36. (continuare) Despre aproximări şi Iliescu cu pene în cap

11 ianuarie 2001
E seară. Am fost la o întîlnire cu mozaicarii. A fost mai întîi o emisiune la radio, apoi micile gustări şi discuţii – la sediul revistei. De acolo am mers la o bere (ei) şi o cafea (eu) cu doi critici, doi poeţi şi un domn necunoscut mie...Ca de obicei, întîlnirea mea cu ceilalţi mozaicari a stat sub semnul unei puternice migrene.

Mi-e frică să nu descopăr într-o zi că gîndurile pe care le scriu au fost deja scrise.

Ai putea să povesteşti cuiva, într-o scrisoare, un meci de tenis privit la televizor?

Un prieten care a avut o bursă în Franţa îi zicea unui prieten de-al meu şi de-al lui cum se mirau africanii privind în "Academia Caţavencu" o fotografie cu Iliescu cu pene în cap, ca indienii. Dar ei nu ştiau că fotografia e trucată. Ce imagine or avea despre România!

În gară, în Paris, o ţigancă vorbea la un telefon public şi probabil era întrebată unde se află. A oprit un trecător şi a întrebat, mai mult prin semne. "A Paris" i s-a răspuns. "Auzi că la Akari", a zis ea în telefon.

O zi ciudată, ca atunci cînd o fată, după ce îţi spune o poveste tristă, izbucneşte deodată în rîs, zice "Te-am păcălit!" şi fuge, înainte ca tu să-i poţi vedea ochii.

În miez de noapte, te iau părtaşă la insomnia pe care mi-o provoacă o viguroasă durere dentară. La naiba cu Dostoievski ("Şi în durerea de dinţi există desfătare"). Vorbe!

15 ianuarie 2001
Apartamentul lui Dan e la etajul 7 al unui bloc cu 23 de etaje din Montreal. Nu-i al lui, el doar îl va locui, cu chirie. Dar are şi maşină de spălat vase.

Dan era împotriva personajului Picasso, din filmul de aseară. Zicea că nu e de mers cu ideea: a, tu eşti geniu, poţi să te porţi mizerabil. Eu nu ştiam despre Picasso. Că ura dansul, de exemplu. Sau că putea spune: "Îmi plac femeile inteligente. Uneori. Dar îmi plac şi cele proaste". Ştiam că a intrat în Partidul Comunist – dar văzîndu-l participînd la un congres de partid, în Polonia, am mai trăit o dată tristeţea de a vedea intelectualii punîndu-se în slujba unei idei în esenţa ei monstruoasă (pentru că era o minciună). Nu-l condamn neapărat. Zicea parcă Todorov că a condamna sclavia nu este un act moral decît într-o epocă în care această condamnare nu vine de la sine şi implică un risc personal. Dar nici nu-l apreciez, cum nici pe Sartre. Nu pot să nu ţin cont.

Tu cred însă că eşti mai aproape cu gîndul de examenele tale. Ce sens are să-ţi spun că îmi păreau penibile mulţumirile lui Picasso adresate proletariatului internaţional sau că era urîtă zgîrcenia lui. Sau că m-am gîndit la Hemingway în timp ce priveam corrida. Sau că ascultînd - şi citind – propoziţia "Psihologic, era prizoniera lui", m-am gîndit şi la Baudrillard: "pentru a nu fi prins, luaţi-i pe ceilalţi ostatici". Dar despre asta e vorba?

17 ianuarie 2001
Corina, cu intenţie sau fără, experimentează pe mine un optim comportamental numit detaşare binevoitoare.

Am mers pe jos un kilometru, pentru a cumpăra "Observatorul cultural". Credeam că au revenit şi ei la preţul dinainte de sărbători. Nu mi-au ajuns banii, aşa că am mers încă un kilometru pînă acasă cu buzunarele goale şi inima gri. Le-am zis, în gînd, cîteva optzeciştilor.

Pentru prima dată în acest an, aseară mi-am pierdut buna-dispoziţie. Detaşare, detaşare, dar cînd în jurul tău nimeni nu e atent, nu te observă sau îţi aplică tot felul de clişee pe care şi le-au format despre tine, îţi dai seama că tot singurătatea este aerul ce te-nconjoară. Aşa că am privit încă o dată "Zorba" şi încă o dată mi-a plăcut.

19 ianuarie
Am dormit doar trei-patru ore, după ce privisem o mulţime (finită) de filme. M-am trezit devreme, trebuia să merg la Dan. Nu mai am deloc bani. Poate Corina mă va ajuta.

Ce faci, Cristina? Nu mai încerc să aproximez imagini despre viaţa ta. Eu am fost, singur, zilele astea. Acum mi-am revenit. Tot de-acolo vine, cred, din copilărie. Cer atenţie. Reacţionez cînd mi se pare că nu o primesc.

20 ianuarie
Atît de mult îmi plac dimineţile! În zori studenţii se grăbeau spre Universitate. Au început examenele. Eu veneam dintr-un club unde calculatoarele nu m-au lăsat să îţi trimit salutul meu.

Un băiat în şort şi tricou făcea jogging pe Calea Bucureşti. Afară era încă întuneric şi era ger. M-am gîndit la Woody Allen cum alerga, într-un echipament asemănător, pe străzile Veneţiei, în căutarea unei întîlniri cu Julia Roberts. În "Toată lumea spune: "Te iubesc" "

Baftă la examene!