Cu ocazia premierei filmului Visul lui Adalbert, primul său rol principal într-un lungmetraj, actorul Gabriel Spahiu, în vârstă de 44 de ani, a acordat un interviu pentru Adevărul. În interviu, actorul se lansează într-o introspecţie a propriei cariere şi a rădăcinilor sale de actor. Totodată, profund dezamăgit, Gabriel Spahiu spune că nu mai crede că un rol bine jucat îţi poate aduce ceva şi consideră chiar că noţiunea de "carieră" în România este una falsă. O adevărată probă de luciditate, dar şi de modestie şi bun-simţ.
Doinel Tronaru: Cum ai fost ales să joci rolul principal în filmul Visul lui Adalbert? Ai fost prima opţiune a regizorului Gabriel Achim?
Gabriel Spahiu: Nu ştiu dacă am fost prima opţiune a lui Gabi Achim pentru acest rol, dar ce e sigur e că mi-a vorbit despre acest film şi despre această opţiune cu mulţi ani înainte de a face filmul, reamintindu-mi din an în an de dorinţa şi de speranţa lui de a face filmul.
"Ploscaru se afla în mine"
D.T.: Te-ai pregătit într-un mod special pentru intrarea în personaj sau, pur şi simplu, el se afla în tine şi doar a trebuit să laşi lucrurile să meargă de la sine?
G.S.: Personajul se afla în mine, aşa susţinea Achim. Cu toate acestea, am avut probleme şi discuţii relativ lungi cu regizorul despre modul de a aborda rolul. Cert este că am intrat în filmări punându-mi în continuare întrebări apropo de personaj şi rol. Şi în continuare îmi pun problema dacă am făcut tot ce trebuia şi dacă felul în care am abordat rolul a funcţionat bine în film.
D.T.: Cum au decurs filmările? Îţi aminteşti ceva mai ieşit din comun de pe platoul de filmare? Cum ai lucrat cu Gabriel Achim, un regizor aflat la primul său lungmetraj?
G.S.: Filmările au decurs cu multe dificultăţi şi parcă în fiecare zi apărea câte o nouă dificultate în facerea filmului. În ultima zi de filmare, dimineaţa, în drum spre locul de filmare, Achim se întreba şi mă întreba ce s-ar mai putea întâmpla... Când am ajuns la filmare am făcut o criză de rinichi. Aşa că dacă cineva se va întreba de ce sunt mai palid în secvenţa reconstituirii de la strung, asta este din cauză că eram burduşit de antispastice şi nu pentru că aşa am conceput personajul.
D.T.: Ce crezi că va reprezenta filmul Visul lui Adalbert, primul tău rol principal, pentru cariera ta? Te aştepţi la un succes în egală măsură de public şi de critică?
G.S.: Sunt ani de când nu mai cred că un rol bine jucat poate aduce ceva în "cariera" unui actor. Însăşi noţiunea de "carieră", după părerea mea, ar trebui regândită în România zilelor noastre.
D.T.: Îndrăznesc să te completez şi să spun că în orice domeniu un lucru bine făcut nu înseamnă nimic în România. În altă ordine de idei, dacă nu ar fi căzut comunismul, cum crezi că ar fi decurs viaţa ta?
G.S.: Probabil, dacă nu ar fi avut loc schimbările din '89, acum aş fi fost un profesor de matematică îndrăgostit pătimaş de teatru şi de film, trăind dureros cu frustrarea de a nu fi făcut teatru sau film. Dar oare cum ar fi arătat teatrul şi filmul dacă nu ar fi fost '89? Matematica nu ar fi fost schimbată dramatic, în orice caz.
"Cătălin Naum mi-a schimbat viaţa"
D.T.: Cum ai ajuns la actorie? Înţeleg, dintr-un "eseu" al tău, că ai studiat mai întâi matematica. Poţi detalia această perioadă? Crezi că exactitatea, rigoarea şi puritatea gândirii necesitate de înţelegerea matematicii ţi-au ajutat în cariera ulterioară de actor?
G.S.: Am ajuns să-mi dau seama că vreau să fiu actor după experienţa mea de la Teatrul Studenţesc Podul şi întâlnirea cu Cătălin Naum, întâlnire care m-a marcat atât de profund încât mi-a schimbat viaţa şi felul de a vedea lumea şi arta. Pe atunci eram student la Matematică. Probabil că gândirea matematică mi-a dat ceva, dar nu cred că pot formula ce anume. În orice caz, colegii mei de la Matematică m-au făcut să-mi dau seama că nu sunt un matematician, iar Cătălin Naum şi teatrul Podul m-au făcut să cred că nu pot fi altceva decât actor... şi ca să-i urmez până la capăt ar fi trebuit să fiu un Actor cu A mare.
D.T.: Ai apărut în Trilogia antică, legendarul spectacol al lui Andrei Şerban. Care a fost contribuţia ta la acea montare şi cum a decurs colaborarea cu marele regizor?
G.S.: În 1990, membrii teatrului Podul am primit oferta de a juca în corul Trilogiei Antice. Ne-am aruncat şi am trăit această experienţă cu toată energia, patima şi cu tot entuziasmul nostru de tineri revoluţionari. Aşa încât mă întreb nu în ce măsură am contribuit eu la acest spectacol, ci cred că încă nu-mi dau seama cât de mult au contribuit acest spectacol, întâlnirea cu Andrei Şerban şi devotamentul nostru în formarea mea ca actor.
D.T.: Eşti "branduit" ca un excelent actor de roluri secundare, în acelaşi timp esenţial pentru noul cinema românesc al anilor 2000. Te-a deranjat vreodată această sintagmă? Ţi-ai dorit acest rol de-acum, principal, în Visul lui Adalbert?
G.S.: Am auzit de această "branduire" a mea şi nu-mi spune mai nimic... poate altora, da. Personal nu cred în clasificări de niciun fel. Paradoxal, matematica m-a învăţat că viaţa este mult mai bogată decât orice hartă a ei. Eu cred doar că sunt un actor foarte bun şi atât. Pe de altă parte, am jucat cam 80 de roluri episodice sau secundare în ultimii 20 de ani. Le-am jucat mai bine sau mai rău, n-am stat să le categorisesc în principale sau episodice.
D.T.: Din multitudinea de roluri pe care le-ai interpretat, ai putea alege unul, preferat ca să zic aşa?
G.S.: Întâlnirea cu Cristi Puiu, la Moartea domnului Lăzărescu, mi-a schimbat felul de a mă raporta la film, de-a mă gândi la film în general, şi, fără îndoială, a însemnat o cotitură în "cariera" (ţin la ghilimele) mea de actor de film. Filmul Lampa cu căciulă mi-a adus o notorietate extraordinară şi o mare satisfacere a orgoliului profesional. Dar toate astea nu le-am constatat decât mult timp după filmări.
D.T.: Regizorul Radu Jude ţi-a oferit unele dintre cele mai importante momente ale carierei: rolul principal din scurtmetrajul Lampa cu căciulă (o mică bijuterie a noului val românesc), rolul - iarăşi principal - din mediumetrajul Film pentru prieteni, fără să mai vorbim de partiturile din Alexandra şi Toată lumea din familia noastră. Ce au însemnat rolul din excelentul Lampa cu căciulă şi turul de forţă din Film pentru prieteni pentru tine? Eşti mândru, ca să zic aşa, de ce-a ieşit?
G.S.: Cu Radu Jude sunt prieten după filmul Lampa cu căciulă. Cred că este un regizor şi un artist autentic care-şi pune probleme şi întrebări cu fiecare film pe care îl face. De aceea ţin la toate filmele pe care le-a făcut şi mă bucur de fiecare dată când aceste filme sunt recunoscute pe măsură. Şi m-aş bucura să mă includă în proiectele lui şi-n viitor.
"Nemescu era un om firav şi timid"
D.T.: Ne poţi spune ceva despre regretatul Cristian Nemescu, cu care ai lucrat la Marilena de la P7 şi California Dreamin' (nesfârşit)?
G.S.: Cristi Nemescu era un regizor foarte personal şi foarte curajos. În viaţă era mai degrabă un om firav şi timid. Pentru mine a fost o revelaţie Marilena de la P7, pentru că am realizat că forţa şi vigoarea lui Cristi se găsesc în filmele lui, şi nu în felul lui de-a fi ca om. De curând, un student la Regie de film mi-a mărturisit că s-a apucat de film pentru că a văzut California Dreamin': un frumos omagiu adus lui Cristi.
Una din două
Fellini sau Antonioni? Şi-şi.
Pintilie sau Ciulei? Şi-şi.
Tarkovski sau Paradjanov? Şi-şi.
Nouvelle vague-ul francez sau "tinerii furioşi" englezi? Şi-şi.
Teatrul sau filmul? Şi-şi.
Bergman sau von Trier? Nici-nici.
Pink Floyd sau Yes? Şi-şi.
Bob Dylan sau Leonard Cohen? Nici-nici.
Beatles sau Rolling Stones? Beatles.
Maria Tănase sau Edith Piaf? Şi-şi.
Gică Petrescu sau Frank Sinatra? Nici-nici.
Coca-Cola sau Pepsi-Cola? Nici-nici.
CV
Numele: Gabriel Spahiu
Data şi locul naşterii: 21 martie 1968, Bucureşti
Starea civilă: căsătorit, are un băiat de patru luni.
Studiile şi cariera:
- Absolvent Colegiul Sf. Sava, 1986. Absolvent Matematică, Universitatea Bucureşti, 1992. Absolvent Arta Actorului, Facultatea de Teatru, UNATC, 1996, clasa profesor Olga Tudorache şi conferenţiar Adrian Pintea.
- Actor independent, colaborează cu diferite teatre independente sau de stat.
- Roluri: În film, în ultimii 20 de ani, a jucat peste optzeci de roluri. Spicuim: Terminus Paradis (1998), regia Lucian Pintilie, Occident (2002), regia Cristian Mungiu, Callas Forever (2002), regia Franco Zeffirelli, Amen (2002), regia Costa-Gavras, Moartea domnului Lăzărescu (2005), regia Cristi Puiu, Marilena de la P7 (2006), regia Cristian Nemescu, Hârtia va fi albastră (2006), regia Radu Muntean, California Dreamin' (nesfârşit) (2007), regia Cristian Nemescu, Restul e tăcere (2008), regia Nae Caranfil, Nunta mută (2008), regia Horaţiu Mălăele, Francesca (2009), regia Bobby Păunescu.
Locuieşte în: Bucureşti