Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Exotic club

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Horoscop (Gemeni)


Radu Sergiu Ruba

24.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
CIVITAS SOLIS

22 mai - DECLARAŢIE
Domnule anchetator, adică cetăţene, ca să fim mai egalizanţi între noi ca oameni, să ştiţi că este perfect adevărat, nu ne opunem, că noi ne-am îmbătat parţial, pentru că aşa a pus creştinismul ziua de Sfânta Elena, cu o zi înainte de când vorbim şi am rămas aşa de ieri. Noi nu avem nimic împotriva acestor zile de sărbătoare, care înainte, când făceai te pedepsea, noi suntem pentru aceste zile la rang de televizare, cu popi în ele, ca să se ştie peste tot. Aşa că noi vă spunem, prin declaraţie, ca să nu daţi la ziar că am fost beţi în anumite proporţii, de exemplu, Gheorghe mai tare. Noi suntem doi cetăţeni şi de ce ne-aţi dat aicea ca pedeapsă noi nu putem face pentru că sunt multe complexităţi şi ne încurcă. Aflaţi că noi suntem cetăţeni liberi ca tot omul, iar pedeapsa care ne-aţi dat-o, noi nu o recunoaştem ci foame ni se face când vrem noi. Nu acceptăm să stăm închişi la cultură şi o literă nu desenăm din tot ce ne-aţi impus cu forţa. Drept care aflaţi de la noi ca oameni simpli, dar plini de calificare manuală şi pe utilaj, Gheorghe cunoaşte calificare mai tehnică: noi de dumneavoastră nu ne temem, să ştiţi! Daţi-ne drumul! A trecut de atunci o zi întreagă ! Puneţi-i pe alţii să scrie declaraţii!

24 mai , Iosip Brodski, Stockholm, ceremonia Nobel, declaraţie: M-am născut de cealaltă parte a Balticii, dincolo de foşnetul ei cenuşiu. Urmăream aceiaşi nori ca şi dumneavoastră, ne uda aceeaşi ploaie, uneori radioactivă, scrutam aceleaşi întinderi de apă, ne plictiseam contemplând aceleaşi specii de conifere.

Declaraţie
Ne-au împins aici între baionete şi trompete în timp ce avioanele zburau pe deasupra, poate să vă spună şi Gheorghe şi acum ne-am trezit în mijlocul bibliotecii. Ne-au pus în faţă nişte hârtii şi ne obligă să ţinem în mână obiectul pix. Iar în jur sunt numai cărţi drepte şi ţepene până sus în tavan, stau cu fundul la noi, iar Gheorghe se uită în fund la ele. Dar mă uit şi eu, nu vă supăraţi şi unde se uită Gheorghe acuma toate cărţile seamănă cu nişte popice. Aşa îmi vine să pun mâna pe capul lui şi să dau cu el ca o bilă ! Când m-a auzit spunând acestea, a dat cu pumnu-n masă: Mă, şi pe mine ?!... În continuare, o să vă vorbească Gheorghe:
Noi ca să scriem cu forţa nu suntem de acord fără aprobarea nevestelor lângă care de o viaţă întreagă construim. Ce se vede aici din nişte cărţi, e o minciună ! Pe toţi pereţii, de jur-împrejur cum ne-mpresoară aşa, iar dacă le scoatem de acolo de sus şi le deschidem, în toate cărţile, vedem că nu este înăuntru decât ce a fost înainte în cap la alţii. Noi nu vrem pentru ca aceste capete care au fost şi la alţi oameni să intre cum am spus cu forţa în cap la noi şi să ne conducă. Noi d-aia ne-am îmbătat şi ne-am aruncat cu scandal peste anchetatorul culturii, ba prietenul Vasile a şi dat cu piciorul în aparatul lui de măsurat niveluri, d-aia ne-am îmbătat ca să nu ni se facă şi nouă.
Acuma iau înapoi cuvântul de la prietenul Gheorghe şi din cuvântul meu personal declar: pe mine să nu mă pună cineva să scriu cărţi, că eu mă arunc de la etajul de sus de la cultură şi mai spun ceva: nici pe Gheorghe să nu-l pună ! Ori să scrie, dar să nu-l văd eu ! Nu ne mai ţineţi aici la anchetă închişi la cultură! Daţi-ne drumul pentru că şi noi avem familii la bloc şi servicii la stat Cum am mai spus, puneţi-i pe alţii să dea declaraţii şi să citiţi ce scriu ei.

31 mai, Joseph Fouché, reclamaţie: Executarea Ducelui d'Enghien de către Napoleon a fost mai mult decât o crimă, a fost o greşeală.
1 iunie, Cristian Popescu, în mijlocul familiei Popescu, tatălui său, întâmpinare: Tu ai fost colonel. Eu sunt liniştit. Zodia mea era de mult înscrisă în stelele de pe epoleţii tăi. De aceea, în nopţile de vară, când cerul e senin, iau poziţia de drepţi.
2 iunie, Marchizul de Sade, la puşcăria Charenton, cu capul proptit în zăbrele, la fereastră, în faţa poporului revoluţionar, proclamaţie: Français! Encore un effort et vous serez républicains!

Declaraţie
Nu permit să fim ameninţaţi cu bătaia din cauza colii albe din faţa noastră! Dacă nu putem, nu putem ! Şi nici nu vrem ! Un gardian, când ne-a adus la anchetă, soldat şi student, băiat cu multe biblioteci la cap, ne-a spus aşa: sunt atât de mulţi care scriu, atât de puţini care citesc, că diferenţa dintre ei face cât incendiul din Alexandria... Dintr-o dată, Gheorghe a păţit un şoc: dom' student, mai fă o dată cum ai făcut! Că scăpăm noi într-o zi de aici de la cultură şi-ţi fac cinste, îi bat pe toţi duşmanii dumitale, zău dacă nu ! Am mai slăbit acuma că m-au tot pus să scriu linii, da' nu intru eu în recuperări ? Mai fă o dată dom' student cum ai făcut cu incendiul să ştiu şi eu cine pune foc !
Studenţii nu au voie să deschidă gura decât o dată pe zi. Nu a mai fost chip să-l urnim. De supărare, Gheorghe s-a apucat să tragă nişte linii pe hârtie şi să plângă: Mă, Vasile, mă ! Oameni mai suntem noi dacă am ajuns să ne pună statul să scriem poezii cu forţa ca pe nişte amărâţi de procurori ? Zii tu, Vasile, că eu mă tem de ăla cu incendiul care, de-atâta stat al meu aici, în cultură, poate să-mi umble la nevastă. Şi au trecut deja două săptămâni!

5 iunie, Nicolae Iorga, declaraţie: Dintre toate jocurile politice, nu există unul mai primejdios ca jocul de-a constituţia.
6 iunie, Thomas Mann, proclamaţie: Decât o minciună agreabilă, mai bine un adevăr dureros.

Declaraţie
Dureroase sunt şi încheieturile noastre că ne chinuie mult. Scriu întruna, dar nu am voie să iasă nici scrisoare, nici cerere, nici declaraţie, nici reclamaţie. Am vrut să scriu acasă, am făcut cereri de dat drumul, declaraţii peste declaraţii şi, de reclamat, l-am reclamat pe Gheorghe pentru că s-a apucat să vorbească de unul singur despre libertate! Aici, drept în mijlocul culturii ! Şi, pe când se plimba în diagonală prin încăpere, aşa zicea: Eu mă plimb, nimeni nu ştie/ Şi cu minte şi-n prostie/ liber mi-s ca cucu-n vie/ şi ca cactusu-n pustie. Dintr-o dată, o carte de sus a căzut buf!, pe podea, iar în locul ei a rămas o gaură cam cât pentru un lunetist începător. Însă Gheorghe nu s-a lăsat. Din momentul ăla a scăpat la poezie şi la ce citise el într-o carte pe ascuns. S-a suit pe o ladă, că aşa zicea el, făcuse şi Jean-Paul Sartre în curtea unor uzine când s-a suit pe un butoi, iar de acolo urla la lume: Marxismul este filozofia de nedepăşit a epocii noastre !
Aşa şi Gheorghe de pe ladă urlând la univers care în cazul de faţă începe cu mine: O minune-i poezia/ şi cultura când o faci,/ ea te prinde ca beţia/ şi tu nu mai poţi să taci./ Ţi se urcă înspre minte/ şi coboară înspre stână,/ intelectual fierbinte,/ ai condeiul tău în mână./ Peste câmpuri şi poiene,/ ţara se întinde-ntinsă...
Şi tot aşa până l-au luat pe sus şi l-au eliberat cu ladă cu tot, de 21 iunie, în cinstea zilei lui Jean-Paul Sartre, după ce înainte, 16-19 iunie, Gheorghe se pornise să aniverseze în versuri zborul în cosmos al Valentinei Tereşkova.
I-au dat drumul. Şi am rămas înăuntru, în cea mai monolitică bibliotecă a unei case de cultură inexpugnabile, am rămas eu, Vasile, singur şi disident. De scris, mi-a fost cu neputinţă. Pot în schimb să vă spun, din acest răstimp de mai şi de iunie, cu miresme destule, un singur lucru: STAT ROSA PRISTINA NOMINE, NOMINA NUDA TENEMUS.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer