Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nu toate fetiţele se nasc Lara Croft!


Alina Nedelea

12.02.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"La ce te uiţi, mamă?"
"La nimic".
"Şi atunci de ce fixezi fereastra?"
"Meditez la nemurirea sufletului. De ce nu ieşi în grădină să te joci? Uite tu ce soare şi cald e... Sunt 16 grade. În luna ianuarie, Eva..."
"Aşa, şi?"
 
Nu răspund că mă enervez. Explică-i teroristei ce înseamnă luna ianuarie în Bucureştiul de unde vin eu, dacă poţi. Respir profund, număr până la 4 şi repet:
"Ieşi dracu' în grădină, am zis. Mama tre' să scrie ceva pentru LiterNet şi e total neinspirată. Lasă-mă să mă concentrez, da? Că dup-aia mă bate Penescu că nu mi-am făcut lecţiile."
"Cine e Penescu?"
"Ieşi!!"
 
A ieşit, Slavă Domnului. Masa pe care stă computerul meu e lipită de geamul din sufragerie, aşa că mă uit la ea cum se îndreaptă spre Adriano (fiul soţului meu din prima căsătorie), care e aşezat sub un palmier din grădină. Nu ştiu de ce, dar mi se pare că şi el e concentrat pe nemurirea sufletului. Are 16 ani... mi se pare şi normal, dacă stau să mă gândesc mai bine.
"Vrei să ne batem, Adri?..."
"Eva, n-am chef. Lasă-mă-n pace!"
"Hai să ne batem, Adriano. Hai să ne batem... Adrianoooo, ne batem?
Hai să ne dăm la gioale, te rog. Vreau să mă baţi, şi te bat şi eu, şi tu mă înveţi cum să mă lupt, Adriiii, Adriiii, Adrianooooo!"
 
Am ieşit să fac jogging azi dimineaţă. Urăsc sălile de sport. De când mă ştiu alerg sau merg pe jos zeci de km. Am norocul să locuiesc de 10 ani într-o casă alăturată unuia dintre cele mai mari şi frumoase parcuri din Roma: Parco della Caffarella. Spun buongiorno, ciao, come stai sau ah bella!!, din cinci în cinci minute. Habar n-am cum se numesc, dar ne cunoaştem din vedere cu toţii, zici că facem parte dintr-o sectă, ne salutăm unii pe alţii cu o desăvârşită iubire şi respect... şi ne uităm chiorâş la noii alergători din parcul Nostru!!
 
În timp ce alergam, mi-a tăiat unu' calea cu banana bine scoasă în evidenţă. Şi nu mă refer la fructul tropical, eh?! Demult mă pândea, săracul. De când am intrat în parc. Pusese ochii pe mine şi mie nu mi-a scăpat deloc amănuntul ăsta. De-aia alerg fără căşti şi muzică în urechi. Şi nu mă uit la asfalt când galopez ci pe o rază de 360 de grade în jurul meu. Gigi Duru' s-a prins că traseul meu are forma unui cerc, mai mult sau mai puţin. S-a gândit el ce s-a gândit şi uite-l că apare, ca şi cum era acolo din întâmplare, la 50 de metri în faţa mea aşteptând ca eu să mă apropii... Gigi Duru' are trăsături de român venit de la oi. Pot să jur pe capul mamei mele că de acolo vine, de la oi! Din România! Aproprierea e inevitabilă... mai lipsesc câteva secunde până la întâlnirea de gradul trei... şi... uite banana, moşule!! Şi pe Gigi care nu mă lasă să trec de el!! Şi atunci eu... "scot ivărul de la salon şi dau să plec," cum ar zice Ziţa lu' Caragiale (a se citi "apăs pe buton şi iese ditamai lama de cuţit din briceagul meu de 90 de euro...") şi "când să trec pe maidan mă pomenesc cu mitocanul...", zice Ziţa, atâta că înainte să mă întrebe pricopsitul de Ţîrcădău pe mine "Eh, cucoană, mai bine ţi-e acuma văduvă?" îl întrerup şi îi zic în româneşte:
"Facem un joc, frumosule? Zicem că eu eram doctoriţa sexy - tu erai pacientul şi eu îţi tăiam în bucăţele banana cu cuţitul??"
 
A luat-o la fugă ca iepurele. Eu, după el. Ciuciu. Prinde-l dacă poţi. Şi mă iau dracii că asta îmi aminteşte şi de data în care...
 
Staţi aşa, nu vă mişcaţi! Tre' să întrerup un pic lupta corp la corp între Eva şi Adri ce se desfăşoară chiar sub fereastră şi nu pot să mă concentrez... Un moment şi revin...
 
Aşa... Ce ziceam?... Ah, da. Acu\' vreo 10 ani mă întorceam acasă după o seară de muncă la Bar del Fico la doi paşi de Piazza Navona. Îmi taie calea altul, italian de data asta, cu pretenţia că tre' să mă cunoască. Dar bine de tot. Şi nenea tot cu banana la îndemână. Sprayul paralizant era în geantă. Cam dificil să îl extragi de acolo în timp ce Bulă-Duru' e la un milimetru de fruntea ta. Şi atunci îl strâng bine de tot cu mâna şi unghiile de rigoare (vă las pe voi să ghiciţi unde, vă sugerez doar să nu vă gândiţi la degetul lui mic, că nu despre ăla e vorba) şi rag ca un leu într-o cuşcă, de i-am trezit şi pe francezii care dormeau liniştiţi la Paris:
"Daaaaa! Che bellooooo! Daaaaaaa! Vreaaaaau! Acum, acum, acum, acum, acum, acum, acum! Te vreaaaauuuuu!!!! Trage-mi-ooo! În sfârşiiiit! Daaaaaa!"
 
A izbucnit ca prostul în plâns. S-a albit la faţă de frică şi-a luat-o la goană. Dă-i şi fugi şi după el ca disperata cu Spray-ul în mână! Nu l-am prins nici pe ăsta... poate de la tocuri... sau de la oboseala de după muncă... Ah, dar ce i-aş fi făcut dacă-l prindeam!...
 
"Eva, fă-mi ce vrei dar între picioare să nu mă loveşti!"
"De ce?..."
"Că doare, soro. Acolo doare rău de tot, dă la picioare, dă în burtă, în cap, dar între picioare, NU!"
"Ok!"
 
Mie mi-a mers bine în viaţă. Am avut noroc. Dar fata mea?? De-o fi să dea Eva peste jegoşi de genul ăsta?? Am luat lecţii de taekwondo cum trebuie, ştiu unde să lovesc ca să cadă lat unul de 200 de kg, o s-o învăţ şi pe ea, dar ajunge? E normal să ne educăm băieţii ca fiind nişte Spartacus şi fetele ca pe nişte Lara Croft? O dăm înainte cu războiul între sexe... dar eu insist să cred că aici războiul e dus între femei şi atât! Între mame, mai precis. Tu îl educi pe al tău să facă ce vrea, eu pe-a mea să se apere. Staţi, staţi aşa că ăştia doi iar urlă unul la altul...
 
Mda... Mama mea e bisericoasă. Rău de tot. Îşi duce crucea, iartă pe toată lumea, întoarce celălalt obraz când e lovită (metaforic vorbind), dacă cineva ar reuşi să păşească pe apa din Lacul I.O.R., în afară de Isus, desigur, ea ar fi aceea. Mie, însă, partea cu întorsul obrazului, nu mi-a reuşit niciodată, nu că mi-aş fi propus vreodată s-o aplic.
 
Tot în perioada Bar del Fico, pe când eram ospătăriţă, în timp ce luam comanda unui client, acesta şi-a proptit bocancii pe masă în mod provocator. L-am rugat să-şi dea jos picioarele, precizând că se află într-un bar, nu acasă la el, şi că murdăreşte masa. Mi-a replicat că bocancul lui e mai curat ca poponeaţa mea (rostit în mod vulgar, însă) şi că pot să ling de pe talpa lui, de cât e de imaculată. Am produs două monezi în gură (am antrenament din liceu când scuipam pe pereţi împreună cu prietenele mele... ne jucam de-a ţinta şi săgeţile), şi le-am înfipt fix pe bocancii lui. "Uite acum eşti murdar, dă cracii ăia jos de pe masă, moşule!"
 
Marea mea dilemă e cum s-o educ pe Eva mea. Va bene, va benissimo Gesu' Cristo! Are şi mama dreptatea ei. Dar eu nu vreau ca fata mea să aibă parte de sfârşitul lui... Răstignită pe cruce! Greu e să fii mămică de fetiţe... după părerea mea... hai mai staţi un pic, e ultima oară când vă rog, mă scot din sărite ăştia doi...
 
Mie când mi-a tăiat drumul în Bucureşti, pe strada Matei Voievod nr. 75-77 (mai precis când ieşeam din facultate) un ţigan înalt cât un stâlp de telegraf şi gras ca un porc, cu un cuţit în mână, acu' 18 ani, cu intenţia clară de a-mi face rău, am crezut că mor de frică. Pe loc. Dar pe neaşteptate lângă noi s-a oprit brusc un jeep şi din el a coborât un alt ţigan şi fără să se gândească o clipă s-a băgat între mine şi el şi-a zis: "Frate, da' nu-mi faci mie ce vrei să-i faci ei?!!! Bagă! Zi' lu' fratele tău care e şmenul?". Am alergat ca Forrest Gump până acasă. A fost singura dată când am fugit eu, nu ei!!
 
"Aaaaaaaauuuuch! Evaaaaa!!!!!" urlă Adriano sub fereastra mea.
Ţâşnesc nervoasă de pe scaun, direct în grădină.
Sub ochii mei, o văd pe Eva că-i trage un alt şut puternic, între picioare, fratelui său:
"Na!!! Asta-i pentru cum ai ţipat aseară la tati!!"
 
Vorbim altădată, doamnelor şi domnilor. Acu' tre' să intervin în disputa plozilor, nu-i nimic, asta e... şi-aşa n-aveam inspiraţie deloc pe ziua de azi, poate marţea viitoare..
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer