36. Eu şi dentistul meu

7 ianuarie 2001
"Singurătatea celor părăsiţi nu e chinuitoare din iubire, ci din pricina chiar a acelei singurătăţi. Şi că e bun în acele ore grele oricine e alături de noi şi că atunci se fac cele mai mari greşeli: nu suporţi acest gol care se face în suflet şi nu alegi pe cel care vine să-l umple". Gîndul lui Marin Preda porneşte, probabil, din experienţă.

Nadia tocmai a plecat de la noi. Cred că e pentru prima dată cînd pleacă de la noi fără mine. Nu-mi dau seama ce-i în sufletul ei. Nu comunicăm. Poate e liniştită. Uneori nu-mi pare hotărîtă, dar cred că e o iluzie. Nadia e amabilă cu toată lumea, de ce n-ar fi şi cu mine? Nu aş fi primul care ar vede în amabilitatea ei mai mult decît e cazul. Deşi am fost tot liniştit în acest an – şi astăzi – şi cît timp Nadia a fost aici, după ce-a plecat m-a pocnit tristeţea aia "imensă şi cît un ocean" ca să-l citez şi pe Andrieş, punîndu-i cuvintele într-un alt context.

9 ianuarie 2001
"Vrei să mă arestezi că nu mi-am dovedit întregul potenţial?" – replică din Playing God pe care aş putea să o spun şi eu. Încerc să scriu. Îţi trebuie mult curaj să treci peste autopersiflare.

10 ianuarie
Astăzi, trecînd pe lîngă facultatea de mecanică, mi-am amintit cum mă tîram spre casă după o zi plină de cursuri, seminare şi un laborator de "bazele tehnologiei". Am stat atîţia ani în facultate, cuminte, în turmă – şi nici măcar cu o diplomă nu m-am ales. Abia astfel am ieşit din rînd. N-am să mă gîndesc cît aş fi putut scrie în toţi aceşti ani; "fiecare om are exact atîta timp cît să poată face ceea ce este chemat să facă, dacă se străduieşte tot timpul", ne spune Patapievici. Eu îl cred.

De cînd m-am vindecat de dragoste, am început să-ţi scriu într-un ritm rezonabil. Am început anul cu o durere dentară şi nu mi-a trecut şi a împlinit deja zece zile. Nici eu, nici dentistul meu nu ne explicăm fenomenul, aşa că vorbim despre surprizele pe care le va aduce ştiinţa omenirii şi despre povestirile mele.