Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

21-08-2008 ora 19.30


Alina Nedelea

29.01.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce naiba caut eu aici? Cum am nimerit în locul ăsta? Mi-e frică de înţepenesc şi îmi repet într-una ca un papagal: stai liniştită, fii calmă că faci naibii un infarct şi, mai ales, deschide ochii ăia odată şi-ai să vezi că trece!...

Dar eu nu ţin pleoapele închise, porca-miseria! Cum poate unu' să deschidă ochii când îi are deja beliţi la maxim, de frică ce îi e??? Vreau să cobor! Acum!!! Nedelea, coboară, te implor, te rog... fă ceva, Nedelea, dă-te dracu' jos de pe tavan!!!

Cristo-Santo, ce mai e şi asta? Nu mă pot mişca! De ce nu reuşesc să mă mişc? Stau imobilizată şi plutesc ca proasta deasupra patului la câţiva centimetri de tavanul camerei din hotelul în care m-am cazat pentru cinci zile împreună cu fata mea. Apropo! Fiica mea!!! UNDE E EVA?!!!, mă întreb deodată brusc şi simt că îmi sare iar inima din piept de frică. Mişc capul şi mă uit în jos. Dedesubtul meu, patul e gol şi ceasul fosforescent al televizorului indică ora 21:38. Ridic privirea panicată dar mă liniştesc imediat după aceea. Uite-o pe Eva mea, slavă Cerului. Între mine şi tavan se află acum şi ea, cu faţa aproape lipită de obrazul meu. Doarme liniştită ca un înger.

O fracţiune de secundă mai târziu (sau după o eternitate - încă n-am descifrat...) am căzut grămadă la loc, în pat. Cu ochii holbaţi pe ceasul televizorului: ora 21:38, of course. Am ţâşnit direct pe balcon şi mi-am aprins o ţigară. Am fumat-o şi pe a doua. Şi pe-a treia... şi pe a patra.
"Jur pe ochii mei verzi că nu mai pun piciorul în hotelul ăsta!", mi-am promis solemn înainte să intru din nou sub pătură lângă Eva.
septembrie 2011 - Hotel Intercontinental - Bucureşti

"Pe 21 august, Najar! Nici mai devreme nici mai târziu. Fix la ora 19.30!" punctualizez isterică ginecologului.
"Dracu' m-a pus să aleg meseria asta şi să am de-a face cu o româncă gravidă!" răspunde sec medicul.

Ne privim intens preţ de câteva minute şi ne înjurăm unul pe altul cât cuprinde. În gând. Că suntem persoane educate, nu de alta. Eu termin de fumat şi cât ai bate din gene trec la atac:
"Pe 21 august!"
"Mă scoţi din minţi. Ce-ai cu data asta? Şi mai ales cu ora?? Unde îţi găsesc eu un anestezist, un infirmier şi un obstetrician dispuşi să facă o cezariană seara? Signora mia, operaţiile în clinica aceasta se fac între 10 şi 12 dimineaţa. Dintotdeauna! Şi pentru totdeauna! Şi apoi, pe copilul matale tre' să-l scoatem din burtă în septembrie, nu în august!"
"Nu! Nu! Nu! Nu! Iese Fecioară, cazzo!"
"Eşti nebună? Şi care e problema?" întreabă disperat Najar.
"Eva şi subsemnata. La Vergine e la Troia! E imposibil."
"Ce-a făcut??!!", întreabă nenea şi mai disperat.
"N-o vreau Fecioară, ştiu eu de ce, n-o să mă apuc să-ţi povestesc acuma viaţa mea..."
"Mi se rupe de viaţa matale, sunt ginecolog, nu psihiatru, de şapte luni de când te cunosc, viaţa mea a devenit insuportabilă, te-am lăsat să fumezi, deşi ţigări subţiri şi slabe... te-am lăsat să bei, deşi doar vin alb... acu' vrei şi operaţia la 12 noaptea, în puii mei... vrei să-mi sugi şi sângele din venă cumva... şi în tot cazul, văzând că eşti obsedată cu zodiile, să ştii că leoaicele spală duşumelele cu tine, îşi înfig ghearele în ţeasta ta din clipa în care se nasc, se autoproclamează regine, nebunele astea, ştiu eu ce zic, nevastă-mea e Leu, fii-mea idem..."
"Bastaaaaaaaa!!!!" îl întrerupe Nedelea cu voce de Teatrul Naţional (sala mare, nu aia mică!).
"Ştii ceva?... N-o vreau Fecioară, n-o vreau Leu, n-o vreau deloc! Pur şi simplu, deloc! Am alergat 70 de minute pe zi până în luna a cincea, am făcut două ore de bicicletă până în ziua de azi, am urcat scările de la Capri în fiecare sfântă zi spre disperarea Laurei care mă bătea la cap că..."
"Cine e Laura?"
"Taci! Am luat anticoncepţionale, am schimbat casa transportând cărţile, bibelourile şi tablourile pe burtoi... m-am certat cu mama, cu soţu', cu soacra, cu mine însămi şi ciuciu, niente, nada, nothing! Ea a rămas acolo, lipită de maţele mele... Aşa că vreau să iasă odată chestia asta, care locuieşte în pântecul meu de luni de zile fără să plătească chirie şi da... vreau să decid eu ora şi ziua în care să iasă!!! După 7 luni şi 2 săptămâni de hemoroizi, aciditate şi bufeuri la 40 de grade la umbră, am acest nenorocit de drept!!!..."

Abia mai respiram după tot monologul ăsta spus pe nerăsuflate, mai cu seamă că musafira nedorită din burtă exact acum simţea nevoia să se întindă şi să-şi plaseze picioarele cum nu se poate mai prost, fix pe ficatul meu.
"Vreau să iasă la ora 19.30 pentru că mi-a zis prietena mea, Flaminia, că la ora aia Luna stă în poziţia perfectă pentru ca Eva să mă iubească şi să nu reuşească să se dezlipească de mine toată viaţa, deşi sunt dusă cu pluta rău de tot, asta o ştiu şi eu. Armonie totală, moşule!
C-aşa zice tabloul astrologic făcut de Flaminia... Najar! M-asculţi? Bă, cu tine vorbesc!!!"

Najar ridicase demult receptorul telefonului din birou şi forma câteva numere:
"Avem un caz clinic. Tre' să mă ajutaţi. Tre' să mă salvaţi. Ne vedem
joi la ora 19."
18 august 2008 - cabinet ginecologic - Roma

M-am dus la clinică pe la 2, după masă. Le-am îmbâcsit camera de ţigări. Marlboro. (Şi azi mă mir că responsabilii clinicii nu au chemat Pompierii la cât fum ieşea din camera nr. 26...)

Eram sigură sută la sută că o să mor la naştere. Aşa îmi zicea Instinctul... c-o să crap ca idioata pe masa de operaţie. Şi dacă tot eram convinsă că sunt ultimele mele momente din viaţă, m-am gândit să mi le petrec fumând... Şi a fumat şi soţul de-a spart... Şi Flaminia care a venit cu computerul după ea, Najar de asemenea, şi-o să râdeţi... dar a tras în piept până şi femeia de serviciu a clinicii, dependentă de nicotină săraca, de când era mică!

Către ora 19 m-au pus pe targă. Eu, cu aceeaşi expresie resemnată a porcului înainte să fie tăiat de Crăciun. Îmi sunase clopotul să mă duc pe lumea ailaltă şi asta o înţeleseseră şi caprele...

Soţul, isteric până la măduvă, că ceasurile nu corespundeau, porca-vacca! Rolex-ul lui indica ora 18.58, Rolex-ul lui Najar 19.05, Cartier-ul meu 19.00, Dolce e Gabbana di Flaminia 19.10. Mmda... S-au pus de acord să respecte ora ceasului în valoare de 6,50 euro al femeii de serviciu, cumpărat de pe o tarabă din faţa magazinului Ovviesse de pe Viale Trastevere.

La ora 19.28 (după ceasul lu' tanti responsabilă cu mătura) m-au tăiat pe burtă. Eu, în aceeaşi precisă clipă mi-am luat instantaneu zborul spre tavan. Nu ştiu de ce şi oricum, nu contează. Ceea ce l-a lăsat mască pe soţ e că în clipa în care Najar a băgat mâinile în abdomenul subsemnatei, în loc să scoată un bebe de acolo, a scos o înjurătură:
"Ah, gli mortacci tua!!!"

După care a băgat iar mâinile înăuntrul meu împreună cu ceilalţi infirmieri. Ciuciu! Şi de data asta, Eva a făcut tiripip-tiripap, patttatruc-pattatrac, cucu-bau şi prinde-mă!!!! Ca după aceea, rapidă ca un peşte, să alunece iar printre degetele lui Najar şi să fugă, dispărând sub pieptul meu.

Jocul de-a v-aţi ascunselea a durat 7 minute, domnilor şi doamnelor! Soţul, înainte să leşine brusc pe duşumea, l-a întrezărit pe Najar care avea ochii disperaţi ca ai unui armăsar obligat să salte prin mijlocul unui cerc de foc, la circ... şi pe anestezist care a abandonat brusc masca mea de oxigen de pe faţă, cu intenţia s-o salveze măcar pe Eva...

Recapitulăm. Patru persoane mă presau cu braţele pe sâni încercând cu disperare să convingă un bebe de 3 kg să iasă de acolo, soţul leşinat, masca de oxigen a subsemnatei căzută şi uitată pe duşumea, iar Nedelea ce făcea? Lălăia, nu mai ştiu exact ce cântecel (dar mai mult ca sigur de tot rahatul), şi plutea, şi zbura...
21 august 2008 - ora 19.38 - Clinica Santa Maria - Roma

Anul trecut m-am întors pentru câteva luni în Bucureşti. Am închiriat o garsonieră pe strada Brăiliţa nr 9 şi-am locuit cu Eva acolo până în luna decembrie. Am mâncat, am dormit, ne-am jucat, ne-am supărat, ne-am împăcat, ne-am împrietenit cu vecinii, cu alţii ne-am certat la cuţite şi mai ales... am plutit. Mi s-a întâmplat să mă desprind de câteva ori bune până şi de patul din Brăiliţa... asta e... nimeni nu e perfect.

Ceea ce m-a surprins (un pic... că dup-aia m-am obişnuit) este că Eva îmi povestea a doua zi foarte amănunţit ceea ce visase ea noaptea, ce frumos zbura cu mine prin cameră şi cât de tare ne distram.

Aşa c-am sunat-o pe Flaminia. Să-i zic că s-a înşelat.

În noaptea aceea, în clinica privată din Roma, mi-a zis că în şapte minute (cât a durat jocul de-a v-aţi ascunselea) Luna se deplasase, şi încă cum... (asta ştiam şi eu dar tonul pe care mă anunţa era atât de grav de parcă Luna abandonase sistemul nostru solar şi se mutase în galaxia vecină...)
"Adio, armonie! Îmi pare rău că tre' să-ţi zic."
"Adică?" am întrebat-o stresată cu nelipsita ţigară în bot.
"Adică... tu nu vei mai avea luxul să îţi fie frică de avion, amica! Căci fiica ta... se va situa de fiecare dată pe partea cealaltă a globului, faţă de tine. Dacă vrei s-o vezi tre' să iei avionul, poate chiar racheta. Ah! Uitam. Şi veţi fi veşnic în conflict!!!"

Are dreptate. Eva se scoală şi zbiară la mine. Eu la ea. Şi atunci rage. Drept şi pentru care eu încep să urlu. Şi atunci mă plezneşte şi o pleznesc şi eu pe ea de-i sar capacele. Şi obosim amândouă şi facem instantaneu pace. Ca s-o luăm de la capăt cinci minute mai târziu.

Dar Flaminia nu ştie că indiferent cât de departe va fugi şi se va ascunde Eva de mine (sau eu de ea...), noi două ne vom întâlni la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, forever.

Si chiama la sincronicità simbiotica, bellezza
!!!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer