea să o poată opri pe această tânără doamnă. Maria Munteanu se avânta cu elan pe teritoriul abrupt al opiniei personale şi mă gândeam că interviul meu era deja compromis. Chiar atunci Anghel a intervenit cu o prezenţă de spirit remarcabilă:
- Mulţumesc, Maria. Stai la locul tău. Ia loc, te rog.

Apoi Anghel s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit cu multă căldură:
- După cum vedeţi, sunt înconjurat de o echipă de oameni capabilă, de oameni cu o gândire unanimă, pusă în mişcare de idealuri apocaliptice. Colega mea se aprinde uşor însă are în cea mai mare parte dreptate. Viruşii virtuali sunt iarăşi o posibilitate demnă de luat în calcul. Probabil că studiile noastre nu sunt pe placul multora, cei care ar vrea să ţină secretul apocalipsei doar pentru ei, pentru a profita de vremurile grele ce vor urma. Unii dintre noi suntem asaltaţi de mesaje spam, alţii introduc de la tastatură criterii de căutare cât se poate de normale şi primesc rezultate foarte bizare. Forţele subversive nu sunt de neglijat. În acest moment, fără Facebook şi Google suntem pierduţi. Întreaga comunitate internaţională s-a adunat în jurul acestor doi monştri, fără ei orice încercare de comunicare sau de accesare a informaţiei devine timp pierdut. Sunt stâlpii existenţei noastre şi nimeni nu poate spune că nu am dreptate. În acelaşi timp, salutăm iniţiativa celor două companii de a ne salva postările şi mesajele şi căutările, de a le grupa statistic în tipare relevante. Supravieţuitorii vor avea nevoie de fiecare bit în parte pentru a reconstrui lumea...

Conform planului de întrebări agreat cu editorul acestei publicaţii, am încercat să mut discuţia în sfera psihologiei apocaliptice. Şi în această zonă de expertiză Anghel a navigat fără niciun impediment, discursul lui fiind pregătit să facă faţă oricărei provocări.
- Da, este adevărat, ne dorim să asistăm la sfârşitul lumii aşa cum ne dorim să ne mişcăm liber, în afara spaţiului şi timpului. Cotidianul a devenit neîncăpător, suntem deja peste şase miliarde. În jurul nostru se aglomerează undele electromagnetice, sistemul este supraîncărcat, ne sufocă spiritul, am devenit nişte roboţi jalnici ai propriei noastre organizări sociale. Ce se întâmplă cu creierul nostru, sub acţiunea acestor unde şi raze? Ne-am întrebat serios. Privind la televizor, ne-am dat şi răspunsul. Ne aruncăm în faţa şinelor de metrou, ne înfundăm în nări prafuri legale, ne atârnăm rudele de balustrada balconului, ne strângem de gât cu prelungitoare triplu ştecăr, ca să nu mai spun de toţi cei care fac rost de reţete la negru şi înghit medicamente cu pumnul. Este evident că nu ne mai suportăm unii pe alţii, că vrem cu orice preţ să se termine. Trebuie să privim acest lucru cu calm, cu seninătate. Trebuie să dărâmăm piramida societăţii umane pentru a salva omul, pentru a reclădi viaţa pe pământ sub auspicii noi, revigorante, senine.

În urmă cu cinci zile, în paginile celui mai vândut cotidian din România la această oră, TV Magazin, Sebastian Anghel prezentase rezultatul unor cercetări şocante. L-am rugat să dezvolte aceste noi ipoteze fără să realizez că duduia cea grăsulie, în calitate de şefă de departament, se va simţi obligată să reia cuvântul. Cu mişcări susţinute din mâini şi o voce prea exaltată, Maria Munteanu nu a întârziat să explice:
- Am făcut nişte corelaţii şi nişte conexiuni, am intuit nişte relaţii de interdependenţă. Am analizat obiectiv interacţiunea noastră fizică cu mediul înconjurător. Rezultatele nu sunt concludente, dar se fac cumva evidente. Durerile de cap fac ravagii, frustrările sexuale au ieşit prin tavan, ne doare musculatura şi, trist dar adevărat, murim pe capete. Tot felul de malformaţii şi informaţii, de cancer şi impasuri creative, de canale obturate şi proteze metalice. Bebeluşilor li se dă lapte de vacă, ceea ce este scârbos şi inutil, contrazice natura firii. Nu ne hrănim corespunzător, fie suntem obezi, fie subnutriţi, ne depărtăm de mijlocul balanţei în tot ceea ce facem...

Încă o dată, eram nevoit să ascult un discurs afectat de emoţie. În scurt timp, atenţia mea a fost captată de titirezul de aur pe care Anghel, cu un aer uşor amuzat, îl trimitea în piruete spre mijlocul mesei. Micuţul talisman era celebru, făcuse înconjurul ţării pe prima pagină a revistei Banii Banii Banii, în urma dezbaterii televizate de pe Antena 13. Titirezul se învârtise pe pupitru, sub lumina reflectoarelor, în timp ce Anghel îşi dezlănţuise furia asupra televiziunii şi radioului, care, potrivit ultimelor sondaje printre intelectualii clasei de mijloc, ar avea efecte adverse asupra creierului uman. "Avem de-a face cu o îndobitocire sistematizată a populaţiei", ţipase Anghel către cei de-acasă. "Totul a devenit un reality show. În curând televiziunile vor transmite Apocalipsa în direct. Pe 21 decembrie 2012, să ţineţi minte ziua asta. Fără promo şi fără spaţii publicitare, va fi ca şi cum am intrat cu toţii într-un ecran HD, full motion, 3D, tot rahatul." CNA ripostase cu severitatea unei amenzi de 37 de euro, plătibili în lei la cursul de schimb din data difuzării emisiunii. Mult mai grave erau însă acuzaţiile ce nu întârziaseră să apară şi care îl prezentau pe Anghel drept un om violent, lipsit de bun simţ, un anarhist nebun, fără scrupule.

Când, în sfârşit, nişte colegi amabili au binevoit să o escorteze pe domnişoara Munteanu afară din sală, eu şi Anghel am reluat mult mai calmi discuţia. Am întrebat cu aplomb dacă are sfaturi pentru creştinul amărât de la colţ de stradă. Un pic indispus ca urmare a schimbului dur de replici cu Maria Munteanu (din motive jurnalistice evidente, nu am inclus acest dialog accidental în textul de faţă), Anghel a reuşit totuşi să adopte un ton rezonabil. Fără să vreau, fac legătura între această nouă abordare a publicului şi faptul că anumite ziare, de o anumită factură, au prezentat zvonuri, dovezi ce atestă că Anghel şi-ar fi angajat o armată de avocaţi, bucătari şi consilieri psihologici.
- În primul rând, recomand multă credinţă, mi-a spus Anghel pe un ton blajin. Trebuie să ne întoarcem la lucrurile de bază. Trebuie să credem în Apocalipsă, să o lăsăm să-şi urmeze cursul şi chiar să ajutăm evenimentele să curgă în această direcţie. Fiecare după cum poate, bineînţeles. Important este ca fiecare dintre noi să contribuie. Avem totuşi un mare noroc, epoca de aur ne-a lăsat o moştenire de aur. Dacă nu exista labirintul de buncăre de sub Casa Poporului eram într-o situaţie destul de inconfortabilă, locurile pe listele cu supravieţuitori ar fi fost foarte scumpe, inestimabile aş zice, mai preţioase decât viaţa însăşi. Aşa însă, preţurile sunt bune, chiar acceptabile în măsura în care prinzi o ofertă specială. Ieftin nu se poate în condiţiile astea de criză... Asta zic şi eu criză...

Când râde, Anghel dă capul pe spate şi emite nişte sunete pe care nu le pot compara cu altceva decât cu un ţipăt de sirenă. Acest gest e atât de natural şi relevă esenţa unei bune dispoziţii atât de molipsitoare, încât o parte din voluntarii ce ne înconjurau şi-au aruncat şi ei capetele obosite pe spate şi au început să râdă în grabă. Tot ce mai pot să spun: farmecul personal al lui Anghel e foarte greu de pus în cuvinte.
- Conservele sunt iarăşi foarte bune, a continuat cu jovialitate. Produsele cu aditivi concentraţi. Şi soia pare să reziste în condiţii vitrege. Să nu uităm, mai ales înţelegere între oameni, deşi nu aş merge până la a oferi şi celălalt obraz, asta e deja fanatism religios iar noi nu validăm asemenea concepte pentru că suntem liberali în gândire. Calorifere electrice, telefoane mobile, lemne pentru foc, deşi buncărele sunt prevăzute cu încălzire centrală şi wi-fi. Dar situaţii de urgenţă pot apărea mereu, de fapt câteva incidente sunt deja prevăzute în scenariul apocaliptic ce se pune la punct zilele acestea. Medicamente cât încape, aparate electrocasnice compacte, haine pentru câţiva ani de zile - atenţie la copiii în creştere. Pe urmă: salamurile uscate, săpun şi pastă de dinţi, chiloţi şi ciorapi, chestii pe care le-ai lua cu tine într-o vacanţă mai lungă. Mai recomandăm fiecăruia să ia şi câte un animal, pentru asigurarea supravieţuirii speciilor. Dar nu căţei şi pisici, că sunt deja destui amatori, poate nişte animale mai exotice. Dacă totuşi vi se permite să luaţi un câine sau dacă reuşiţi să feriţi pisica de privirile vigilente ale militarilor în termen şi poliţiştilor cu leafă ce vor păzi buncărele de năvala bezmetică ce se va isca, atunci luaţi măcar hrană uscată. Cea umedă are un miros urât şi nu vrem să se împută buncărele. Fără brânză de burduf sau ciorapi nespălaţi, se înţelege. Instalaţia de reciclare a aerului ne ridică unele probleme funcţionale, am investit mult în astfel de echipamente...

Eram foarte interesat de ceea ce până atunci credeam a fi doar un zvon. Persoane bine informate consideraseră necesar să mă avertizeze de aceste vehiculări aproape sigure, de faptul că, într-adevăr, exista un scenariu apocaliptic bine pus la punct sau măcar o primă schiţă. În acest fel Anghel apărea în faţa poporului român ca un fel de frate mai mare, sau poate un duhovnic demn de urmat în tot ceea ce spune. În urmărirea acestui fir narativ, m-am lansat în speculaţii probate de surse credibile:
- Cum aţi realizat acest scenariu? Sunt totuşi nişte criterii probabilistice la mijloc, sau cum se pune problema?

Mărturisesc, îmi era greu să înţeleg. Cum să construieşti un scenariu în condiţiile în care nu putem fi siguri cu privire la natura fenomenului ce va avea loc?
- Înţeleg întrebarea dar nu îi văd sensul, a precizat Anghel. Vom traversa etape, vor fi diferite stadii, se va cerne carnea, ca să zic aşa. Ca orice fenomen al naturii, lucrurile vor evolua, va fi un început al sfârşitului şi va fi un al doilea act, probabil suficient de lung încât aşteptarea conflictului de final să devină plictisitoare. Cei ce vor răzbi, şi aceştia nu vor fi puţini, vor trage la sorţi şi în cele din urmă vor lupta cum pot, am spus şi o repet, nimeni nu cere mai mult decât se poate. Nu trebuie să ne sperie schimbarea, însă regulile nu vor mai fi aceleaşi. Creaţionism sau evoluţionism, până la urmă denotă mişcare amândouă, sunt expresii foarte diferite ale unor substanţe proteice cu moarte lentă.

Aici am simţit nevoia să-l întrerup pe Anghel, dacă nu din alt motiv atunci pentru a face evidentă grija continuă pentru categoriile defavorizate. Am observat că asemenea subiecte sunt pe placul cititorilor mei.
- Ce se va întâmpla cu copiii şi bătrânii? am reuşit să spun într-un moment de pauză oarecum incomodă.
- Şi ei să se pregătească. Vom pune în vânzare şi truse speciale pentru cei neajutoraţi şi neputincioşi. Femeile însărcinate nu vor plăti biletul de avion începând cu a opta lună de sarcină, iar bătrânilor le vom extinde permisele gratuite de călătorie la expresuri internaţionale şi croaziere intercontinentale. E o combinaţie de noroc şi prevedere, aşa că oricine poate să răzbată.
- Şi ce se întâmplă cu scenariul?
- Cum ziceam, învingătorii se vor refugia în buncăre, pe care le-am construit cu generozitate. Mobilă de lux, spaţii largi, bucătării complet utilate, sală de gimnastică cu instructor personal, biblioteci publice şi birouri administrative. Toată lumea se va simţi bine, am spus-o şi o repet. Supravieţuitorii se vor simţi în mod sigur foarte bine, asta până când se vor plictisi de emisiunile şi filmele în reluare. Probabil vor căuta alte distracţii. Preconizăm că va urma o perioadă de lâncezeală şi văitături intermitente, de încercări de evadare care, potenţial, vor expune buncărele la radiaţii şi raze, chiar energii nefaste. În acelaşi timp va exista, nu-i aşa, teama epuizării resurselor, teamă ce va fi întreţinută prin inventarul public din fiecare dimineaţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele adverse, am stabilit un scenariu. O parte din buncăre va fi sacrificată pe altarul umanităţii. În acest fel se va repune ordinea printre cei rămaşi în viaţă, aceştia vor realiza deodată cât de norocoşi sunt. Mă rog, scenariul este foarte complex, rămân totuşi unele necunoscute, cum ar fi alimentarea cu apă şi cu energie electrică, dar acestea se vor rezolva în timp util.

Cu aceste asigurări ferme a luat sfârşit scurta mea întrevedere cu Anghel. Auzisem destul, aşa încât m-am ridicat în picioare şi am ţinut să-l felicit. Execut asemenea gesturi doar când doresc să exprim gratitudinea mea profundă.

Am părăsit Centrul de Prevenire a Apocalipsei în pas vioi. Mă simţeam plin de viaţă la gândul că, aşa cum spune Anghel, în curând lucrurile se vor schimba într-un sens sau altul. Hotărârea şi optimismul omului de la cârma C.P.P.A. mi-au rămas în inimă. Din nou în mijlocul străzii, i-am privit pe semenii mei grăbiţi de trecerea timpului. Am regăsit în ochii lor umbra inefabilă şi totuşi distinctă a sfârşitului lumii. Speranţa aceea dureroasă ce ne apasă pe pleoapă şi ne gâdilă în cerul gurii. În faţa pierzaniei neclintite avem nevoie de un arhanghel cu scut de cristal. Această făptură poate fi Anghel.

NOTA REDACŢIEI:
Imediat după marea dezamăgire de pe 21 decembrie am încercat să-l contactăm pe autor. Doream câteva lămuriri ex-post-apocaliptice. Am aflat cu stupoare mâhnită că bunul nostru prieten, Raul Lunateo, cel care a oferit în paginile jurnalului nostru eseuri profunde, interviuri inedite şi anchete subversive, Raul Lunateo şi-a găsit tristul sfârşit în seara zilei de 8 decembrie, îmbrăcat într-un costum popular de provenienţă neidentificată. Martorii oculari susţin că Lunateo era fericit în momentul accidentului.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer