Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Exotic club

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Horoscop (Berbec)


Radu Sergiu Ruba

22.03.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Lumina care se umflă

Sferă de foc, lână de aur, Berbecul ia cu asalt cerurile, câte o rază îi cade, în cădere se preschimbă în femeie, loveşte pământul sub forma unei Linii Helespontice, o depanare prelungă printre stânci, între două lumini mai mari.
Şi cu cine să lăţească el ziua asupra nopţii? Cu cine? Cu toţi nebunii zodiacului convocaţi într-o iluminare şi trimişi în jurul Soarelui, mai cu seamă dintre cei cu rachetele şi cu poeziile, dar şi cu pianele: Werner von Braun, Căţeaua Laika, Apollo 13, Vostok în burtă cu Gagarin, Cosmosul în limba rusă, Naveta Spaţială de Florida... Apoi, Villon şi Baudelaire, Nichita şi Andersen, Barbu şi Barbilian, Samuel Becket, Goethe şi Moartea la Weimar, Johann Sebastian Bach, Rahmaninov, plus câţiva sibieni: Topârceanu, Goga, Cioran.

Cât despre muzică, trecuse atât de multă peste Johann Sebastian Bach, încât, înainte de a muri, el a găsit cu cale să orbească. I s-a întors lumina pentru câteva minute dând să se umfle la loc, să cuprindă toată zona inundabilă a privirii, în mijloc cu o floare nespus de intensă, roşie, aprinzându-se întruna şi stingându-se. A lunecat Bach înapoi în orbirea lui şi a murit. Se născuse la 21 martie. Iar într-un 22 de martie, şi tot murind, Goethe cerea: Lumină! Mai multă lumină!
Asta este, Europa rămâne tot un continent mărunt cu accese la cer limitate. Câteva culori, şi alea risipite aiurea pe hartă, la Penemünde bunăoară, pe Baltica, unde Werner von Braun, cu rachetele sale, sparge tihna păsărilor mării. Dar nu reuşeşte să îi bage în cap lui Hitler de ce rachetele ajunse-n stratosfera, lipsite de oxigen, au nevoie de combustibili speciali. Capul nu-l luminează, însă bucuria ţopăie prin Führer: Oricât! Plătesc oricât! De un singur lucru se temea von Braun: trăia în Transilvania un alt nebun. Brevetase încă din 1942 o rachetă - UDOVIL! Nicolae Văideanu făcuse exerciţii. Maşina funcţiona.

Numai cărţile orbilor se mai rotesc. Se deapănă încet de pe un mosor pe altul. Cartea se roteşte şi vorbeşte de una singură, înşiruind urechile orbilor în ghirlandă în jurul benzii magnetice. Pe cele patru piste ale benzii, literatura se depune în straturi. De pildă, toţi născuţii lui 31 martie la un loc: la bază e Baudelaire. Vine Ion Barbu, apoi Nichita. Stratul de sus e gol. Ar putea să-l ocupe Vanga, Vanghelia, oarba din Macedonia, care trebuia să vină pe lume la 31 martie, dar nu a fost să fie. S-a născut prematur, la şapte luni. Iar treizeci de ani mai târziu, într-un sfârşit de martie 1941, în Macedonia ei iugoslavă, câteva zile înainte de pornirea războiului, fără de veste, a început să prezică. A văzut oameni ce aveau să nu se mai întoarcă, oraşe şi regi care urmau să cadă. Nu a dat greş niciodată. Vorbeşte cu nepământenii. Spune că din 1978 încoace, pe cerul nostru e o forfotă grozavă de aparate de zbor, că omenirea îşi va regăsi minţile şi armonia când nepământenii vor intra în comunicare cu noi. Ei vin din lumea numită VAMFIM.
Iar pistele cărţii, straturile literelor, ar putea să cuvânteze toate deodată:
Hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère.
Ai crezut că plouă soare!
Bolnav m-am dus la Preşedintele Baudelaire!
Planeta se numeşte Vamfim şi este a treia lume de la Pământ!
Început timid de aprilie: pui de căţea, căţeaua Laika, fătată primăvara în Rusia, suită mai târziu în cosmos şi lătrând de acolo la noi: Tot n-aţi terminat cu misticismul?! Republici întregi, de la Rostok la Vladivostok, prosternându-se cu fruntea în ţărână şi cu fundurile în văzduh: Boje moi! Boje moi! Laia! Laika! Laiuşka! Bolşoi Gheroi!

§ 2 aprilie: Hans Christian Andersen. Publică în 1855 Povestea vieţii mele. Aminteşte acolo de prezicerea că Odense, oraşul unde se născuse, se va ilumina cândva în cinstea sa. La data apariţiei cărţii încă nu o făcuse. Avea să se ilumineze în 1864. Prezicătoarea nu minţise.
Lumină de aprilie: Werner von Braun, după 1950, trecut deja la americani. Sparge liniştea din Texas cu rachetele sale, făcând-o să leşine, chiar în timpul ceremoniei, pe vaca premiată Lily Flag.
Tot lumină de aprilie: cetăţeanul Văideanu Nicolae în aceiaşi ani ’50, trecut deja la socialism şi angajat ca nu ştiu ce la Combinatul Siderurgic Hunedoara, îşi construieşte până la urmă racheta. I-o face combinatul. O lansează, iar ea cade într-o vâlcea din apropiere. Piesele comandate i le finisaseră aiurea cu bună ştiinţă... Cine-i ăsta bă, să-şi facă rachete pe munca noastră? Ia să înălţăm noi, băieţii de comitet, un turn de control până la cer! Să afle poporul suveran unde pleacă ăştia cu rachetele!

§ 7 aprilie sau ziua a 14-a a lunii evreieşti Nissan: noapte pe Marea Ioniană, sub domnia împăratului Tiberiu. O corabie de negoţ cu felinarele aţipite pe catarge lunecă încet de-a lungul coastelor insulei Paxos. Din insulă, din întuneric, se ridică un glas: Thamun! îl striga pe timonierul egiptean, om de origine umilă, răzbit acum de spaimă şi neîndrăznind să răspundă. Thamuun! se înălţă încă o dată glasul ce nu părea a ţine de neamul omenesc. Pilotul tremura. Thamuuun! vui şi a treia oară strigătul asupra mării. Ce vrei cu mine? se înfioră egipteanul. Când vei ajunge la Pelodes, vesteşte că Marele Pan a murit.
Aprilie: Asupra Angliei, ultima rachetă semnată von Braun cade la 7 aprilie 1945. Iar ultima rachetă a lui Văideanu, modelată de mâna lui, se înălţa pe un soclu sau pe o rampă, ce mai contează, în curtea casei sale din Orăştie. În oricare lumină, din oricare aprilie al aceleaşi Europe.

§ 12 aprilie 1961: Apoteoză! Primul om în cosmos! Nu atât om, cât cetăţean sovietic! Nu atât cetăţean, cât ofiţer al unei mari armate! Iar cosmosul, în infinita sa mizericordie, adresându-ni-se nouă, umanitate nevrednică, în însăşi limba Rusă: ZDRASTVUITE!
12 aprilie 1961: La stuf, pe zi luminoasă, cu cerul brăzdat de neliniştile migraţiei, cu delta scăpărând în jur din toate lagunele. Puşcăriaşii scoşi la program, încolonaţi, înţepeniţi la ordin. Tinetele înfipte în faţa lor, puţind necruţător, pline ochi, preţ de vreo cinci ore. Se adaugă la lumina lumii, luminozitatea cheliilor de puşcărie politică. Brigada 23 intelectuali, brigăzi de ţărani, brigăzi. Era aşteptat cineva măreţ care până la urmă a şi venit: un general, un universal, un cosmodrom, un homo intergalacticus, negru, lucitor, luxuriant, ţiganul absolut, uniforma totală, bestial cât paleozoicul, un ecuator ceresc, o placă tectonică, o năvălire hunică, o gaură neagră în curul lumii: Cum, sunt printre voi savanţi, profesori universitari, generali, scriitori si cântăreţi la operă şi nici unul nu are nimic de spus despre această uriaşă realizare a noastră? Aţi fost închişi şi nimiciţi ca să putem să dezvoltăm adevărata noastră ştiinţă! Iată, ne arată el cerul săgetat de zborul unor rândunele total analfabete, pe sus, acolo, undeva, un ofiţer al celei mai înaintate armate din lume zboară singur ca îngerii în jurul pământului şi voi, bandiţi si reacţionari cum sunteţi, tăceţi! Tăceau cu toţii. Se ridică până la urmă un ţăran. Urcă pe estradă, înţelege pesemne salutul din cosmos, marele ZDRASTVUITE! Răspunde şi el: Să trăiţi! Eu atât am vrut să vă întreb: Când scăpăm noi de tinetele acestea?

12 aprilie: Versetele de puşcărie de mai sus - Ion D. Sârbu, ADIO, EUROPA.
12 aprilie 1961: Adio Europa, adio America, făcea şi Werner von Braun, văzând cum i se împrăştie visul, cum se pocnesc americanii cu capetele de ziduri în plină stradă, de furie şi neputinţă, cum urlă Kennedy ca turbat că primul om pe Lună va fi un american...
12 aprilie al oricărei lumi: Secolul şi racheta, rampa şi casa lui Văideanu, după moartea omului, rase de buldozer.
§ 12 aprilie 1981: Naveta spaţială americană. Din Cosmos: Că să fim sănătoşi, să stăm liniştiţi. Cuvinte care, rostite altădată pe ruseşte, ar fi fost adevărate cuceriri spaţiale.
§ 13 aprilie - Vanga despre Gagarin: Nu a ars şi nu a murit! A fost luat, răpit!! Nu pot să spun unde.
13 aprilie: Cu Apollo 13, povestea spaţială a Berbecului se cam încheie. S-a întors din drum precum racheta lui Văideanu. Îl ajunsese pesemne pe cer mânia poporului suveran.
Ar mai fi de adăugat 19 aprilie cu Francois Villon. Nu se ştie când s-a născut, în 1431, dar ziua poate să fie întâi sau 19, pesemne tocmai intervalul de care are nevoie, de-a lungul constelaţiei, lumina ca să tot lunece între starea de corpuscul şi povestea de undă... Şi să descifreze, în rotaţia ei, literele firmamentului, rotirea literaturii oarbe a cerului: Alfa Centauri, Beta Hydri, Gama Cephei, Delta Pavonis, Epsylon Eridani, Sigma Draconis, Tau Caeti.
§ 20 aprilie: Hitler!




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer