Mă oprisem în hol, acolo, în înghesuială, şi la un moment dat a apărut un tânăr care s-a aşezat pe scaunul pe care-şi lăsase haina ca să nu fie ocupat de altcineva. M-a văzut în picioare şi mi-a oferit locul, iar când l-am refuzat, s-a dus şi mi-a făcut rost de un alt scaun. L-a aşezat lângă al lui, făcându-i pe ceilalţi să se mişte un pic să facă loc. Nu vedeam nimic, sala era plină ochi. Mulţi stăteau în uşă, în faţa mea, în picioare. Nu mai prinseseră loc în sală şi nici pe scaunele din hol. Deci vedeam doar spinări. Nu mă aşteptasem la atâta audienţă. Auzeam foarte bine ce se spunea înăuntru, aşa că nu mi s-a părut că ar fi cazul să plec. De abia începuse.
Bărbatul ăsta, care părea mult mai mic decât mine, a început să mă întrebe în şoaptă una-alta. Cum mă numesc, unde locuiesc, dacă vin pentru prima oară acolo. Curând ne-am trezit că schimbăm rânjete. Apoi că ne uităm unul la celălalt şi ne dăm ochii peste cap la anumite afirmaţii bombastice ale vorbitorilor sau că ne prefacem că ne zgâriem pe faţă de atâta dulcegărie. Încetul cu încetul, în timpul acestor două ore de ascultat, s-a dezvoltat un adevărat limbaj al semnelor între noi, prin care am comentat pe muteşte ce se auzea. De multe ori am pufnit în râs amândoi. Nici n-am mai fost în stare să mai facem vreun alt gest. Doar am încercat să ne înăbuşim hohotele de râs. Când au cuvântul, oamenii pot exagera în moduri nebănuite, nu mai există nicio limită. Autorul discursului vrea doar să strălucească şi atât. Uneori nici nu mai avea legătură cu subiectul pentru care ne aflam acolo. Vorbitorii erau hotărâţi să iasă în evidenţă prin paralele cât mai inventive, prin limbaj cât mai pretenţios, nu făceau economie la nimic. Isteria era în creştere. Tonul vorbitorilor câştiga în stridenţă, iar eu şi noul meu tovarăş ne distram de minune, ca la un spectacol de comedie. O doamnă s-a mutat de lângă noi cu un aer dezaprobator şi am rămas înconjuraţi doar cei care nu erau conştienţi de ceea ce se întâmplă lângă ei. Care nu înţelegeau necuviinţa a doi oameni dintr-o întreagă mulţime.
Dacă nu ar fi fost acel tânăr, aş fi plecat după primele cinci minute. Probabil că şi el ar fi plecat. Primisem o invitaţie prin e-mail şi mă hotărâsem să merg la această întâlnire culturală, era vorba de un scriitor pe care-l apreciam pe vremea aceea. Scriitorul nu era de faţă, aşa că vorbitorii încercau să atragă atenţia asupra lor prin exces. La urma urmei era o ocazie foarte bună să îşi facă lor înşişi reclamă.
Nu-mi trecuse prin cap că o să fie un prilej de legat prietenii. De aceea entuziasmul meu nu era minor. Întâlniri din acestea, neprevăzute, dar care fac toţii banii, nu sînt de ignorat. M-am bucurat dintotdeauna de cel mai mic semn de prietenie. Mai ales când era vorba despre cineva care recunoştea snobismul şi falsitatea la care asistam, chiar şi aşa, fiind lăsaţi pe afară de hoarda furioasă gata să aplaude şi să ovaţioneze. Chiar dacă nu ne aflam în sală, în sala de unde nu aparţineam, chiar dacă singurul motiv pentru care ne mai aflam acolo era compania celuilalt, era o seară reuşită. Şi cum ne simţeam noi bine aşa împreună, fericiţi că ne găsisem să facem front comun şi să nu ne simţim singuri, a venit spre noi o doamnă şi i s-a adresat: "Părinte..."
7 comentarii
- haine vechimariar, 12.01.2013, 11:51
Pe vremea mea ... să fii liber însemna să nu ai prejudecăţi , să nu emiţi sentinţe , ba mai mult , atunci şi acum , " iubeşte şi fă ce vrei " rămâne vorba unui personaj cu ...sutană .
-
- RE: haine vechiSimona Cratel, 14.01.2013, 10:19
Nu am stiut daca sa mai raspund la acest comentariu avind in vedere ca am discutat cu dumneavoastra in particular despre asta. Pentru mine personal a fii liber inseamna exact opusul la "iubeste si fa ce vrei", dar nu in sensul "uraste si fa tot ce nu vrei", ci in sensul de a nu te lasa influentat de sentimente de orice fel ar fi ele, pozitive sau negative, adica a ramine obiectiv in toate privintele pe cit e uman posibil, iar in privinta lui "fa ce vrei", pentru mine trebuie inlocuit cu "fa ce trebuie, adica ceea ce este moral si etic".
- excdptionalTriculici, 12.01.2013, 22:16
Exceptional!
Aici s-a terminat totul? Ar fi meritat o continuare....
-
- RE: excdptionalSimona Cratel, 13.01.2013, 15:16
Nu m-am gindit la o continuare. M-am gindit doar la un text foarte scurt care sa surprinda. Multumesc pentru cuvinte.
- mă tem...barbu brăiloiu, 14.01.2013, 10:32
... că, dacă scriitorul respectiv (mare, mic sau mijlociu) ar fi fost de faţă, vorbitorii ar fi demonstrat şi mai mult aplomb criticologic.
aici şi aiurea, snobismul intelectual se manifestă tot mai cu tupeu - trăim vremea bătutului cu cărămida în piept, al acelui "publicity" multilateral dezvoltat.
referitor la întâmplarea trăită (sau numai imaginată?) răsturnarea din final este de mare efect, potenţând admirabil cele petrecute până atunci, în comunicarea de abia înfiripată.
-
- RE: mă tem...Simona Cratel, 14.01.2013, 12:59
In timp ce ramin obiectiva si stiu ca nu sint nici extraordinara si nici geniala, ma bucur de fiecare data cind un text de-al meu stirneste o reactie. Multumesc pentru cuvinte si sper sa-mi reuseasca si altadata o povestire. In rest, nu pot spune despre ce scriitor sau scriitoare era vorba, si nici daca e reala povestea. Sint o adepta a misterului.
Arhiva rubricii
Noi suntem oameni puternici, Simona CratelTu și cu mine în soare, Simona CratelDu und ich in der Sonne, Simona CratelArc de triumf, Simona CratelArc de Triomphe, Simona CratelToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Jurnalul AlbastruPovestea MarathonPoveştile PetrícicăiRăzboiul de ţesut poveştiDe la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. SîrbuDe-a baba-oarbaRespiraţie sub apăPacolandCartea viselorForme şi culori din comunismRugine, samovare, liturghiiRugul miresmelorAnesthesiaPovestea saşilor din TransilvaniaOameni de pîslăSpiridonTrecător prin timpuri bezmeticePisicul Jill și Prințesa de PorțelanCartea neiertăciunilorPublicitate