America e visul săracului, ţara în care dacă nu ajungi milionar, măcar ai o viaţă mai bună. Adică o casă, o maşină şi un loc de muncă.
America - una din dorinţele noastre.
Să mergi "în America" e ca şi cum l-ai lua pe Dumnezeu de un picior. Traversezi oceanul, vezi altă lume, altă cultură... Aşa crezi pînă cînd ajungi acolo şi aştepţi cu sufletul la gură excursia sau anunţarea loteriei vizelor. După vizită se poate întîmpla – cum mi s-a întîmplat mie – să-ţi schimbi părerea.
Pentru ţări sărace ca a noastră, destinaţia "America" (cea aducătoare de bani, casa, maşină şi loc de muncă) a fost înlocuită de ţări europene care angajează zilieri. Aşa că pentru românii săraci "în America" = "în Spania".
(Şi astăzi facem o excepţie de la regulă, dar vă asigur că voi continua curînd episoadele autohtone despre Sex in the city.)
***
Filmul In America e o poveste despre viaţă şi moarte, despre adaptare şi despre înfruntarea greutăţilor, spusă de o fetiţă de 11 ani care ajunge în ţara tuturor posibilităţilor.
O fetiţă care crede că are dreptul la trei dorinţe pe care Frankie, frăţiorul din ceruri, i le poate îndeplini. E superstiţia ei şi se foloseşte cu mare grijă de cele trei dorinţe.
Prima dorinţă o rosteşte cînd se află la graniţa cu America. "Să ne lase să intrăm", spune în gînd micuţa şi vameşul îi lasă să treacă.
A două dorinţă o rosteşte într-un parc de distracţii cînd tatăl ei mizează toţi banii de chirie ca să cîştige o jucărie pentru sora mai mică. "Să reuşească tati", îl roagă ea pe Frankie, nu pentru că se teme că n-ar mai avea bani, ci pentru că vrea ca tatăl lor să aibă din nou încredere în propriile-i forţe.
A treia dorinţă e cea mai emoţionantă. Îl roagă pe Frankie să-l convingă pe tatăl lor să-şi ia la revedere de la fiul lui din ceruri, ca să poată trăi fără umbrele trecutului.
***
Plîng rar la filme; chiar şi atunci cînd povestea e emoţionantă, găsesc alte detalii de care să mă "agăţ" (cum e filmat un cadru, cum e aşezată lumina etc) şi gîndindu-mă la altceva, trec peste emoţie.
La filmul In America mi-au curs lacrimile singure, aproape tot timpul.
N-am să scriu mult astăzi, pentru că ceea ce vreau să spun se exprima în puţine cuvinte şi se trăieşte greu.
Înainte de a face o paralelă ecran - realitatea apropiată, vreau să vă invit să mergeţi să vedeţi filmul In America. E unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme, e ca o bijuterie delicată, are suişuri şi coborîşuri ale vieţii, are lacrimi şi zîmbete, are două copile care joacă cu o naturaleţe impecabilă şi doi actori în rolurile principale care ar fi meritat un Oscar.
După ce veţi vedea In America, gîndiţi-vă la filmul care a luat anul acesta multele Oscaruri. Nici măcar nu merită să-I menţionez în contextul de faţă. (Nu vă supăraţi fanilor de inele fermecate... Mergeţi să vedeţi In America. Ce vă faceţi dacă trebuie să-mi daţi dreptate?!)
Sunt lucruri grave pe care nu dorim să le ştim ca să nu ne facem griji în plus. Nu ne gîndim în fiecare zi la moarte, nu ne gîndim în fiecare zi la războaie, nu ne gîndim în fiecare zi la boli incurabile. Se întîmplă ca grijile (boală, moarte sau război) să vină peste noi şi să nu putem să le ocolim.
Marţi noaptea uitîndu-mă la televizor, pe oricare canal românesc aş fi dat, întîlneam durerea şi suferinţa. Se întorceau acasă trupurile unor oameni care au murit fără vină. Iar suferinţa rudelor lor era atît de mare încît, ca să nu mai conştientizez ce li se întîmplă unor semeni ai mei, am căutat telecomanda să schimb postul.
Din păcate, pentru întîmplările din viaţa noastră nu s-a inventat o telecomandă şi nu putem schimba canalul cînd nu ne mai place sau cînd ne doare.
Fetiţa din filmul In America e irlandeză şi împreună cu familia ei a încercat să "schimbe canalul", să fugă de ceea ce i s-a întîmplat (cel mai mic copil al familiei, Frankie, a murit), aşa că s-a mutat la New York. La moartea lui Frankie şi-a format superstiţia cu cele trei dorinţe şi crede că frăţiorul ei din ceruri poate să le îndeplinească.
Eroul meu de astăzi are ceva din personalitatea micuţei din film. Asemenea membrilor familiei din In America a plecat către o altă ţară ca să uite de griji, de boli şi de sărăcie, s-a dus să muncească folosindu-se de forţa corpului sau a minţii, s-a dus să cîştige bani.
Nu-l cunosc, dar ŞTIU că are şi el o superstiţie legată de trei dorinţe şi că le-a rostit în gînd, fără să-l audă prietenii sau vecinii.
Prima dorinţă a fost să-i găsească sănătoşi pe ai lui la întoarcere, să le fie bine şi să facă faţă dorului de el. Cea de-a două dorinţă a fost să se adapteze uşor pe alte meleaguri şi să facă bani ca să-i trimită acasă la ai lui.
A treia dorinţă şi-a pus-o într-o fracţiune de secundă cînd, într-o dimineaţă, s-a aflat într-un tren al morţii. Şi-a dat seama că omul e un animal ciudat, n-are nevoie decît de vorbe bune şi dovezi că există şi alţii pe aceeaşi lungime de undă cu el, ca să poată merge mai departe. În secunda aceea fatidică, a realizat ca animalul acesta ciudat care face parte din aceeaşi specie cu el, n-are nevoie de bani, de casă sau maşină, n-are nevoie decît de gindurile bune ale celor care-i sunt dragi şi de suportul lor moral.
Şi în secunda aceea s-a folosit de ultima dorinţă la care mai avea dreptul şi s-a rugat ca ai lui, cei care-l iubesc şi nu îl vor mai vedea, să găsească sprijin unii în alţii ca să meargă mai departe. Şi ştie că dorinţa i se va îndeplini.
E o secvenţă superbă în filmul In America în care tatăl o roagă pe fetiţa cu cele trei dorinţe să se uite la luna plină:
- Ce vezi?, o întreabă tatăl pe fată.
- E lună plină.
- Nu-l vezi pe Mateo trecînd prin dreptul lunii care vrea să-şi ia "la revedere"? continuă tatăl, referindu-se la prietenul care a stat în acelaşi bloc cu ei, dar a murit, făcînd în acelaşi timp o trimitere la filmul preferat al surioarei fetiţei cu cele trei dorinţe, ET.
Iar fetiţa pentru că ştie că sora ei suferă pentru că Mateo nu şi-a luat rămas bun înainte de a pleca în ceruri, spune: "Da, e Mateo, vrea să-şi ia la revedere". Şi-şi cheamă sora să-şi ia rămas bun.
Eroul meu de astăzi a plecat în ceruri şi n-a avut timp să-şi ia "la revedere". În secunda aceea fatidică, n-a avut timp decît să se gîndească la ai lui şi să se roage ca ei să aibă curajul şi forţa de a merge mai departe. Iar rudele lui sunt ca tatăl lui Frankie şi al feţitei din film, le e greu sa meargă mai departe, au nevoie de mult timp şi de multă înţelegere ca să-şi ia rămas bun şi să priceapă ce li se întîmplă.
E pe genericul de final al filmului In America un amănunt care vă va face să vedeţi altfel toată povestea. Şi dacă vi se va întîmpla să plîngeţi (pelicula e cu adevărat emoţionantă), după ce veţi citi cele două cuvinte scrise imediat după generic, un zîmbet larg şi liniştitor se va aşeza pe chipul vostru.
E o dedicaţie specială acolo, tot aşa cum rîndurile de faţă sunt o dedicaţie pentru Tibor, Alois, Nicoleta, Ştefan, Alexandru, Livia, Ionuţ, Paula, Petrică, Gabriela, Czabo, Mariana şi pentru cei ale căror nume nu sunt încă publice. Şi pentru cei aproape 200 de spanioli. Şi pentru familiile lor. La fel ca pe genericul de final al filmului In America - o peliculă scrisă şi regizata de Jim Sheridan, cu participarea celor două fiice ale sale, Naomi şi Kristen.
P.S. Printre cei care au aşteptat la Aeroportul Otopeni sosirea aeronavelor militare s-a aflat o femeie care n-a părăsit niciodată satul în care locuieşte. N-a avut niciodată suficienţi bani să vină la Bucureşti, să vadă "capitala". A venit marţi seara şi a plecat cu sicriul copilului ei. E cinică soarta şi n-am să mă mai întreb de ce buletinele de ştiri au preferat să arate sicrie în locul altor unghiuri emoţionale care, chiar daca vorbeau despre multă suferinţă, povesteau despre VIAŢĂ.