The Perfect Mirror

"Mă iubeşti?"
"Te ador, principessa."
"Ţi-e dor de mine când nu eşti cu mine?"
"Mă perpelesc pe parchet..."
"Ţi-ai da viaţa pentru mine?"
"Fără nici o ezitare!"
"Eşti mândră de mine?"
"Eva, bagă! Zi-mi repede, ce vrei de la mine?"
"Să-mi cumperi o surpriză.", răspunde imediat terorista.
"Cântă la altă masă. Nici nu mă gândesc. Hai, găseşte-ţi ceva de joacă!"
"Mamă, dar mă plictiseeeesc şi când mă plictisesc, n-am nici o idee bună..."
 
Pauză de-o ţigară. Plouă cu spume la Roma de azi dimineaţă. Şi când plouă la Roma înseamnă că toarnă cu găleata. Suntem baricadate în casă, aş fi vrut să merg la cinema sau la teatru cu Eva, dar mă cert cu toate companiile de taxi că nu găsesc o gondolă liberă de trimis pe strada Appia Antica. Îi propun atunci să ne jucăm de-a ceva împreună.
 
"Alege tu, principessa!"
"Ok. Ziceam că tu erai fetiţa şi eu eram mămica, da? Aşa că du-te să te bagi în pat. Vin imediat."
Mă năpădesc lacrimile. Tre' să-mi vină ciclul şi sindromul premenstrual mă hărţuieşte de fiecare dată cu crize de hipersensibilitate maximă. Aşa că mă bag cuminte sub păturică şi aştept să vină Mamma Eva, să mă mângâie, să îmi cânte nani-nani sau să mă învineţească de pupicuri... După câteva secunde, pitica intră în dormitor, înarmată cu o perie într-o mână şi pieptănul anti-păduchi în cealaltă şi-mi zice: Dă pătura aia la o parte, domnişoară!
"Aoleu...", zic cu o uşoară nelinişte.
 
Mă întoarce cu burta pe saltea şi capul bine aplecat în jos, în afara patului. Aşează pe podea şi-o coală de hârtie A4 exact sub mâna mea, precizând: "Zicem că asta era cada de la baie, că e albă şi pot să văd păduchii mai bine!"
 
Întâi mă perie cât poate ea de energic şi pe urmă începe să-mi ia părul la căutat cu pieptenele cel des pentru păduchi.
"Auu!!! Mai uşor, amica, fii mai atentă!", o sfătuiesc.
"Tu să taci că ştiu eu mai bine ce tre' să fac!", se răsteşte terorista la mine.
 
Înfige arma şi îmi zdreleşte instantaneu pielea capului. Cu un rânjet satisfăcut pe buze! Bineînţeles.
"Aaaaaauuuh!!! Ah, gli mortacci tua! Evaaa!"
"Nu sunt Eva. Sunt Mama."
"Fa! M-ai rănit. Mi-a dat sângele. Dă-te-ncolo, mă doare de mă cac pe mine!"
"Taci!", răspunde Mama Eva şi mă apucă prompt de păr, punându-mă imediat cu capul la loc.
"Aşa, bambina Alina! Strânge din dinţi. Învaţă să strângi dinţii şi să suporţi!"
 
Şi dă-i cu pieptănul, frate, mai rău ca înainte!
"Aaaaaauuh!! Doooaaare!", insist disperată.
"Ştiu că doare, dar altele sunt durerile în viaţă, figlia mia! Habar n-ai tu! Viaţa e o durere mare! Uite şi un păduche, porca-vacca!"
"Eva, vezi cum vorbeşti că mă bate de mă usucă Suor Michelina a ta de la şcoală, dacă te aude!"
"Nu sunt Eva! Sunt Mama!!! Şi am grijă de tine să nu fii plină de păduchi, să nu te mănânce viermii de cât eşti de murdară, să te îmbraci şi dezbraci de una singură ca să fii independentă, hmmmmm am grijă ca să... nu ştiu că nu-mi mai aduc aminte... da' ce, tu crezi că mie nu mi-e greu? Să gătesc, să fac curat, să te curăţ de păduchii ăştia căcăcioşi, şi tu să nu spui mulţumesc ci doar vreau o surpriză!... Te doare... te doare... sigur că te doare.... fir-ai tu să fii de delicată ce eşti... stai aşa şi nu te mişca! Rezistă! Fii puternică! Fii..."
"Basta!!!! Am înţeles. Jur c-o să fiu mai blândă cu tine data viitoare. Gata cu jocul ăsta. Hai să ne uităm la un film pe DVD. Ce zici?", încerc s-o conving.
"Ok. Vreau Bambi!"
"Brava, amore. Mi se pare cea mai strălucită idee pe ziua de azi... cu ploaia asta de-afară e... perfect! Dramă să fie, atunci."
 
Şi contrariată de sceneta la care luasem parte mai devreme, mă duc să-i pun DVD-ul.
 
Oare aşa fac eu? Lătrăturile auzite mai devreme din gura lui Eva îmi păreau foarte cunoscute... Să fie cumva ale mele?!... Nu, nu se poate! Da, sunt o mamă obosită... şi nevrotică... şi meteo-dependentă. Dar posedată cu peria de dinainte, parcă totuşi e prea mult. Sau nu?...
"Dă pe repede înainte ca să îţi arăt scena mea preferată!" pronunţă dictatoarea.
"Bine, principessa. Care e? Aia cu bufniţa? Aia cu patinatul pe gheaţă cu iepuraşul Bocănilă? Sau cu Bambi când se îndrăgosteşte?"
"Aia în care moare mama."
"Eh?", întreb perplexă, deşi auzisem perfect.
"Aia în care crapă mă-să."
 
Îmi cade faţa instantaneu.
"Eva... amore... nu ştiu cum să-ţi explic... scena asta a distrus existenţa multor milioane de suflete sensibile... aşa ca tine, mama... sau mă rog... aproape. Cum să-ţi placă scena asta? Mama e moartă, Bambi plânge, Bambi e singur..."
"Nu e singur, că vine tati! Uite! A venit!", mă contrazice Eva.
"Hai mă, Eva! Ce naiba. A venit tati şi poate să vină şi bunica, şi unchiul, şi vecina, până şi Barack Obama poa' să vină, treaba e că mama a murit şi când unul moare, ura şi la gară! Nu-l mai vezi. Nu se mai întoarce! Niciodată!"
"Ba da."
"Ba nu!"
"Ba da!"
"Ba nu!"
"Ba daa!!"
"Ba nuuu!!", urlu hotărâtă la ea.
"Se întoarce de câte ori pui filmul de la început, mamă!"

Pauză de-o altă ţigară.
 
"Mda... ai şi tu dreptate. Dar dacă mama ta, adică io, ar muri de pildă, ce-ai face? Ai vărsa vreo lacrimă? Sau ar fi scena preferată din viaţa ta?", întreb timid de tot...

Eva s-a ridicat de pe canapea, s-a apropiat de mine şi m-a mângâiat delicat pe obraz, aşa cum numai ea ştie s-o facă.
"Aş da viaţa de la început, mamă! Dar după vreo săptămână, aşa..."
Şi m-a pupat pe nas. Şi mie mi-au dat iar lacrimile.

La Roma, între timp, ploaia s-a oprit.
Şi o rază de soare a bătut cu pumnii şi picioarele în fereastra noastră!..