Volare!

- Ce-ai făcut? Eva, ce-ai mai făcut şi de data asta? Ce-i cu penele alea în mâna ta? Să nu-mi zici că...
- Azi îmi iau zborul de aici, mama!
 
Au trecut 15-16 ani de când am părăsit definitiv ţara în care m-am născut şi asta exact înainte de examenul de licenţă de la facultatea de teatru. Mi-am abandonat şi apartamentul din şoseaua Căţelu, deşi era proaspăt renovat şi mobilat de parcă aş fi decis să locuiesc acolo şi după trecerea mea în nefiinţă. La aeroport, mama mi-a spus: "Să fii cuminte (aveam 24 de ani), să fii deşteaptă, să ai noroc fetiţă, dar de-o fi să dai de probleme serioase respiră adânc şi numără până la zece înainte să faci ceva necugetat, să mănânci la ore fixe, să bei multă apă şi să nu uiţi să mă suni când ai ajuns, da?"
Fraze stupide. Pură formalitate.
 
- Eva, uite cum facem! Mă duc acum în grădină să verific, dracu' te ia dacă ai făcut ce cred eu...
- Tu mi-ai zis că nu pot să zboooor!!!, urlă curajoasa teroristă, deşi e atentă să păstreze distanţa dintre mine şi ea ca nu cumva să şi-o ia peste ceafă. Din nou.
- Nu-i adevărat! Poţi să zbori cât vrea muşchiul tău! Dar în gând! De-aia avem fantezie, nu ţi-au explicat prietenii tăi imaginari chestia asta, încă??
 
Giorgio Soavi, celebru scriitor şi critic de artă italian, a fost, printre altele, tatăl soţului meu. Înainte să moară, mi-a povestit că în copilărie, ieşind într-o zi la plimbare cu tăticul lui, a văzut în vitrina unui magazin un Ferrari roşu ca focul. I s-a tăiat respiraţia şi a încremenit. Nu văzuse în viaţa lui aşa ceva... Tăticul, imediat ce s-a prins la ce se zgâia odrasla lui, l-a scuturat zdravăn şi i-a amintit că tema principală a existenţei sale este şi va fi, mai mult ca sigur, ce o să pună pe masă. La maşini de genul ăsta "morţii de foame ca noi n-au dreptul nici să se uite, darămite să viseze! Imbecille!!!"

"Noooooo!!!!", rage subsemnata la vederea găinilor şi raţelor decapitate de câini şi jumulite de teroristă.
 
Respir adânc, cum m-a învăţat mama şi număr până la 2 după care din nou: "Noooooooooooo!!" urlu şi mai tare de până şi Anna Magnani din filmul Roma, città aperta de Rossellini ar fi crăpat de invidie dacă m-ar fi văzut.
 
"Vreau să zbor!!! Ca vulturii vreau să zbor, eu! Şi tu mi-ai zis că tre' să mă iau după găini, nu după vulturi. Da' ele au aripi şi-n loc să zboare, ţopăie! Proastele dracu'! Le-am smuls penele dacă tot nu ştiu ce să facă cu ele!", mi-a zis Eva im-pa-si-bi-lă.
 
Privirea mamei mele din ziua aceea, din aeroportul Otopeni era aşa de îndurerată şi disperată... Privirea mi-a rămas întipărită în minte, nu cuvintele ei. Femeia asta (şi avea doar 41 de ani) a îmbătrânit brusc în clipa în care mi-am luat definitiv zborul din oraşul în care mă născusem. A durut-o atât de tare că un pic a şi murit. Toate mămicile aşteaptă cu ardoare ca odraslele lor să crească dar în ziua în care îşi iau zborul... cad în depresie. Am citit că acest tip de doliu e inevitabil.
 
Iar Giorgio Soavi şi-a cumpărat până la urmă un Ferrari. Roşu. Şi când s-a plictisit de el şi-a cumpărat altă maşină. Tot Ferrari, tot roşie, tot ultimul model. Şi când se urca în el îşi lua şi el zborul de fiecare dată, departe de viaţa pe care i-o prevestise tatăl lui. Pentru că uneori, părinţii nu ştiu decât să smulgă penele şi puful din aripile puilor lor.
 
Până şi Eva mea şi-a luat zborul. La propriu, însă. S-a urcat pe căsuţa de lemn din copac, şi-a îndesat cât de multe pene a putut în pumnii ei mici şi a decolat curajoasă. A căzut ca muta în iarbă. Şi a făcut şi buba. Pe frunte, pe genunchi, pe coate... Dar s-a ridicat demnă şi cu bărbia tremurând mi-a spus: "Nu-s destule pene. Mai trebuie!"... Şi aşa rănită cum era, a luat direcţia coteţului de găini...
"Nooooo!!!" s-a auzit iar vocea Annei Magnani direct din gâtlejul meu.
"O să zbori la noapte, mama, îţi promit, în vis!... acu' treci în casă că mi-a ajuns pe ziua de azi!"
 
Mmda. Grea e treaba asta cu zborul... părinţi care te lasă să zbori şi să faci buba, părinţi care îţi taie elanul, alţii cărora nu le reuşeşte sau unii cărora le reuşeşte pe deplin...
"Dar cine-a zis că zborul e simplu?", mi s-a părut că aud din coteţ...
Uite asta-mi lipsea. Găini care nu ştiu să zboare, dar ştiu să vorbească.
 
P.S.: Volaaare, ooh!
Cantaaare, ooh, ooh, oh!
Nel blu dipinto di blu,
Felice di stare lassù!